Pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian și a celor patru tineri împreună cu dânsul: Claudie, Ipatie, Paul, Dionisie și Paula, fecioară și muceniță

 

Luchilian a îmbătrânit ca preot al slujirii idolești, dar om cu părul alb fiind el a recunoscut adevărul creștinismului și s-a botezat. Convertirea lui la creștinism a creat mare îngrijorare și tulburare printre păgânii din Nicomidia și bătrânul Luchilian a fost adus înaintea judecății.
Nevoind să-și lepede credința lui nou câștigată, bătrânul a fost bătut cu sălbăticie și tot numai o rană fiind, a fost aruncat în temniță, în temniță a găsit patru tineri, Claudie, Ipatie, Paul și Dionisie, care erau închiși acolo din aceeași pricină ca și el: refuzul lor de a se lepăda de Hristos. Bătrânul s-a bucurat cu duhul de acei tineri și tinerii asemenea de el. Ei împreună s-au unit în rugăciune tot timpul petrecut în temniță și și-au întărit sufletele lor cu cântări de Psalmi și cuvinte duhovnicești.
Când au fost scoși afară, ei au fost iar schingiuiți cu sălbăticie, iar apoi trimiși la Bizanț. Aici soldații le-au tăiat capetele lui Claudie, Ipatie, Paul și Dionisie, iar pe Luchilian l-au răstignit evreii. Ticăloșii evrei au străpuns tot trupul lui Luchilian cu piroane.
O fecioară pe nume Paula a adunat fără să se ascundă trupurile mucenicilor și le-a îngropat cu cinste. Pentru aceasta ea a fost acuzată și adusă în fața nelegiuitei judecăți de la care a primit torturi și moartea prin tăierea capului.
Astfel fecioara Paula a primit îndoita cunună: pe cea a fecioriei și pe cea a martiriului sângeros.
Mucenicia sfinților acestora s-a petrecut sub domnia împăratului Marc Aureliu, între anii 270 și 275.