CEASUL AL -VI -LEA



 

Prorocia lui Isaia 66, 10-24

10 Veselește-te, Ierusalime, și voi, cei ce-l iubiți,
faceți într'însul serbare obșteascăf;
bucurați-vă cu bucurie'mpreună cu el,
voi, toți, cei ce plângeți deasupră-i, 11 ca să fiți alăptați și să vă săturați
la pieptul mângâierilor lui,
ca să fiți alăptați și să vă desfătați
din revărsările slavei lui. 12 Că acestea zice Domnul:
- Iată, Eu voi abate pacea spre ei asemeni unui râu
și slava neamurilor ca un șuvoi în revărsare;g
copiii lor vor fi purtați pe umeri
și mângâiați cu fruntea pe genunchi. 13 Precum e cineva mângâiat de maica lui,
așa veți fi voi mângâiați de Mine
și în Ierusalim vă veți mângâia. 14 Și veți vedea
și inima voastră se va veseli
și oasele voastre ca iarba vor odrăsli
și mâna Domnului le va fi cunoscută celor ce se tem de El,
iar pe cei neascultători îi va amenința. 15 Că, iată, Domnul ca focul va veni
și carele lui ca un vifor,
să facă plată'ntru mânie
și-a Lui mustrare cu pară de foc. 16 Căci cu focul Domnului
fi-va judecat întreg pământul
și cu sabia Lui tot trupul:
mulți vor fi cei răniți de Domnul. 17 Cei ce se sfințesc pe ei înșiși
și se curățesc prin grădini
și mănâncă pe prispe carne de porc
și scârboșenii și șoareci,
aceia laolaltă vor pieri, zice Domnul. 18 Eu le cunosc faptele și gândul. Iată, aduna-voi toate neamurile și limbile; iar ele vor veni și slava Mea o vor vedea. 19 Și voi lăsa un semn asupra lor, iar pe cei mântuiți dintre ei îi vor trimite la neamuri, la Tarsis și la Put și la Lud și la Meșec și la Tubal și în Eladah și în insulele cele de departe, la cei ce de numele Meu n'au auzit și slava Mea n'au văzut-o; și ei vor vesti slava Mea printre neamuri.i 20 Și pe frații voștri de prin toate neamurile îi vor aduce prinos Domnului, pe cai și în căruțe, în lectici purtate de asini cu umbrare, în sfânta cetate a Ierusalimului, zis-a Domnul, ca și cum fiii lui Israel Mi-ar aduce Mie jertfele lor, cu cântece de psalmi în casa Domnului. 21 Și voi lua dintre ei preoți și leviți,
zice Domnul. 22 Că precum cerul cel nou și pământul cel nou,
pe care Eu le fac, rămân în fața Mea,
zice Domnul,
așa va rămâne seminția voastră și numele vostru. 23 Și va fi că din lună'n lună
și din zi de odihnă în zi de odihnă
veni-va tot trupul să Mi se închine în Ierusalim,
zice Domnul. 24 Și când vor ieși
vor vedea stârvurile oamenilor care Mi-au călcat poruncile;
că viermele lor nu va muri
și focul lor nu se va stinge:
ei pentru lumea'ntreagă priveliște vor fi.j

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta