Tot întru această zi, pomenirea Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei


 


Sfântul Vasile s-a născut în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare. Încă nebotezat fiind, Sfântul Vasile a stat cincisprezece ani la Atena unde a studiat filosofia, retorica, astronomia, și toate științele acelui timp.
Colegi de studii i-au fost Sfântul Grigorie Teologul și Iulian, împăratul apostat de mai târziu.
La anii maturității a primit Sfântul Botez în apele Iordanului împreună cu [celebrul] Eubul, fostul său profesor.
A fost episcop al Cezareei Capadociei timp de aproape zece ani, și și-a încheiat viața pământească la vârsta de cincizeci de ani.
A fost apărător mare al Ortodoxiei, luminător al curăției morale, zelot al trării religioase, culme a gândirii teologice, ziditor și stâlp al Bisericii lui Dumnezeu.
Sfântul Vasile și-a meritat pe deplin titlul de „Mare", în cântările sale, Biserica îl numește „dumnezeiasca albină a Bisericii lui Hristos care adună sufletele credincioșilor cu dulceața cinstirii de Dumnezeu, iar cu acul dumnezeiescului dor, ca și cu o armă, rănește hulele ereticilor. "
Se păstrează numeroase scrieri ale acestui Sfânt Părinte al Bisericii, scrieri teologice, apologetice, ascetice, canonice precum și Sfânta Liturghie care îi poartă numele.
Această Sfântă Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se slujește de zece ori pe an: la Întâi ianuarie, ziua Sfântului; în ajunul Nașterii Domnului; în ajunul Botezului Domnului; în toate Duminicile Sfântului și Marelui Post, cu excepția Duminicii Floriilor; în Sfânta și Marea zi Joi și în Sfânta și Marea zi Sâmbătă [a Săptămânii Patimilor].
Sfântul Vasile cel Mare a adormit cu pace în ziua de l ianuarie a anului 379 după Hristos, strămutându-se în Împărăția Cerurilor.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta