Cuvânt la Duminica dinaintea Botezului

„Orice vale se va umple și orice munte și orice deal se va pleca” (Luca 3, 5)

Cea mai bună pregătire pentru o sărbătoare bisericească este împăcarea cu vrăjmașii

Nu este, oare, un lucru fără judecată, ca atunci când sosește o sărbătoare, să fie așa o mare preocupare de a se scoate din ladă haina cea mai frumoasă și a o pregăti cu cea mai mare grijă, a pune încălțăminte frumoasă, a așeza pe masă mâncăruri scumpe, a aduce din toate părțile tot felul de prisosință, a se împopoțona și împodobi în tot chipul, dar a nesocoti cu totul sufletul, sufletul cel părăsit, cel pătat, cel sălbăticit, cel flămând și necurat?

Tu aduci aici, în biserică, un trup împodobit, dar un suflet gol și urâcios. Căci trupul îl vede robul cel asemenea ție, și de aceea puțin interesează, dar pe sufletul tău îl vede Dumnezeu, și, desigur, neîngrijirea ta de dânsul va fi aspru pedepsită.

Nu știți voi că pe acest altar arde focul cel ceresc, adică Dumnezeu-Omul este de față? De aceea, nu aduce cu tine aici paie, lemne, ogrinji și altele asemenea, adică păcatele, pentru ca sufletul tău să nu se aprindă de acest foc ceresc și să se mistuiască.

Mai vârtos, adu cu tine pietre prețioase, aur și argint, adică fapte bune, pentru ca acestea, aici, încă mai mult să se curățe, iar tu să te poți întoarce de la altar cu câștig mare și bogat. De este întru tine ceva păcătos, leapădă și depărtează aceasta din sufletul tău, înainte de a veni la altar.

Dacă cineva, cu deosebire, are un vrăjmaș de care a fost greu jignit, să lepede acum vrăjmășia și să domolească sufletul său cel aprins de mânie, care se frământă în clocotire, ca să vină iarăși în liniștea și pacea sa cea lăuntrică. Mai mult decât toate, aceasta este de trebuință, când voiești să te apropii de Sfânta împărtășanie.

Căci prin Sfânta împărtășanie vrei să primești la tine un împărat, iar când un împărat voiește să locuiască în sufletul tău, trebuie să domnească acolo mult repaus și liniște și o pace adâncă.

Dar tu te împotrivești și zici că ai fost prea jignit și de aceea nu poți să-ți potolești mânia. Dar spune mie: Voiești, oare, să te vatămi pe tine însuți mai mult decât toate? Orice ar face vrăjmașul, nu poate să te vatăme așa de mult pe cât te vatămi tu însuți, când nu voiești a te împăca cu dânsul, căci așa nesocotești porunca lui Dumnezeu. Vrăjmașul te-a jignit; ei bine, spune mie: Voiești, oare, a jigni și tu pe Dumnezeu? A nu te împăca cu jignitorul nu înseamnă a-l pedepsi pe acela, ci mai vârtos a-L jigni pe Dumnezeu, Care a dat legea împăcării.

Așadar, nu te uita la acel rob, asemenea ție, care te-a jignit, și nu socoti mărimea jignirii, ci uită-te numai la Dumnezeu și la frica de Dumnezeu. Gândește întru tine, căci cu cât mai mare silă îi vei face sufletului tău, și cu cât sunt mai mari jignirile pe care tu le ierți, cu atât mai mare va fi și răsplătirea de la Dumnezeu, Care cere acestea de la noi. Și precum tu, acum, după ce ai iertat, primești pe Dumnezeu în Sfânta împărtășanie cu toată cinstea, tot așa și El, în cealaltă lume, te va primi cu toată cinstea și va răsplăti ascultarea ta înmiit.

Multe dușmănii rămân, așa zicând, veșnice, pentru că nu s-au împăcat de îndată, în ziua cea dintâi. Pentru aceea, nimeni să nu urască pe potrivnicul său mai mult decât o zi, și să se desfacă de mânia sa încă înainte de sosirea nopții, după cum zice Apostolul: „… soarele să nu apună peste mânia voastră” (Efeseni 4, 26), pentru ca nu în singurătatea nopții să se strângă și să se socotească toate la un loc, câte în mânie s-au vorbit și s-au făcut, ca nu cumva prin aceasta, sfârșitul să se facă încă mai rău și împăcarea mai grea.

Precum mădularele trupului cele scrântite și mișcate din poziția lor cea dreaptă se întorc fără multă trudă la locul lor de mai înainte, când cineva îndată le îndreaptă, dar dacă ele rămân în poziția lor cea falsă un timp mai îndelungat, cu foarte mare greutate se pot îndrepta, și trebuie multă vreme până ce iarăși se întăresc și se așează bine, tot așa se întâmplă cu noi și în privința vrăjmășiei.

Dacă împăcarea se face îndată, ea se face ușor și se cere puțină osteneală pentru a se restatornici prietenia cea veche. Dacă însă trece un timp mai îndelungat, ura și mânia ne orbesc cu totul; nouă ne este rușine a ne împăca și avem trebuință de alții, nu numai pentru ca să ne învoiască cu potrivnicul, dar și pentru ca, după ce împăcarea s-a făcut, să țină împreună un timp pe cei nou-împăcați, până ce se va restatornici încrederea cea veche.

Ce rușine este aceasta, nu voi spune. Dar nu este, oare, foarte de osândit ca noi să avem nevoie de alții să ne poată iarăși împăca cu propriile noastre mădulare, adică cu cei asemenea cu noi creștini?

Însă acest rău al neîmpăcării nu provine numai de la întârzierea și amânarea împăcării, ci și de acolo că noi multe lucruri le socotim jignire, ceea ce de fapt nu este. Tot ce zice potrivnicul noi ascultăm mai dinainte cu neîncredere. Gesturile, privirea, glasul, mersul, totul în el este bănuit.

Cum ne uităm la el, sufletul nostru se aprinde, și chiar când nu-l vedem, totuși suntem fără chef; căci nu numai vederea jignitorului, ci și singură amintirea lui totdeauna ne provoacă dureri. Și când un al treilea numește numai numele lui, îndată începem a ne tângui asupra lui, trăim de-a pururea în tristețe și în posomorâre. Prin aceasta, cu mult mai mult ne vătămăm noi înșine decât vrăjmașul și hrănim un război pururea în sufletul nostru.

Știind toate acestea, iubiților, să avem cea mai mare grijă ca să nu trăim cu nimeni în dușmănie. Iar dacă totuși se ivește vreo dușmănie, să ne împăcăm în aceeași zi. Dacă dușmănia trece la a doua, la a treia zi, poate apoi lesne să ajungă Ia a patra, la a cincea zi, și astfel se formează un întreg șir de zile de vrăjmășie. [Căci cu cât mai îndelung amânăm noi împăcarea, cu atât devine mai grea.

Dar poate tu vei zice: „Mi-e rușine a mă apropia de jignitorul meu și a-i da mâna”. însă, vezi, aceasta nu este rușine; mai vârtos tocmai aceasta îți aduce laudă, slavă, cinste, folos și câștig înmiit. însuși vrăjmașul tău și toți cei ce vor vedea aceasta te vor lăuda. Și chiar dacă oamenii te-ar prihăni, totuși, Dumnezeu, desigur, te va încununa pentru aceasta. Iar dacă tu vei aștepta până ce mai întâi jignitorul tău va veni la tine și te va ruga de iertare, atunci iertarea îți va aduce cu mult mai puțin folos și binecuvântare.

Atunci izbânda cea mai mare o ia de la tine acela care iese înaintea ta și atrage binecuvântarea la dânsul. Dimpotrivă, dacă tu ieși înainte, tu nu ești cel biruit, mai vârtos tu ai biruit mânia, ai stăpânit patima, ai arătat multă înțelepciune, ai ascultat pe Dumnezeu, ți-ai făcut ție însuți, de acum înainte, viața mai plăcută, te-ai slobozit de grijă și de neliniște.

Este primejdios pentru cineva a avea mulți vrăjmași. Ce zic eu mulți? A avea numai un singur vrăjmaș este foarte primejdios, precum, pe de altă parte, este foarte folositor și avantajos a avea mulți prieteni. Veniturile cele mari, zidurile, șanțurile și armele de tot felul nu ne apără cu atâta siguranță ca prietenia cea credincioasă. Ea este zidul cel adevărat, siguranța cea adevărată, bogăția cea adevărată. Ea ne face plăcută viața cea de acum și ne întocmește fericirea cea viitoare.

Să cumpănim acestea și să nu uităm ce folos mare aduce împăcarea. Să întrebuințăm toată osârdia ca să ne împăcăm cu vrăjmașii ce îi avem acum, iar pe viitor să ne ferim de toate vrăjmășiile, să întărim și să împuternicim dragostea către prietenii noștri.

Dragostea este începutul și sfârșitul tuturor faptelor bune. De aceea, totdeauna să fim cu dragoste, și așa să moștenim Împărăția cerului, prin harul și prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea și slava, în vecii vecilor. Amin.