SFÂNTUL CUVIOS NEOFIT DE LA MĂNĂSTIREA STÂNIȘOARA Sihăstria Stânișoara–Argeș (secolul XVII)

 

Se spune în tradiția locului că, la începutul secolului XVII, au plecat la liniște șase călugări din Mânăstirea Cozia. Doi dintre ei, Daniil duhovnicul și Misail ucenicul, s-au nevoit la poala Muntelui Cozia, iar patru dintre ei s-au nevoit în peșteri, pe Muntele Stânișoara.

Cel mai vestit dintre sihaștrii de la Stânișoara a fost schimonahul Neofit. Acest cuvios și-a săpat o peșteră în partea de apus a Muntelui „Sălbaticul” și acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli și în neadormită rugăciune timp de 30 de ani. Toată săptămâna postea și se ruga în peșteră, iar Duminica cobora la sihăstria lui Daniil și Misail de la Turnu, asculta Sfânta Liturghie și primea Trupul și Sângele lui Hristos.

Astfel, răbdând grele ispite de la diavolul și dobândind darul lacrimilor și al vindecării suferințelor omenești, și-a dat sufletul în mâinile Domnului acolo, în peșteră, neștiut de nimeni. După mai mulți ani, osemintele Cuviosului Neofit au fost descoperite de un călugăr ce păștea vitele mânăstirii, pe care, aducându-le la Cozia, le-a îngropat egumenul alături de biserică. Noaptea însă, arătându-se cuviosul în vis egumenului, i-a poruncit să-i ducă oasele înapoi în peșteră.

Așa au ajuns osemintele Cuviosului Neofit în peștera sa. Apoi, auzindu-se despre aceasta, mulți credincioși veneau la peșteră și primeau ajutor în necazurile lor. Cu timpul, osemintele lui au fost împărțite peste tot, încât astăzi se mai păstrează doar numele și peștera acestui mare sihastru român¹²⁹.