Altă minune a Sfântului Nicolae, care a izbăvit o corabie de înecare, pe când era încă în viață

 

Oarecând, niște corăbieri din Egipt călătoreau spre țara Ciliciei. Deci, când li s-a întâmplat lor să străbată noianul mării lui Adrian, atunci a căzut peste ei o furtună mare și niște valuri cumplite, cât și pânzele li s-au rupt și toată corabia, de silă valurilor mari, s-a zdruncinat și acum toți deznădăjduiau de a lor mântuire. Iar de vreme ce se înștiințaseră ei de slavă marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, că este grabnic ajutător, mai presus de nădejde, toți s-au întors la rugăciune către dânsul. Și în furtună fiind, pe acela îl chemau și numai de la dânsul așteptau scăpare. Iar Sfântul deloc zăbovind, îndată a venit în corabie și l-au văzut aceia cu ochii lor și le-a zis: "Iată, m-ați chemați și am venit vouă în ajutor." Și așa le-a poruncit lor să îndrăznească și, luând cârmă, se arată că îndreptează corabia. Iar, după aceea, a certat marea și a potolit primejdia cumplitelor valuri și era ca Însuși Domnul, Care a zis: "Cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu." (Ioan 14,12). Deci, după aceea, purtați de vânt lin, au sosit la liman. Și toți, din corabie ieșind, îndată s-au dus ca să afle pe acela ce i-a mântuit pe ei din primejdie. Și, înștiințându-se că el a intrat în biserică, au mers după dânsul.

Iar Sfântul se ferea de dânșii și stă printre alții. Însă ei, după ce l-au văzut pe el, măcar că niciodată nu-l cunoscuseră mai înainte, ci numai de la arătarea cea de pe mare, îl știau, alergând, au căzut la picioarele lui. Și își porniră limba lor spre cuvinte de laudă și mulțumire pentru izbăvirea din cele ce pătimiseră.

Dar minunatul Nicolae îi izbăvi pe ei nu numai de primejdiile trupești, ci se arată cu vrednicie și duhovnicească îngrijire față de dânșii. De vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, și știind că ei căzuseră în spurcăciunea desfrânării, care înstrăinează pe oameni departe de Dumnezeu și de poruncile Lui, a zis către dânșii: "Cunoașteți-vă pe voi, o fiilor, rogu-mă vouă, cunoașteți-vă și inimile voastre, și mișcările și gândurile minții voastre și îndreptați-le spre buna plăcere a lui Dumnezeu, că chiar dacă ne vom tăinui față de oameni și vom părea că suntem buni de Dumnezeu nicidecum nu pot să se ascundă faptele noastre. Pentru aceasta, sârguiți-vă cu toată osârdia să vă păziți sfințenia sufletească și curăția trupească, biserica sunteți a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol: "Nu știți, oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi" (I Cor.3,16-17). Deci, așa învățându-i Sfântul pe oamenii aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele lor, cu pace; pentru că era în obiceiul fericitului să dojenească, așa ca un tată iubitor de fii. Iar vederea chipului său era ca a unui înger al lui Dumnezeu, strălucind cu darul dumnezeiesc. Că ieșeau din chipul lui oarecare raze prea luminoase și mai mult decât fața lui Moise strălucea fața lui. Și din vederea lui, dacă cineva ar fi fost îngreunat de vreo patimă sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai căutând la dânsul, își află din destul mângâiere în necazul său. Ori, dacă cineva vorbea cu dânsul, multă sporire spre bine îndată aceluia i se făcea. Până și cei din necredincioși, de se întâmplă cineva să audă un cuvânt din izbăvitoarea lui gura, apoi și unii că aceștia se hrăneau cu dulceața cuvintelor lui și, lepădând rătăcirea ce din tinerețe crescuse între dânșii, primeau în inimă cuvântul cel adevărat și drept.