MISTERELE SUFLETULUI

 Dacă am putea măcar să definim sufletul , ar fi mult mai ușor să îl încadrăm în clișeele noastre mentale. Dar oare ce este acest suflet? Unde se află el? Care este scopul lui?  De ce uneori nu putem să îl mai simțim?

  Unele dureri sufletești sunt așa de profunde încât se somatizează fizic. Îmi amintesc  când am trecut printr-o perioadă mai dificilă a vieții mele că am fost la cardiolog să văd dacă nu fac infarct iar în urma unei consultații extrem de amănunțită, cu aparate super sofisticate, mi s-a spus că eram perfect sănătoasă.  Atunci am conștientizat pentru prima dată că mă durea sufletul. 

 Dar trebuie să vă povestesc și despre momentele mele de fericire, în care simt cum sufletul se propagă în toate direcțiile. Parcă aș cuprinde tot universul cu bucuria mea. În suflet au loc toate emoțiile. Fiecare dintre noi a experimentat astfel de trăiri.

  Există situații în care , dacă ascultăm muzică pe placul sufletului nostru, simțim cum plutim. Așa reacționează sufletul meu la muzica italienească, cea care are ca instrument principal acordeonul. Când o ascult, parcă mă înalț, sufletul efectiv se hrănește cu ceea ce el consideră că este frumos. 

 Tot o hrană pentru suflet poate fi pictura, dansul, natura, cuvintele frumoase, etc....tot ceea ce este frumos. Le numesc ”hrană” deoarece în acele momente sufletul crește, se expansionează, strălucește. 

 Dar oare  de ce ceea ce hrănește sufletul meu nu are același impact și asupra sufletului altei persoane?

 Nu cumva sufletele noastre au un fel de ”personalitate”, o inteligență specifică, care prin unicitatea lor generează și manifestări în plan fizic?

 Dacă în cazul lucrurilor frumoase sufletul se hrănește și se expandează, în cazul imaginilor, sunetelor, energiilor de frecvență joasă acesta se strânge. Îmi vine în minte situația în care suntem certați sau acuzați pe nedrept, sau când privim filme de groază sau scenarii apocaliptice. Prea puține persoane pot rămâne imune la astfel de stimuli. Ca să nu mai vorbim de situațiile în care pierdem o persoană dragă sau un animăluț. Efectiv simțim cum se sfâșie, cum pleacă o parte din suflet, din cauza atașamentelor. 

 Norocul nostru că se poate reîntregi dacă știm cum să facem acest lucru și în urma unei munci extrem de laborioase cu noi înșine.  Una dintre metodele de vindecare a rănilor sufletești este aceea de a folosi mintea în reinterpretarea situațiilor trăite, dar există și alte metode , depinzând de complexitatea situației.

 Sufletul ne este oferit, fiind un dar divin. Doar că noi , neputând să îl controlăm  îl perturbăm de la starea lui firească.

 Cum să controlezi un suflet care se îndrăgostește? Poți să îți repeți mult și bine să nu o facă, să stea cuminte, că nu este bine, că nu este persoana potrivită, etc. Dar ce, ascultă? Nimic. Ba chiar cumva se încăpățânează să îi demonstreze minții că el este la conducere. Și știți care este frumusețea? Că are dreptate.  Indiferent dacă este vorba de o experiență dureroasă sau nu, sufletul se îndrăgostește de un alt suflet cu care rezonează în acel moment și cu ajutorul căruia învață niște lecții necesare evoluției. Mintea nu poate cuprinde informațiile pe care inima le știe. Se spune că și inima are cumva un creier al ei prin care știe mai bine ce are de făcut. 

 Vorbesc despre inimă, deoarece cea mai mare parte a sufletului nostru se află în zona inimii, iar aceasta se pare că traduce mult mai rapid mesajul transmis de către suflet,  decât creierul.

   Cel mai mare război  este acela interior în care sufletul nostru vibrează cu un alt  suflet, moment în care se expandează de iubire ( și în acest caz putem ajunge la cardiolog de prea multă fericire) iar mintea refuză să accepte adevărul. Da, adevărul ,deoarece acesta se află în sufletul nostru, în inima noastră. 

 Întotdeauna inima știe adevărul, dar cel mai greu este cu decodificarea mentală a mesajelor venite de la ea. 

 Mintea, fiind asociată cu egoul nostru, cu umbrele din noi, în majoritatea timpului încearcă să caute să fie în contradicție cu inima, cu sufletul, uneori fiind cea mai mare sabotoare a noastră. Dacă conexiunea pe care o avem cu interiorul nostru nu este destul de bună, mintea ne poate minți iar  noi să o credem.

  Cea mai mare provocare a noastră este ca pe parcursul vieții să calmăm mintea și să o facem să accepte mesajele de la inimă, din suflet. Și ce provocare...

 Mai ales oamenii care și-au exersat foarte mult abilitățile intelectuale au mari dificultăți să le pună pe cele două în armonie.

  Viața ar putea să curgă lin, deoarece sufletul nostru este ca un fel de radar care ne poate ghida către experiențele necesare dezvoltării sale, necesare armonizării cu celelalte suflete întâlnite.

 Dar câți dintre noi ne mai ascultăm sufletul? Unii dintre noi am și uitat că există, fiind prea prinși în scenariile exterioare în care trebuie să alergăm în toate direcțiile, să acumulăm cât mai mult și fără rost, să ne conformăm unor reguli exterioare pentru a ne încadra în rândul oițelor anulate ca și trăire. Numim realitate exteriorul , când de fapt realitatea este în interior.

  Este o mare bătaie pe suflete. Pe de o parte  întunericul dorește să îl înrobească, folosindu-se de scenariile exterioare, de tot ceea ce se proiectează în mod voit în exterior pentru a insufla frica, disperarea, deznădejdea și a micșora suflețelele noastre, ca nu cumva să lumineze prea tare.  În aceste situații mintea ” traduce” mesajele venite din exterior, este  permanent ocupată de supraviețuire, estompând măreția sufletului. 

 Pe de altă parte, lumina, draga de ea, ne aduce pacea, mângâie și hrănește sufletele noastre , doar, doar ne-om aminti că din lumină și iubire suntem veniți și că este de ajuns să schimbăm frecvența minții pentru a ne reconecta și pentru a ne recontopi cu esența noastră.

  Cu alte cuvinte, lumina din sufletul nostru poate dirija antena minții și către frumos.

 Știți cât de șmecheră este mintea?  Ne poate păcăli și în privința sentimentelor. Dacă un personaj corespunde dimensiunilor și cerințelor unui program implementat în subconștientul nostru cum că acela ar fi omul perfect pentru noi pentru a fi fericiți, se pot genera în corp diverse reacții care să fie confundate cu dragostea.  

 Aceste reacții pot genera anumite stări  de plăcere, dar este o plăcere a orgoliului nostru care a reușit să obțină personajul corespunzător  a ceea ce ni s-a indus că ar fi ”perfect”. Dar nu are nimic de a face cu alegerea sufletului nostru. Este o alegere pur mentală, care hrănește orgoliul și egoul. 

 În astfel de situație sufletul începe să se agite pentru că persoana în cauză dorește să mențină controlul asupra personajului vizat,  din dorința de posesiune. Astfel apar multe conflicte în interiorul acelei persoane, deoarece mintea nu o lasă să accepte că de fapt personajul vizat nu îi aduce  liniște , pace  în suflet, că în interiorul corpului acela ”perfect” nu se află sufletul care vibrează în același ritm cu al ei. 

 Mintea spune că este „ perfect” , înăuntru este război, iar sufletul plânge și astfel se caută vinovați. Mai exact persoana în cauză nu mai înțelege nimic,  nu pricepe de ce nu reușește să fie fericită când este cu personajul considerat ” perfect” în exterior. 

 Și sufletul tot strigă, că el are nevoie de altceva, dar mintea câteodată are  un impact mult mai mare asupra omului și ascunde vocea sufletului.

  Abia în momentul în care reușim cu adevărat să armonizăm mintea cu sufletul putem să ne lăsăm ghidați  și de către creier, deoarece atunci acesta interpretează în mod corect mesajele date de către adevăr, purtându-ne în direcția fericirii noastre.

 Doar sufletul are toate informațiile și ingredientele necesare pentru a genera o viață fericită.

  Hrană pentru sufletul nostru este tot ceea ce înseamnă manifestarea conexiunii cu frumusețea divină. Când ne rugăm, sufletul nostru , ghidat de către spirit, se poate conecta cu Dumnezeu. Atunci se simte pace în suflet, căci este acasă.  Nu ne trebuie multe cuvinte pentru a se simți conexiunea. Este necesară intenția, credința, prezența, o inimă deschisă și smerită, o minte liniștită. 

 O minte calmă, ne ajută să interpretăm cumva toate stările sufletești, pe când o minte agitată , ne îndepărtează de trăirea în pace.

 Acasă ne poate face să ne simțim și persoana potrivită sufletului nostru. În prezența acelei persoane sufletul nostru se relaxează, se odihnește și se bucură. Nu mai sunt necesare scenariile minții, tot felul de măști care să ne ducă în alte stări de disconfort sufletesc. Este de ajuns naturalețea sufletească, autenticitatea, iubirea, respectul, bunătatea și bunăvoința. Iar noi, dacă am reuși să trecem peste programele mentale și doar am asculta vocea inimii, nu am mai avea de ce suferi. Sufletele care au aceleași coduri se caută permanent deoarece doar împreună pot experimenta iubirea, trăirea în fericire pe o anumită frecvență, cât mai înaltă și cât mai pură.

 Cum noi funcționăm pe frecvențe și vibrații, câtă vreme emitem iubire către o altă persoană care nu recunoaște frecvența noastră, acea persoană interpretează ceea ce primește conform sistemului personal de valori.  În momentul în care emitem iubire și gânduri frumoase către o persoană care știe limbajul sufletului nostru, iar această persoană ne răspunde în același limbaj, sufletele vibrează la o intensitate atât de mare încât efectiv poate apărea o vibrație și a corpului fizic, ca un fel de tremurat incontrolabil, deoarece tot ce se manifestă între cele două persoane capătă altfel de proporții. Este necesar să avem răbdare, pentru a auzi vocea sufletului nostru care să ne ghideze către persoana potrivită.

 Sufletul ne vorbește permanent. Chiar și durerile fizice sunt tot mesaje de la suflet. În zona dureroasă este lipsă de suflet, de iubire iar dacă direcționăm iubire și lumină către acea zonă, simptomele se pot ameliora, chiar vindeca...depinde de situație.  Corpul fizic, este animat de către suflet. Cândva credeam că noi suntem alcătuiți doar din trup și suflet, dar ulterior am aflat că mai este și spiritul, scânteia divină din noi.  Dacă scânteia divină este partea cea mai pură in noi, sufletul poate fi câteodată umbrit de către mesajele venite de la minte, de la ego, de la trup. 

  În momentul plecării de pe pământ, corpul fizic rămâne aici, iar ceea ce iese este sufletul, împreună cu spiritul.

  Sufletul este viața din noi. Îmi vine în minte povestea cu Pinochio, cu marioneta care nu avea viață, iar după ce a primit-o a început să experimenteze  și bune și rele, până s-a făcut copil cuminte. Cam așa și noi. 

  Eu am decis să fiu fericită. În fiecare zi vreau să direcționez ”antena” minții mele  către ceea ce este frumos și bun, către ceea ce hrănește și împlinește sufletul meu. Este o decizie asumată. Nu va închipuiți că nu am provocări din partea minții care îmi servește tot felul de argumente, ale unor programe și experiențe din trecut, doar, doar m-ar convinge că nu pot fi fericită. Apare judecarea, etichetarea, suferința. Dar eu sesizez gândurile intruse și în cel mai scurt timp le explic că nu au ce căuta în ceea ce eu doresc să trăiesc. Este o muncă zilnică de autogestionare a paradisului intern.  Fiecare dintre voi puteți să trăiți fericiți, dar asta necesită o muncă susținută, un exercițiu permanent de îmblânzire a minții pentru a lăsa și inima să se manifeste.

 Știți că sufletul călătorește? În fiecare noapte se plimbă, se reîncarcă, într-un fel muncește. Câteodată ne trezim fericiți, cu sufletul plin de bucurie, iar altă dată ne trezim epuizați, posomorâți, fără un motiv anume. Câteodată visăm, acestea fiind alte interpretări imagistice ale experiențelor sufletești. 

Unele vise sunt foarte reale, sufletul nostru trăind efectiv alte realități.

 În alte situații, există decorporalizările, în care sufletul pleacă ghidat sau nu în anumite locuri, permițând minții să își amintească. Unele persoane spun că aceste deorporalizări sunt doar călătorii ale iluziilor mentale, dar doresc să vă povestesc o experiență personală căreia nu îi găsesc explicație logică. Eram în liceu iar colegul meu de bancă era îndrăgostit de o fată. Și l-am văzut plângând după ea, lucru care m-a impresionat teribil, deoarece până atunci îmi creionasem ideea că băieții nu prea au sentimente. 

 Am plecat acasă și în momentul în care m-am pus să dorm de după amiază, eram tot cu gândul la suferința colegului meu. 

 În loc să am un somn profund, am intrat într-o stare de semisomn în care m-am văzut lângă el, mângâindu-l și spunându-i că totul va fi bine.  În momentul trezirii m-am simțit total epuizată.  A doua zi, la școală, i-am spus că vreau să vorbim. A început să îmi povestească foarte uimit cum , cu o zi înainte, în timp ce se uita la meci, i-am apărut cumva în minte și că a fost de parcă eram acolo. Surprinsă de afirmații l-am întrebat cam pe la ce oră s-a întâmplat acest lucru și nu mică mi-a fost mirarea când am primit confirmarea că exact în intervalul în care ”visasem eu” , exact atunci a avut și el această experiență.  Așadar , cumva, sufletul meu călătorise până la el, lucru care mi s-a confirmat. 

 Sufletele comunică permanent între ele. De curând a plecat pe cealaltă lume o persoană dragă mie. Exact până să se întâmple acest lucru, am simțit să caut această persoană. Ulterior , la 40 de zile am simțit să fac niște rugăciuni mai speciale fără să știu că trecuseră atâtea zile.  De asemenea am avut tot felul de experiențe bune, cu sufletele părinților mei, lucru care mi-a confirmat că viața continuă și dincolo de corpul fizic. 

 Să nu uităm de respectul cuvenit alegerilor făcute de către alte suflete.

  Dacă un suflet alege să experimenteze stări joase , să stea în suferință, este alegerea sa. Nu trebuie să intervenim în viața nimănui dacă nu ne cere ajutorul și dacă nu își asumă schimbarea.

 Cu toții dorim la nivel mental să fim fericiți, să trăim frumos și bine, să fim sănătoși, dorim partenerul perfect etc. Dar la nivel de suflet nu ne asumăm schimbările necesare pentru a evolua și a putea să experimentăm curat cele de sus. 

 Cu alte cuvinte, câteodată suntem plini de noroi , dar fără a ne spăla, dorim să strălucim, dorim relații perfecte.   Munca de îndepărtare a noroiului de pe sufletele noastre este strict personală, deoarece și toate darurile primite le putem experimenta tot personal. Nimeni din exterior nu poate ști cu adevărat ceea ce simțim noi, intensitatea și calitatea trăirilor interioare. Tocmai de aceea nimeni nu are dreptul să judece alegerile făcute de un alt om.

  Așadar, dragilor, dacă sufletele acestea minunate ale noastre  doresc să experimenteze viața și în plan fizic, măcar să alegem să trăim experiențe frumoase.

 Misterele sufletelor sunt foarte greu de cuprins cu mințile noastre. Putem să Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a oferit viața, că ne permite să trăim, să experimentăm, să simțim, crescând astfel sufletele noastre în cunoaștere, în conștiință, dacă aceasta este direcția aleasă.

  Fiecare înțelege atât cât poate într-un anumit moment, în funcție de evoluția personală. Iar de simțit...și asta depinde tot de evoluția personală. În fiecare zi putem alege să hrănim sufletul nostru cu frumos, cu iubire și cu fericire. Modul în care dorim să trăim viața este o alegere care ne aparține.

 Prin iertare, prin iubire, prin joacă, respect și bucurie, prin asumare, curaj și mai ales credință, putem alege să trăim în iubire și fără suferință.