TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A ȘASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

 

Frați creștini,

Sfântul Apostol Pavel ne spune că credința este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul acestor cuvinte apostolice îl înțelegem mai cu seamă din spusele Evangheliei care s-a citit astăzi. Minunea, care s-a făcut cu slăbănogul, a avut o mare putere să încredințeze pe toți cei care au văzut-o cu ochii lor că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. Cine altul poate să cunoască păcatele cele ascunse, sau poate să înțeleagă gândurile cele din adâncul inimii, sau poate numai printr-un cuvânt să întărească mădularele slăbănogite și neputincioase, afară de Cunoscătorul inimilor, Atotputernicul Dumnezeu? Dar cărturarii iudeilor ziceau despre Iisus că este un om hulitor, iar poporul de rând zicea că este numai un om făcător de minuni. Mulțimea cea mare a oamenilor n-a văzut însă nici celelalte minuni ale lui Iisus Hristos, nici pe aceasta, ci numai prin cuvintele evanghelice a auzit povestirea minunilor lui Iisus Hristos și a crezut că Iisus Hristos, care le-a făcut, este Dumnezeu desăvârșit. Zadarnic caută unii să vadă minuni spre luminarea, întărirea și creșterea credinței lor, pentru că celor vrednici de credință le ajunge auzul, și cuvântul lui Dumnezeu, care intră prin auz în sufletul nostru. Acesta luminează, întărește și crește cunoașterea lui Dumnezeu cea adevărată și credința în Hristos. Deci voi, frați creștini, pregătiți-vă auzul vostru, cu luare aminte și cucernicie, iar noi vom aduce în auzurile voastre cuvântul lui Dumnezeu, cel sfânt și adevărat, al Sfintei Evanghelii ce s-a citit astăzi, care spune:

În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, a trecut dincoace și a venit în orașul Său“. (Matei 9, 1)

Gherghesenii au rugat pe Iisus Hristos să plece din hotarele ținutului orașului lor, Gherghesa, de lângă Marea Tiberiadei, din partea dinspre răsărit a ei. Pentru aceasta, Iisus intrând în corabie, a trecut Marea Tiberiadei și a venit în orașul Său, adică în Capernaum. Evanghelistul numește Capernaumul orașul lui Iisus Hristos, fiindcă în acesta avea locuința Sa, după cum mărturisește același Evanghelist, zicând: „și părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, care este lângă Mare“ (Matei 4, 13).

„Și iată că i-au adus un slăbănog, care zăcea pe pat. Și Iisus văzând credința lor, a zis slăbănogului: îndrăznește, fiule, păcatele tale sunt iertate!“. (Matei 9, 2)

Doi slăbănogi a vindecat Iisus Hristos: pe unul la scăldătoarea oilor, despre care a scris numai Evanghelistul Ioan (Ioan 5, 1-9), iar pe altul în Capernaum, de care scrie nu numai Evanghelistul Matei, cum am auzit în Evanghelia de azi, ci și Evangheliștii Marcu și Luca. Îndată ce a ajuns Iisus Hristos în Capernaum, au adus și au pus înaintea Lui pe un slăbănog. Slăbănogul acesta, dacă ar fi avut puțină putere de mișcare a picioarelor lui, ar fi venit singur la Iisus Hristos, iar dacă alții ar fi putut să-l miște de pe patul lui, l-ar fi adus sprijinindu-l sau rezemându-se el de dânșii. Fiindcă auzim însă că l-au adus ridicându-l împreună cu patul în care zăcea, și l-au pus înaintea lui Iisus Hristos, se vede că îi erau cu totul slăbănogite și nemișcate toate mădularele lui, încât nici el nu putea să se ridice din patul său și nici alții nu puteau să-l ridice; deci, pentru aceasta, zăcând pe pat, l-au adus la Iisus Hristos. Iisus Hristos a văzut credința slăbănogului și a celor ce duceau patul cu el. Pentru aceasta evanghelistul a zis că Iisus a văzut credința lor, nu numai a slăbănogului, ca să arate că nu numai slăgănogul credea că va dobândi vindecarea, ci și cei ce purtau patul lui și l-au adus la Hristos.

Dacă slăbănogul n-ar fi crezut, nu l-ar fi numit Iisus Hristos pe el fiu; și dacă nu ar fi crezut cei ce l-au adus pe slăbănog, nu ar fi luat patul lui, nici nu s-ar fi suit pe acoperișul casei și nici nu ar fi descoperit-o, ca să coboare patul cu slăbănogul înaintea Mântuitorului Hristos. Iisus, cunoscând credința lor, a zis slăbănogului: fiule, nu te teme, pentru că în ceasul acesta ți se dezleagă și ți se iartă păcatele tale. Cuvintele Mântuitorului: „Fiule, păcatele tale sunt iertate!“ ne arată că slăbănogul, nu numai că a crezut în Iisus Hristos, ci s-a și întors de la păcatele sale, fiindcă nu se numește fiu al lui Dumnezeu cel ce nu crede, și nici cel ce nu s-a pocăit nu dobândește iertarea păcatelor lui. Credința în Hristos dă harul înfierii și face pe om fiu al lui Dumnezeu, cum ne încredințează Evanghelistul Ioan, zicând: „Iar câți L-au primit pe El, le-a dat putere ca să fie fiii lui Dumnezeu, adică celor care cred întru numele Lui" (Ioan 1, 12). Pocăința cea adevărată aduce îndată iertarea păcatelor. Pentru aceasta a zis Domnul că trebuie să se propovăduiască în numele Lui nu numai pocăința, ci și iertarea păcatelor, care se dă prin pocăință. Iisus a iertat întâi păcatele slăbănogului, vindecându-i boala sufletului său, apoi i-a tămăduit slăbănogirea trupului. Din aceasta învățăm că din cauza păcatelor, de multe ori ne îmbolnăvim, iar când, prin pocăință, ne curățim păcatele, atunci câștigăm și sănătatea trupului. Când Iisus Hristos a grăit către slăbănog cuvintele: „Păcatele tale sunt iertate“,

„Unii dintre cărturari ziceau întru sine: acesta - hulește“. (Matei 9, 3)

Cărturarii, adică învățătorii Legii lui Moise, fiind orbiți de ură, socoteau că Iisus este numai om, nu și Dumnezeu. De aceea, după ce au auzit ei, „fiule, păcatele tale sunt iertate“, au socotit că Iisus hulește, răpind stăpânirea lui Dumnezeu și făcându-se pe Sine Dumnezeu. Așa sunt de multe ori gândurile și judecățile oamenilor clevetitori, care osândesc fapta bună ca pe o răutate și numesc lumina, întuneric. Deosebirea însă între cărturari și între clevetitori este că ei n-au îndrăznit să grăiască gândurile lor împotriva lui Hristos, nici să spună că Iisus Hristos a hulit. Clevetitorii nu numai că gândesc în inima lor, ci și gura lor își deschid și limba și-o pornesc, grăind de rău și osândind pe vecinul lor. Gândurile cele tainice, viclene și hulitoare ale cărturarilor nu au putut rămâne ascunse căci,

„Văzând Iisus gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetați cele viclene în inimile voastre?“ (Matei 9, 4)

Iată dovada Dumnezeirii lui Iisus Hristos, căci numai Dumnezeu vede gândurile omului; numai El cunoaște cugetele, și cele rele și cele bune, din inimile noastre. Însuși Dumnezeu a arătat aceasta, zicând prin proorocul Ieremia: “Eu, Domnul, pătrund inima și cercetez cele dinlăuntru, ca să răsplătesc fiecăruia după căile lui și după roada faptelor lui“ (Ieremia 17, 10); și prin proorocul David, zicând: „Cel ce cercetezi inimile și rărunchii, Dumnezeule prea drepte“ (Psalm 7, 9). Aceasta însă produce teamă în sufletele noastre și ne îndeamnă să ne depărtăm, nu numai de lucrurile cele rele, ci și de gândurile cele rele. Deci Iisus Hristos, ca un Dumnezeu adevărat, cunoscând ce cugetau cărturarii despre Dânsul, a zis către ei: pentru ce cugetați cele viclene și clevetitoare împotriva Mea?

„Ce este mai lesne a zice: păcatele tale sunt iertate, sau a zice: scoală-te și umblă?“ (Matei 9, 5)

Deci Iisus Hristos, vrând să arate că avea stăpânire și putere de a ierta păcatele, întâi a arătat cărturarilor puterea Lui cea dumnezeiască, descoperind astfel cele ascunse ale inimilor lor; apoi le-a pus această întrebare, zicându-le: cărturari, voi socotiți că Eu am hulit, deoarece neavând putere dumnezeiască, am zis către slăbănog că i se iartă păcatele. Dar spuneți-Mi Mie, ce este mai lesne? iertarea păcatelor sau scularea slăbănogului din patul lui? La întrebarea aceasta, cărturarii n-au răspuns nimic. Într-adevăr, Cel ce numai prin cuvânt scoală slăbănogul nemișcat zăcând în pat, Acela are putere dumnezeiască; iar Cel ce are puterea lui Dumnezeu poate să ierte păcatele, căci atât vindecarea trupească, cât și iertarea păcatelor, sunt lucrări numai ale lui Dumnezeu. Deoarece cărturarii n-au dat nici un răspuns la întrebarea ce li s-a pus de Iisus, răspunde Însuși Domnul, zicând:

„Dar ca să știți că putere are Fiul omului pe pământ a ierta păcatele, atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ridică patul tău și te du la casa ta!“ (Matei 9, 6)

Iertarea păcatelor este un lucru nevăzut. Vindecarea slăbănogului o vedea oricine cu ochii. Deci Iisus arată prin vindecarea văzută a slăbănogului puterea Sa cea dumnezeiască și nevăzută a iertării păcatelor. Astfel, minunea cea văzută arată harul cel nevăzut. Smerindu-se, Iisus se referă la persoana a treia, numindu-se pe Sine, Fiul Omului, fiindcă s-a născut din Sfânta Fecioară, fiica lui Adam, și zice: dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, am să vă aduc o dovadă înaintea ochilor voștri. Și întorcându-se către slăbănog, i-a zis: „scoală-te, ridică patul tău și te du la casa ta!“ Prin aceste cuvinte, ca un Dumnezeu adevărat, a dat din nou sănătate trupului slăbănogului, după ce îi iertase păcatele, din cauza cărora el era bolnav. Prin cuvintele putere are „Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele“, ne-a arătat că iertarea păcatelor se dă numai în viața aceasta, nu în viața viitoare, după judecată și osândă. Pentru ca să fugă de lauda oamenilor, Iisus a poruncit slăbănogului ca să se ducă la casa sa, zicându-i: „Scoală-te, ridică patul tău și te du la casa ta!“

„Și sculându-se, și-a luat patul și s-a dus la casa lui“. (Matei 9, 7)

Cuvântul dumnezeiesc a dat mișcare duhului viețuitor din slăbănog, a învârtoșat vinele, a întărit trupul și a împuternicit toate mădularele. Cel ce zăcea pe pat s-a sculat: slăbănogul s-a mișcat; cel nemișcat își ridică acum patul pe umerii săi și, la cuvântul Domnului, pornește cu patul în spate, și se duce la casa lui.

„Iar oamenii văzând aceasta, se mirau și slăveau pe Dumnezeu, Care a dat putere ca aceasta oamenilor“. (Matei 9, 8)

Mulțimile poporului care stăteau împrejurul casei, văzând minunea, s-au mirat și au slăvit pe Dumnezeu, însă nu cum se cuvenea, pentru că n-au slăvit pe Iisus Hristos ca pe un Dumnezeu adevărat, Care a săvârșit minunea cu puterea Dumnezeirii Sale, ci au slăvit pe Dumnezeu, ca pe Cel care a dat lui Iisus puterea de a face minuni, socotindu-L pe Iisus numai ca pe un om, căruia i-a dat Dumnezeu această putere. Au slăvit, spune evanghelistul, mulțimile acelea pe Dumnezeu, Care a dat putere oamenilor, adică lui Iisus Hristos, pe care ele îl socoteau om, ca să scoale pe slăbănog din pat și să-l vindece. Acest fel de credință nu este desăvârșită. Însă această credință i-a pregătit pe iudei ca să creadă mai pe urmă că acest Iisus Hristos este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, așa cum credem și noi, cu ajutorul și harul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine lauda, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin!