Troparul Sfintei Mucenițe Anisia , glasul al 4-lea: M ielușeaua Ta, Iisuse, Anisia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre. C ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roșii... Stih: Sfântă Muceniță Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. T rimite-mi lumină mie, celui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină, prealăudată, ca singura ce stai cu bucurie înaintea Tatălui luminilor, alungând, cu rugăciunile tale, viforul greșelilor mele. Stih: Sfântă Muceniță Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C u sihăstria desțelenindu-ți ogorul cel sufletesc, de Dumnezeu înțelepțită, lucrezi spicul mucenicie...