Pomenirea Sfinților Mucenici Evlampie și Evlampia

 

Aceștia au fost frați după trup, din Nicomidia. În vremea cumplitelor prigoane împotriva creștinilor de sub Maximian unii credincioși s-au ascuns, părăsind Nicomidia.
Tânărul Evlampie a fost trimis în cetate ca să cumpere pâine. Acolo el a văzut afișat pe un perete un edict imperial care proclama prigonirea creștinilor. Tânărul a râs de el, l-a smuls de pe perete și l-a rupt. El a fost arestat și adus înaintea judecătorului.
Judecătorul l-a sfătuit pe Evlampie să se lepede de Hristos, iar Evlampie l-a îndemnat mai mult pe judecător să se lepede el de idolii mincinoși și să îl recunoască pe Hristos ca pe Unul Dumnezeu Cel Viu.
Judecătorul a poruncit biciuirea îndelungată a lui Evlampie, care i-a prefăcut trupul în izvoare de sânge. El a fost torturat și după aceasta, bestial.
Auzind de chinurile fratelui ei, fecioara Evlampia a venit alergând înaintea judecătorului, spre a muri pentru Hristos împreună cu fratele ei. Ea a fost biciuită până când a început să îi curgă sânge mult pe gură și pe nas.
Ei au fost după aceasta aruncați în păcură clocotită, iar apoi într-un cuptor de foc, dar cu semnul Sfintei Cruci și întru Numele lui Hristos, focul nu a putut să le facă nici un rău. în cele din urmă Evlampie a fost decapitat, iar Evlampia a murit mai înainte ca să i se taie capul.
Cu ei împreună au mai fost omorâți încă două sute de creștini care au crezut în Hristos văzând mucenicia fraților Evlampie și Evlampia, puterea și minunile dumnezeiești care s-au lucrat în timpul muceniciei lor. Ei cu toții s-au încununat cu cununile muceniciei, sălășluindu-se în locașurile patriei cerești.