Ce trebuie să faci în Ajun de Bobotează
în Ajunul Bobotezei preoții merg la casele credincioșilor pentru a le boteza .
La sate preoții botează chiar și animalele din gospodărie pentru a fi ferite de boli și rele în anul care a început.
Sărbătoarea este ce a mai încărcată de semne divine văzute.
Primul astfel de semn este ,,GERUL BOBOTEZEI'' Dacă în ziua din ajunul Bobotezei și de Bobotează zilele sunt geroase, atunci anul va fi îmbelșugat iar dacă nu anul va fi secetos.
Tot în această zi se spune că râul Iordan curge în sens invers.
Tot Sfânta tradiție spune că în ziua de Ajunul Bobotezei nu se spală pentru a nu spurca Boboteaza.
Un al doilea semn este sfințirea apelor se spune că în acestă zi se sfințesc toate apele de pe pământ
APA SFINȚITĂ ÎN ZIUA DE BOBOTEAZĂ sau în Ajunul Bobotezei se consumă timp de 8 zile dimineața pe nemâncate din ziua de 6 ianuarie până pe 14 ianuarie inclusiv, După această zi apa se păstrează într un loc curat și se consumă la nevoie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu