Cuvânt la Sfântul Ioan Botezătorul

 

„Săracilor li se binevestește” (Matei 11, 5)

Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune

La săvârșirea faptei bune, dacă noi voim aceasta cu adevărat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi săraci, slăbiți și bolnăvicioși, neînsemnați, din starea de jos, încă și robi și slugi. Nici sărăcia, nici slăbiciunea trupului și boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate să ne împiedice de a fi îmbunătățiți.

Dar ce vorbesc eu despre sărac, despre rob, despre cel neînsemnat! Ba chiar și când șezi în închisoare, nici aceasta nu te poate împiedica de la fapta bună. Cum așa? Vă voi spune, iubiților! Închipuiește-ți că unul din casnicii tăi te-a jignit și mâniat. Iartă-l și lasă să treacă mânia peste el. Și poate, oare, sărăcia, închisoarea și starea de jos să te împiedice pe tine a face aceasta? Ce zic eu: Să te împiedice? Dimpotrivă, sărăcia și celelalte îți ajută, îți slujesc la înăbușirea mâniei.

Iarăși, când tu vezi îndestularea altuia, să nu-l pizmuiești. Iată, aici nu poate să-ți stea în drum sărăcia și cele asemenea. Și iarăși: Când te rogi, trebuie să faci aceasta cu duh treaz și privighetor. Și la aceasta nu poate să-ți stea nimic împotrivă. Blând, modest, cumpătat și curat poți fi chiar când nu ai avea nimic în lumea aceasta; dimpotrivă, lucrurile dinafară nu te ajută la aceasta.

Iată, tocmai așa se întâmplă cu harul lui Dumnezeu. Poate cineva să fie șchiop, sau orb, sau ciuntit, ba poate să zacă și în boala cea mai grea; toate acestea nu împiedică harul lui Dumnezeu a veni la dânsul. El caută numai sufletul ce-L primește cu voie bună, și nu ia aminte nici cât de puțin la toate celelalte, la lucrurile cele dinafară, precum este sărăcia, boala și altele.

Cei ce aleg pe soldați se uită la tinerețe, la mărimea și tăria trupului. împăratul cerului, însă, nu cere atât de mult, ci primește în oastea Sa și pe cei bătrâni, și pe cei slabi și pe cei șchiopi, și nu se rușinează de dânșii. Cine poate să fie mai iubitor de oameni, mai bun? El cere de la noi numai ceea ce stă în puterea noastră.

Firește, Dumnezeu ne cheamă la slujirea Sa, nu pentru ca noi să-L folosim în vreun fel pe Dânsul, ci numai pentru ca El să ne poată face bine. Dimpotrivă, împărații cei pământești iau pe oameni în slujba lor pentru folosul lor propriu. Ei au nevoie de oameni pentru un război pământesc, Dumnezeu însă duce pe ai Săi la o bătălie duhovnicească.

Nu trupul, ci sufletul este aici în luptă; și nu se luptă cu mâinile și cu armele, ci prin știință și prin fapta cea bună. Și ori de ce chemare și meserie ai fi aceasta nu te poate împiedica de la îndeletnicirea faptei bune. Dacă ești muncitor, în vremea lucrului tău, cântă cântări duhovnicești, dacă nu cu gura, pe tăcute, în inimă. Nu este nici un tovarăș mai bun decât un cântec cucernic. Astfel de tovărășie nu-ți aduce nici o primejdie, și poți să șezi la lucrul tău așa de liniștit ca într-o mănăstire. Căci nu locul, ci fapta cea bună aduce duhului odihna.

Nicidecum nu se vatămă fapta cea bună a Apostolului Pavel, prin aceea că el se îndeletnicea cu lucrul mâinilor.

Nu zice: „Eu sunt țăran, sau sărac, cum aș putea să umblu după fapta bună cea înaltă?”. Tocmai pentru aceea tu poți încă mai bine să fii îmbunătățit, căci sărăcia mai mult ne ajută la fapta bună decât bogăția; și munca este mai folositoare cucerniciei decât trândăvia. Așa, bogăția este pentru unii o mare piedică la fapta bună. Când se cuvine a înăbuși mânia, a stârpi pizma, a înfrâna iuțeala, când se cuvine a se ruga, a fi blând și modest, bun și iubitor, cum ar putea sărăcia să fie piedică la acestea? Pentru toate acestea nu se cere a cheltui bani, ci numai o voință tare, dreaptă.

Numai singură milostenia, dintre toate faptele bune, are mai mult trebuință de bogăție. Dar și ea, prin sărăcie, se face mai slăvită și mai strălucită. Femeia aceea, care numai doi dinari a aruncat în visteria templului, a fost foarte săracă, și totuși a covârșit pe toți bogații (Luca, cap. 21).

Așadar, să nu socotim bogățiile un lucru mare! Prețul ce-l are aurul nu stă în firea lui, ci în socotința noastră. Căci dacă cercetează cineva lucrul cu atenție, fierul este mult mai trebuincios decât aurul și aduce în viață un folos mult mai mare meșteșugarilor și manufacturilor. De asemenea, pietrele obișnuite sunt mai trebuitoare și mai folositoare decât pietrele scumpe, căci din ele se zidesc casele, zidurile și cetățile. Sau, arată-mi ce folos au mărgăritarele prețioase? Ba ele mai vârtos sunt vătămătoare, căci pentru a putea agonisi un astfel de mărgăritar, trebuie să lași o sută de săraci flămânzi.

Dar pentru fericirea cea adevărată, n-ai trebuință de asemenea lucruri. Voiești, oare, cu ele să placi bărbatului tău? O, în loc de aur și de mărgăritare, împodobește-te cu fapte bune cu blândețe, cu buna cuviință! Atunci te vei arăta lui drăgălașă, căci podoaba milostivirii și a cumpătării întărește dragostea bărbatului. Așadar, împodobește-te cu buna cuviință, cu înfrânarea, cu milostivirea, cu prietenia, cu iubirea și gingășia către bărbatul tău, cu blândețea, cu cumpătarea, cu răbdarea și cu îngăduința. Acestea sunt culorile faptei bune; aceasta este o podoabă pe care o iubesc și îngerii, și oamenii, și pentru care Dumnezeu însuși te va lăuda. Dacă „înțelepciunea unui om îi luminează fața”, precum zice Sfânta Scriptură (Ecclesiastul 8, 1), apoi cu atât mai mult fapta bună va slăvi fața femeii. Iar dacă tu, așa de mult prețuiești podoaba cea pământească, apoi spune mie: Cu ce au să te ajute, în ziua judecății, aceste mărgăritare și cele asemenea lor? Cu ce-ți vor putea ajuta, când, pe de altă parte, Dumnezeu îți va arăta săracii pe care i-ai lăsat flămânzi? De aceea a zis Pavel: „împodobiți-vă nu cu împletiturile părului, sau cu aur, sau cu mărgăritare, sau cu haine scumpe” (I Timotei 2, 9), căci această podoabă este o ispită, mai întâi pentru voi, și apoi pentru mulți, și la moarte se va lua de la voi împreună cu toate celelalte.

Dimpotrivă, podoaba faptei bune rămâne cu noi și nu suferă nici o schimbare; ea nu ni se poate răpi și ne va întovărăși dincolo, în veșnicie. Această podoabă nu are nevoie de bogăție, oricine poate să o dobândească. Nici sărăcia, nici lipsa, nimic din cele dinafară nu poate să ne împiedice a birui pe satana.

Este adevărat că satana ne ispitește, dar nimeni să nu pășească pragul casei sale până ce nu va fi rostit cuvintele: „Mă lepăd de tine, satano, și de toată desfătarea ta, și de toată slujba ta, și mă predau Ție, Hristoase!”. Nu ieși niciodată din casă fără să fi rostit cuvintele acestea. Ele trebuie să fie pentru tine toiag, armă și tărie neînvinsă. Pe lângă aceste cuvinte mai fă și semnul Sfintei Cruci pe fruntea ta, și atunci nici un om, nici chiar satana nu te va vătăma. Atunci vei ridica semnul de biruință asupra satanei și vei dobândi cununa dreptății. Iar de aceasta, fie să ne împărtășim cu toții prin harul și prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt se cuvine lauda, în vecii vecilor. Amin.