Pilda și Minunea Sfântului Teofan Mărturisitorul (c. 758 – 817)

 ---

 Pilda și Minunea Sfântului Teofan Mărturisitorul (c. 758 – 817)

**Sfântul Teofan Mărturisitorul** (prăznuit pe 11 octombrie) este cinstit ca un mare ascet, cărturar și, mai ales, ca un apărător neclintit al sfintelor icoane în timpul prigoanei iconoclaste. El este cunoscut și sub numele de **Teofan Făcătorul de Canoane** datorită operei sale de codificare și sistematizare a reglementărilor bisericești.

### Pilda Smereniei Dintr-un Om Înțelept: Mâna care Scrie

Înainte de a fi călugăr, Teofan era un om bogat și înalt demnitar la curtea imperială din Constantinopol, fiind căsătorit cu o femeie la fel de evlavioasă. La scurt timp după căsătorie, ambii au hotărât să se dedice vieții monahale. Teofan și-a folosit averea pentru a ctitori o mănăstire pe moșia sa din Sakkoudion, unde a devenit el însuși un model de **asceză** și **smerenie**.

Deși era un erudit desăvârșit, un istoric și un om cu o educație aleasă, în mănăstire el se purta ca cel mai simplu dintre frați.

Se povestește că, după ce a început să își scrie opera sa majoră, **Cronografia** (o lucrare fundamentală de istorie universală), el lucra la masă doar noaptea, la lumina unei candele slabe, pentru a nu-și întrerupe **ascultările** din timpul zilei, care erau cele mai umile: măturatul curții, curățarea chiliilor, lucrul la vie.

Un frate mai tânăr l-a întrebat odată:

*„Părinte Teofan, cum de nu obosești? Ziua ești cel mai smerit rob al nostru, iar noaptea ești cel mai luminat cărturar. Cum poți împăca munca grea cu înțelepciunea adâncă?”*

Sfântul Teofan i-a răspuns cu blândețe, arătând mâinile sale aspre de la muncă:

> „Frate, Dumnezeu mi-a dăruit două comori: mintea pentru a-L slăvi pe Hristos prin **scris** și trupul pentru a-L sluji prin **muncă**. Când mâna mea scrie despre istoria lumii, este un act al minții; dar când mâna mea ține **mătura** sau **sapa**, este un act al smereniei.

>

> Să știi că **adevărata odihnă** a unui călugăr nu este lenevia, ci **schimbarea ascultării**. Atât timp cât mâinile sunt ocupate cu smerenia, inima rămâne curată, iar mintea devine limpede. Mâna care lucrează pământul este pregătită să scrie mai bine despre Cer. **Uneltele smereniei** sunt cele care ascutesc cel mai bine **pana înțelepciunii**.”

### Tâlcuirea Pildei

Pilda arată că, pentru Sfântul Teofan, adevărata erudiție și sfințenie nu puteau exista separat de **muncă manuală** și de **smerenie**. El a împăcat viața de **cărturar** (Făcătorul de Canoane) cu cea de **ascet** (Mărturisitorul), arătând că a scrie despre Dumnezeu înseamnă, mai întâi, a-L sluji pe Dumnezeu prin simplitate.

---

## Minunea Mărturisirii și Vindecării din Temniță

Minunea care îl definește pe Sfântul Teofan este legată de suferința sa ca **Mărturisitor** al credinței.

În timpul domniei iconoclaste a împăratului **Leon Armeanul** (Leon al V-lea), Sfântul Teofan a refuzat cu vehemență să renunțe la cinstirea sfintelor icoane, considerând-o o erezie. Datorită credinței sale neclintite, el a fost **exilat** și închis în temniță în insula Samotracia, alături de alți Ierarhi și monahi.

### Boala și Proorocia

În temniță, Sfântul Teofan a suferit condiții crunte, iar corpul său bătrân și slăbit a fost afectat de o boală gravă: **dizenteria** (sau o boală de stomac), care îi provoca chinuri mari. Cu toate acestea, el nu și-a pierdut curajul, ci le-a întărit credința celorlalți frați, spunând că suferința este un dar al Mântuitorului.

În timp ce boala avansa, Sfântul Teofan, luminat de Duhul Sfânt, a rostit o **proorocie** în fața celorlalți deținuți:

> *"Să știți că zilele împăratului eretic sunt numărate. El va fi pedepsit pentru prigonirea Bisericii înainte ca mine să îmi închei pătimirea. Nu vă temeți!"*

### Minunea Împlinirii Proorociei

La scurt timp după această proorocie, pe data de 25 decembrie 820, împăratul **Leon Armeanul a fost ucis** în Biserica Sfântul Ștefan din Palatul Imperial. Întreaga scenă a fost una sângeroasă și neașteptată, încheind brusc prigoana iconoclastă.

Când vestea despre uciderea tiranului a ajuns în Samotracia, monahii din temniță l-au slăvit pe Dumnezeu, fiind uimiți de exactitatea prevestirii.

Totuși, minunea a venit cu o notă de tristețe și jertfă: deși a văzut împlinită proorocia sa și eliberarea Bisericii, Sfântul Teofan **a murit în temniță** (sau imediat după eliberare, din cauza bolii), înainte de a fi readus înapoi la Constantinopol.

Astfel, el a primit **cununa martiriului** și a **mărturisirii** chiar în locul suferinței sale, arătând că, pentru Dumnezeu, un Prooroc este prețuit nu doar pentru ceea ce vede, ci și pentru **jertfa** pe care este gata să o aducă pentru Adevăr. Trupul său bolnav a fost vasul prin care a strălucit lumina Duhului Sfânt.

---

Dacă doriți, pot oferi un fragment din opera sa istorică, *Cronografia*.