Minunea Sfântului Nicolae cu un covor

 

Auzim pe Sfântul Duh grăind prin Proorocul David: "Precum dorește cerbul izvoarelor apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule." Cu adevărat în același chip dorește și sufletul credinciosului creștin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu și cele ce se lucrează prin Sfinții Săi. Deci, iată și altă minune a Sfântului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, în cetatea numită Constantinopol, hrănindu-se din osteneala mâinilor lui și era credincios lui Dumnezeu și avea rânduiala lui să nu treacă ziua Sfântului Nicolae fără de pomenire. Și aceasta, cu neobosire o făcea el, că auzea în Sfintele Scripturi grăind: "Cinstește pe Domnul prin toate ale tale osteneli!" Și avea aceasta în mintea sa totdeauna.

Și a ajuns la adânci bătrânețe, dar și la sărăcie, nemaiputând lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfântului Nicolae, gândea întru sine ce va face. Și a zis bătrânul către soția sa: "Femeie, iată, a sosit la noi ziua cea iubită a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiți, nu avem cele de trebuință pentru această zi sfântă?" Iar acea credincioasă femeie a răspuns bărbatului ei: "Știi, domnul meu, că, iată, ne-au ajuns bătrânețile și astăzi sau mâine va veni sfârșitul; deci, să nu-ți abați mintea ta de la dragostea cea spre Domnul și către Sfântul Nicolae." Și, aceasta zicând, i-a arătat lui un covor și a zis: "Ia-l pe acesta și, mergând, vinde-l și te du de cumpără toate cele de trebuință la pomenirea Sfântului Nicolae. Că alta nimic nu avem și nu-l vom lăsa moștenire copiilor pe care nu-i avem". Auzind aceasta, credinciosul bătrân a lăudat foarte pe Dumnezeu și, luând covorul, a ieșit.

Și, mergând el prim mijlocul uliții, unde este stâlpul Sfântului și marelui Constantin, și trecând de biserica Sfântului Platon, l-a întâmpinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare bătrân cinstit, care i-a zis: Prietene, unde te duci?" I-a răspuns cel ce ducea covorul: "Am trebuință să mă duc până la târgul de vânzări". Și i-a zis cinstitul bătrân: "Bună este socotința ta, prietene, dar, spune-mi, cu cât voiești să dai pe covorul tău? Pentru că eu voiesc să cumpăr un covor ca acesta". A zis bătrânul: "Când l-am luat întâi, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cât îmi vei da, atâta voi primi". Și a grăit cinstitul acela către bătrân: "Au, lua-vei șase galbeni?" Și a zis bătrânul: "Dacă îmi vei da, voi lua cu bucurie!" Deci, îndată, punând mâna în buzunarul său și scoțând galbenii, Sfântul Nicolae, că el era, i-a dat șase galbeni mari în mâinile bătrânului, zicându-i: "Primește, prietene, acești galbeni și dă-mi covorul". Apoi a luat bătrânul galbenii cu bucurie, pentru că nu făcea covorul atâta.

Deci, luând Sfântul Nicolae covorul din mâna bătrânului, s-a dus de la el. Și, când s-au despărțit unul de altul, ziceau cei de pe uliță care vedeau pe bătrân: "Oare, năluciri vezi, bătrânule, că vorbești de unul singur?" Pentru că ei pe bătrân îl vedeau și glasul lui îl auzeau, dar pe Sfântul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fără numai pe bătrân. Iar Sfântul Nicolae a mers îndată la casa bătrânului, ducând covorul la femeia acestuia și zicându-i: "Fiindcă bărbatul tău îmi este prieten de demult, întâlnindu-mă cu el, m-a rugat, zicând: "Fii bun și du acest covor la femeia mea, că eu, zicea el, am altă treabă. Deci, iată covorul, păzește-l pe el". Și, aceasta zicând, s-a făcut nevăzut. Și femeia, luând covorul, de frică, văzând în fața ei pe un așa bărbat cinstit și cu lumină strălucind, nici n-a îndrăznit să întrebe: "Tu cine ești?"

S-a aprins însă de mânie asupra bărbatului său și, socotind că el a uitat sfătuirea ce o făcuse cu dânsa și dragostea pentru Sfântul, a zis: "Vai mie, pătimașă ce sunt, că m-am însoțit cu acest bărbat călcător de lege și plin de minciuni". Și altele asemenea acestora zicând, nici nu vrea să se uite la covorul ei, aprinsă fiind de dragoste pentru Sfântul.

Deci, bărbatul ei, neștiind cele petrecute, a cumpărat cele de trebuință de ziua Sfântului Nicolae și se întorcea la casa sa, bucurându-se pentru întâmplarea cu vinderea covorului și că și-a împlinit dorința sa. Și, ajungând el la casa lui, femeia să văzându-l, s-a aprins de mânie asupra lui, și-l ocăra cu cuvinte grele și zicea: "Să te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai mințit Sfântului Nicolae. Că nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: "Nimeni care pune mâna pe plug și se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăția lui Dumnezeu". (Luca 9,62). Acestea și altele asemenea zicându-le, a adus covorul înaintea bărbatului său și i-a zis: Ia-ți covorul, dar pe mine nu mă vei mai avea, că ai mințit Sfântului".

Acestea auzindu-le și văzând covorul său, bătrânul, se minuna și nu se pricepea ce să răspundă femeii sale; și stând el, îndelung, a înțeles a fi o minune făcută de Sfântul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adâncul inimii sale și, umplându-se de bucurie, a ridicat mâinile sale spre cer, zicând: "Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tău Sfânt Nicolae." Și a zis bătrânul către soția sa: "Femeie, așa te jur, în frica lui Dumnezeu, să-mi spui mie, cine ți-a adus ție acest covor, bărbat sau femeie, bătrân sau tânăr?" Și a răspuns femeia: "Un om luminat, în chipul unui cinstit bătrân, cu strălucitoare haine a venit, purtând covorul acesta al nostru și zicând către mine: "Femeie, bărbatul tău îmi este prieten; pentru aceasta, întâlnindu-mă, m-a rugat ca să aduc la tine acest covor; deci păzește-l. Iar eu, luându-l, nu îndrăzneam a-l întreba pe el: Tu cine ești?"

Deci, auzind acestea de la femeia sa și arătând femeii sale aurul cel rămas și cele cumpărate, bucate și vin, prescuri și lumânări spre trebuința zilei Sfântului, a zis bătrânul: "Viu este Domnul, că cel ce a cumpărat covorul de la mine, acela este cu adevărat Sfântul Nicolae, că el a adus covorul, iarăși, la casa noastră, pentru noi, săracii și smeriții robii săi. Ca și cei ce mă vedeau pe mine vorbind cu el îmi ziceau: "Au vreo nălucire vezi?, văzându-mă ei numai pe mine unul, iar pe dânsul nicidecum". Și îndată au strigat ca dintr-o gură amândoi, mulțumind lui Dumnezeu și lăudând pe marele Arhiereu Nicolae, ajutătorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheamă pe el cu credință. Și, umplându-se de bucurie au alergat la biserica Sfântului Nicolae și, tuturor celor ce s-au întâmplat acolo, le-au istorisit minunea. Și toți care auzeau proslăveau pe Dumnezeu și pe Sfântul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii săi.

Ci tu, Părinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tăi, care fac cu credință pomenirea Sfinției tale, că, prin facerile tale de bine, să preaslăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.