Cântare de laudă la Sfântul Vadim

 

Viteazul Vadim privește moartea în față,
Plângându-l pe Nirsan,
cel cuprins de nenorocire.

Nirsan sabia își întinde asupra lui Vadim,
Nu de Dumnezeu temându-se, ci de Sfânt.

El sabia își răsucește, asupra capului o abate!
Dar înaintea cavalerului cerului, el stă ca un laș.

O, Nirsane! - îi strigă Vadim.
Eu Vadim, către tine grăiesc, în drumul spre veșnicie:
De Hristos te-ai lepădat; minciuna o ai iubit.
Tu cu mâinile tale sufletul îți ucizi.
Eu cu fiecare ceas de Dumnezeu dăruit,
Moartea îmi aștept;
Eu cu dorire aștept ca Domnul meu
Ușile împărăției Sale
mie smeritului să-mi deschidă.
Dar jale îmi este de mâna ta să mor,
Prințe,
Și acolo sus, cu tine să nu mă întâlnesc.
Oare nu știi că întunericul înghite
Pe vânzătorii lui Hristos,
Și cu atât mai mult pe ucigașii de creștini? "

Acestea grăi Sfântul și apoi tăcu,
Și Nirsan îl ucise cu mâna tremurândă:
Leul primi moartea de la un iepure fricos.
Dar Nirsan nu pe sfânt îl ucise,
Ci însuși pe sine.
Căci al Domnului Sfânt nici un rău nu păți.