CAZANIA DUMINICII ÎNFRICOȘATEI JUDECĂȚI (LĂSATUL SEC DE CARNE) (De ce numai milostenia se pomenește în ziua Judecății?)

 

Frați creștini,

Oare, pentru ce, în ziua înfricoșatei judecăți, Dreptul Judecător n-a zis nici un cuvânt despre dreptate, despre curăția inimii și a sufletului, despre smerenie și despre alte fapte bune, ci a arătat că toată judecata Sa se face pentru milostenie, binecuvântând și preamărind pe cei milostivi, și blestemând și pedepsind pe cei nemilostivi? Căci de aici ar putea bănui cineva că numai milostenia mântuiește pe om, chiar dacă omul ar fi lipsit de celelalte fapte bune. Cel ce auzind Sfânta Evanghelie de astăzi, ar ajunge la o astfel de încheiere, ar greși amarnic.

Dacă va intra cineva într-o livadă plină cu multe feluri de pomi roditori și nu va lua seama în toate părțile ei, ci va privi numai o parte, văzând acolo meri, va bănui, desigur, că numai meri se găsesc în acea livadă. Oare, este dreaptă presupunerea lui? Și ar spune el adevărul, susținând că numai meri se află în acea livadă? Nu! Căci numai dacă și-ar întoarce ochii săi pretutindeni și ar lua seama la toate părțile livezii, și ar vedea toți pomii care se află într-însa, numai atunci ar putea să spună ce se află cu adevărat în acea livadă.

Același lucru se întâmplă și cu cel care ia în mâini Sfânta Scriptură și, citind numai o părticică, își închipuie că așa învață toată dumnezeiasca Scriptură. Unul ca acesta, fără îndoială că greșește și poate să cadă chiar și în erezie, cum au căzut așa-zișii sectanți. Toată Sfânta Scriptură alcătuiește un trup; dar o parte a trupului nu este tot trupul. De aceea, cel care împarte dumnezeiasca Scriptură în mai multe părți și apoi dintr-o părticică presupune întreaga învățătură din Scriptură, niciodată nu socotește drept. Omule, dacă voiești să cunoști dogmele dreptei credințe și sfatul cel adevărat al lui Dumnezeu, citește întâi toată dumnezeiasca Scriptură; apoi ațintește mintea ta la fiecare parte a ei, adună toate părțile ei, care cuprind aceeași învățătură, și atunci vei vedea că o parte lămurește pe alta; atunci vei afla mărgăritarul cel de mult preț al adevărului, vei înțelege drept și vei propovădui adevărurile cele mântuitoare.

Într-adevăr, Evanghelia care s-a citit astăzi, vorbește, despre a doua venire a Domnului, despre dreapta Lui Judecată și despre hotărârea dată pentru cei drepți și pentru cei păcătoși. Dar aceasta este numai o parte a dumnezeieștii Scripturi, căci sunt și alte multe părți ale ei, care vorbesc despre aceeași pricină. Deci se cuvine să auzim ce grăiesc și acele părți, și așa să cunoaștem tot sfatul lui Dumnezeu și tot adevărul. Mai înainte de a arăta Domnul cele ce s-au citit astăzi în Sfânta Evanghelie, a zis, pe lângă altele, și aceasta: Și intrând împăratul să vadă pe cei ce ședeau, a văzut acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Cei care purtau haine de nuntă s-au desfătat toți la masa Împăratului, iar pe cel fără haină de nuntă, mai întâi împăratul l-a mustrat, apoi slugile lui i-au legat mâinile și picioarele și l-au aruncat în întunericul cel mai dinafară, unde este plângerea și scrâșnirea dinților. Pune alăturea aceste două învățături. În cea dintâi, împăratul intră ca să vadă; în cea de a doua, Fiul Omului vine cu slavă ca să judece. la cea dintâi sunt chemați toți oamenii; în cea de-a doua stau de față toate neamurile. În cea dintâi, cei îmbrăcați în haină de nuntă sunt drepții, iar cei lipsiți de această haină, sunt păcătoșii. În cea din urmă, oile înseamnă pe cei drepți, iar caprele pe cei păcătoși. Acolo, masă împărătească pentru cei drepți, iar pentru cei păcătoși lanțuri și întunericul cel mai dinafară. Aici, pentru cei drepți viață veșnică, iar pentru cei păcătoși, pedeapsă veșnică. În învățătura cea dintâi, Împăratul proslăvește pe cei îmbrăcați în haină de nuntă și pedepsește pe cei lipsiți de această haină. În cea de-a doua, Dreptul Judecător arată proslăviți pe cei milostivi și osândiți pe cei nemilostivi. Haina de nuntă și milostenia sunt două semne ale celor drepți; însă unul, adică haina cea de nuntă, este semn întreg și deplin, pentru că cuprinde toate faptele cele bune; iar milostenia este semnul numai al unei părți, pentru că cuprinde numai fapta cea bună a milosteniei. Deci Domnul, prin învățătura cea dintâi a arătat că semnul cel deplin al celor care se mântuiesc este haina cea de nuntă, iar al celor care se osândesc este goliciunea de această haină. Prin învățătura cea de-a doua, arătând mai cu deamănuntul numai o parte a semnului celui deplin, cea mai folositoare, adică milostenia, a preamărit pe cei milostivi, iar pe cei nemilostivi i-a osândit. Că haina cea de nuntă închipuiește toate faptele cele bune și că haina celor care se mântuiesc este Hristos, o spune Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat“ (Galateni 3, 27). Și cum putem să ne îmbrăcăm în Iisus Hristos altfel decât numai viețuind și trăind ca Hristos, adică făcând toate faptele cele bune? Iată, dar, în ce fel asemănându-se și alăturându-se cele două învățături despre aceeași pricină, se arată tot scopul și sfatul lui Dumnezeu.

Voiți și altă tâlcuire a cuvintelor Evangheliei care s-a citit astăzi? O vom găsi la Sfântul Apostol Pavel, care ne învață despre felurile păcatelor, care încuie Împărăția lui Dumnezeu, zicând: „Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți; nici cei necinstiți în căsătorie, nici închinătorii la idoli, nici desfrânații, nici sodomiții, nici lacomii de avere, nici furii, nici bețivii, nici bârfitorii, nici răpitorii dreptului altora nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu“. (I Corinteni 6, 9-10)

Domnul a grăit numai despre milostenie și n-a amintit despre toate celelalte fapte bune, pentru că altă dată, vorbind despre această Judecată, a arătat că cercetează și judecă nu numai faptele, ci și adâncurile inimii. A vorbit numai despre milostenie, fiindcă cei milostivi au în inima lor izvorul mântuirii. Cel care miluiește săracul, crezând că face bine lui Iisus Hristos, arată că iubește nu numai pe aproapele său, ci și pe Iisus Hristos; are deci, în inima lui, dragostea către Dumnezeu. Apoi noi, fiind învățați de Domnul, credem și mărturisim că în aceste două porunci, adică în dragostea către Dumnezeu și cea către aproapele, se cuprinde toată Legea și proorocii. Deci omul cel milostiv are în inima sa cele două izvoare ale mântuirii care izvorăsc săvârșirea tuturor faptelor bune. El este omul cel sădit lângă izvoarele apelor, care va da rodul său la vremea sa și frunza lui nu va cădea; și toate, oricâte va face, vor spori. Cel nemilostiv, neavând aceste două izvoare ale faptelor bune, este lipsit de orice faptă bună și de aceea el este pomul care nu face roade bune și care se va tăia și în foc se va arunca.

Cel care iubește pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată inima și din tot cugetul său, acela îi slujește ziua și noaptea; nu slujește altor făpturi, se ferește de jurământ strâmb și mai vârtos proslăvește pe Dumnezeu în zilele cele de praznic. Cel care iubește pe aproapele său ca însuși pe sine, acela într-adevăr aduce cinstire părinților săi, acela fuge de desfrânare, de furtișag, de ucidere, de mărturie mincinoasă; acela niciodată nu dorește lucru străin. Iată cum din dragostea către Dumnezeu și către aproapele, în care se cuprinde toată Legea și proorocii, izvorăsc toate faptele cele bune. Tot așa, de arătat este că cel care este lipsit de dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele său, acela calcă toată Legea și proorocii și face tot felul de păcate.

Iubiții mei frați, să nu ne amăgim! Ziua judecății este zi înfricoșată, pentru că vine cu mânie și cu urgie. Atunci se va cerceta cu deamănuntul, nu numai fapta milosteniei, ci toate faptele noastre, cuvintele și gândurile. Câtă spaimă ne va tulbura atunci, când se vor deschide cărțile și se vor arăta înaintea tuturor vrăjmașilor noștri, înaintea tuturor oamenilor, faptele noastre cele rele! Câtă rușine ne va cuprinde, când ni se vor arăta, înaintea tuturor fățărnicia purtărilor noastre, nedreptățile mâinilor, clevetirile limbii, minciuna gurii, mândria minții, invidia cea ascunsă a inimii și toate celelalte fapte rele ale noastre și toată întinăciunea gândurilor noastre! Câtă rușine și frică va fi atunci când Judecătorul ne va certa, ne va mustra și va pune înaintea noastră toate păcatele noastre, după cum zice psalmistul: „Te voi mustra și voi pune înaintea feței tale păcatele tale“ (Psalm 49, 22). Câtă frică va fi atunci când Judecătorul va deschide gura Sa și va da hotărârea cea înfricoșată a dreptei Sale judecăți, zicând: „Duceți-vă!“ (Matei 25, 41)

Iubitorule de oameni, întru tot Îndurate, Mântuitorule al lumii. Tu pentru noi Te-ai făcut om, pentru noi, ai suferit Patima, pentru mântuirea noastră Te-ai răstignit pe cruce și ai răbdat moarte! Unde ne trimiți pe noi acum? Tu ești lumina, viața, pacea, odihna: nu ne lepăda pe noi de la fața Ta; miluiește-ne pe noi, precum de atâtea ori ne-ai miluit; caută la rugăciunea, la lacrimile și la pocăința noastră. Vremea milei a încetat, ne răspunde Judecătorul cel drept; nici rugăciunea nu se mai aude, nici lacrimile nu mai folosesc și nici pocăința nu mai este primită. A încetat vremea milostivirii; acum este vremea numai a judecății: „Duceți-vă de la Mine blestemaților în focul cel veșnice, care este pregătit diavolului și îngerilor lui!“ (Matei 25, 41) Despărțire de Dumnezeu, foc fără de sfârșit, trăire veșnică cu diavolul. N-am nici minte ca să înțeleg, nici limbă ca să arăt deznădăjduirea și chinuirea celor care se osândesc. Doamne al milei, într-adevăr, atunci nu este vreme de milă, ci de judecată. Arată însă astăzi, mila Ta spre noi. Trimite în inima noastră lumina pocăinței, să ne pocăim din tot sufletul și să ne întoarcem către Tine mai înainte de a sosi vremea cea fără de milă; apoi trimite-ne nouă puterea cea tare a harului Tău, să ne întărească, pentru ca să păzim totdeauna poruncile Tale cele dumnezeiești și să umblăm, fără să ne lenevim, în toate zilele vieții noastre, pe calea faptelor celor bune. Pentru ca atunci, în ziua Judecății să ne învrednicești și pe noi a auzi glasul Tău și hotărârea Ta cea fericită și plină de iubire de oameni, chemându-ne:„Veniți binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii“ (Matei 25, 34). Amin! Fie Doamne, fie!