CAZANIA DUMINICII ÎNAINTEA BOTEZULUI DOMNULUI HRISTOS (Despre Sfântul Botez

 

Frați creștini,

Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi ne arată lămurit deosebirea dintre botezul lui Ioan și Botezul lui Iisus Hristos. Socotim deci că este de mare folos să vorbim despre Botezul acesta și să arătăm pentru ce a voit Dumnezeu să ne botezăm nu numai cu Duh, ci și cu apă; ce înseamnă cele ce se fac la Săvârșirea Sfântului Botez, ce haruri luăm când ne botezăm și câte sunt botezurile lui Iisus Hristos.

Frați creștini, fiindcă suntem alcătuiți din suflet nematerialnic și din trup materialnic, Prea Bunul Dumnezeu a binevoit, ca toate harurile cele duhovnicești, care se dau prin Sfintele Taine, să aibă și semne materialnice care să cadă sub simțurile noastre, pentru ca nu numai prin credință, ci și prin simțuri sufletul nostru să ia cunoștință când și prin cine vine într-însul harul Sfântului Duh. Dacă ar fi lipsit acestea,noi n-am fi știut nici prin cine și nici când se dă nouă harul, și am fi fost în îndoială și nepregătiți, deci nevrednici de primirea dumnezeieștilor haruri.

Dumnezeu văzând, înainte de zidirea lumii, facerea și căderea neamului omenesc, a rânduit și dinainte a vestit chipul înnoirii oamenilor, care trebuia să se facă prin întruparea Celui Unuia-Născut Fiului Său. Pentru aceasta, în vremea zidirii lumii, Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apei, preînchipuind Duhul și apa, prin care neamul omenesc, botezindu-se, avea să se ridice din păcatul primilor oameni și să se înnoiască prin a doua naștere duhovnicească, din apă și din Duh, așa cum a grăit Domnul în convorbirea Sa cu Nicodim. (Ioan 3, 5)

Izbăvirea neamului israelitean din robia lui Faraon, care a preînchipuit izbăvirea neamului omenesc din robia diavolului, a făcut-o Dumnezeu trecând pe israeliteni prin Marea Roșie și acoperindu-i cu nor, iar pe Faraon înecându-l cu toate armatele lui. Marea a însemnat apa Sfântului Botez, norul a însemnat harul Duhului Sfânt, iar Faraon a însemnat pe satana cel sfărâmat în apele Botezului. Apoi, prin Isaia proorocul, Dumnezeu trimite pe toți cei care doresc mântuirea, la izvoarele mântuirii, zicând: „Scoateți apă cu veselie din izvoarele mântuirii (Isaia 12, 3). Cei ce însetați mergeți la apă“ (Isaia 55, 1). În fine trimite pe Înaintemergătorul Unuia-Născut Fiului Său să boteze în apa Iordanului pe toți cei care vin la dânsul, învățându-i că el îi botează cu botezul pocăinței, ca să creadă în Cel care vine după dânsul, adică în Hristos Iisus, și spune tuturor că el botează cu apă, iar Iisus Hristos va boteza cu Duh Sfânt. Acestea au fost proorocite de proorocul Zaharia, care spune: „În vremea aceea va fi un izvor cu apă curgătoare pentru casa lui David și pentru locuitorii Ierusalimului, pentru curăția de păcat și de orice altă întinăciune“ (Zaharia 13, 1).

Iar când Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu a venit la râul Iordanului și s-a botezat de Ioan, atunci apa s-a sfințit, însă a rămas apă, dar Duhul Sfânt a luat chip, căci, când a ieșit Iisus din apă s-au deschis cerurile, „și Duhul Sfânt, în trupească înfățișare, ca un porumbel, a pogorât asupra Lui și din cer s-a făcut glas: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine bine am voit“ (Luca 3, 22). Apa în care noi ne botezăm se sfințește prin chemarea numelui lui Dumnezeu, însă rămâne apă, ca să trezească sufletul nostru spre simțirea harului Sfântului Duh, care ni se dă prin apa care s-a sfințit. El este nevăzut și nesimțit cu simțurile noastre trupești, deși este văzut cu ochii și simțit cu simțurile sufletului celui care crede.

Dumnezeu a rânduit apa ca un semn materialnic al acestui mare și sfânt har, pentru că ea are o mare asemănare cu cele ce se săvârșesc de dumnezeiescul har prin Botez. Apa spală toate întinăciunile; Botezul curățește pe om de toate păcatele; apa înnoiește toate puterile trupului celui care este cuprins de sete; Botezul înviază însușirile sufletului cele omorâte de păcat; apa este păzitoarea vieții; Botezul este dătătorul mântuirii.

Toate celelalte acte săvârșite își au însemnătatea lor: cel ce vine la Botez stă la început cu fața spre apus, ca să arate lumea întunericului din care vine și se leapădă de trei ori de slujirea începătorului întunericului, adică de slujirea Satanei. De trei ori a îndepărtat Domnul Iisus pe Satana. De trei ori se leapădă și cel ce vine la Botez. După această lepădare, întorcând spatele său întunericului, vine cu fața către răsărit, unde este lumina și se împreunează cu Iisus Hristos, făgăduind că se face ucenic al Lui și că împlinește poruncile Lui, precum și Iisus a împlinit voia lui Dumnezeu, Tatăl Său. Apoi mărturisește înaintea Bisericii adevărul credinței, precum Iisus a mărturisit, înaintea lui Pilat, adevărul.

Dezbrăcarea de haina cea veche și îmbrăcarea de după Botez în haina albă a veseliei înseamnă lepădarea de omul cel vechi, stricăcios supus poftelor stricăciunii, și îmbrăcarea în omul cel nou, care a fost zidit de Dumnezeu nestricăcios și întru sfințenia adevărului. Ungerea cu untdelemn, înainte de afundarea în cristelniță, înseamnă ungerea trupului Domnului cu aromate, mai înainte de așezarea în mormânt, iar apa cristelniței, înseamnă mormântul Domnului Iisus, după cum ne încredințează Apostolul Pavel, când zice: „Au nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte prin Botez; așa încât, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să umblăm întru înnoirea vieții“ (Romani 6, 3-4)

Astfel fiind pregătit cel care se botează, este afundat de trei ori în apă, pentru cele trei nopți, și este scos de trei ori, pentru cele trei zile, în care Hristos a a stat în mormânt. La cea dintâi afundare și ieșire din apă a celui ce se botează, preotul zice: se botează robul lui Dumnezeu în numele Tatălui, la a doua: și al Fiului; iar la cea de a treia: și al Sfântului Duh, după porunca Domnului Iisus, când a zis: „Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh“ (Matei 28, 19). Prin cele trei afundări și cele trei chemări se săvârșește Sfânta Taină a Botezului, iar cel botezat iese din cristelniță, precum Hristos a înviat din mormânt, făcându-se o singură tulpină cu Hristos și părtaș al învierii Lui, adică, curat de orice păcat și sfânt, cum ne încredințează Sfântul Apostol Pavel, zicând: „că dacă prin Botez ne-am făcut o singură tulpină cu Iisus, întru asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și învierii Lui“ (Romani 6, 5).

Când a ieșit Domnul din apa Iordanului, în care s-a botezat, îndată s-a pogorât peste El Duhul cel Sfânt. De aceea și cel care a fost botezat, după ieșirea din cristelniță, se unge îndată cu Sfântul Mir, care, prin binecuvântările dintr-însul, are puterea și harul Preasfântului Duh. În felul acesta, cel care s-a botezata luat iertarea și desăvârșita curățire, nu numai de toate păcatele săvârșite de el până la Botez, ci și de păcatul strămoșesc în care s-a zămislit și în care l-a născut maica sa; de păcatul acela, pentru care s-au făcut vinovați nu numai cei dintâi oameni care au săvârșit păcatul în lume, ci printr-înșii și tot neamul omenesc. Aceasta este nașterea cea din apă și din Duh despre care Domnul Iisus Hristos a grăit lui Nicodim, zicând: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu“ (Ioan 3, 5). Cel care s-a botezat prin apă și prin Duh se naște a doua oară, cu naștere duhovnicească, se face fiu și moștenitor al Împărăției lui Dumnezeu și primește pe Însuși Iisus Hristos în sufletul său, după cum ne încredințează Sfântul Apostol Pavel, spunând: „Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați îmbrăcat“ (Galateni 3, 27).

Cine va păzi neîntinat acest mare har al Botezului, acela va afla, după moarte, deschisă ușa cereștii Împărății, iar după învierea cea din morți și Judecata de apoi, va dobândi fericirea și slava cea dumnezeiască. Cine însă nu va lua în seamă acest mare har al lui Dumnezeu, și va pângări cu păcatele sale dumnezeiescul Botez, acela nu va putea avea nici o nădejde de mântuire. Dar afară de Botezul acesta, curățitor de toate păcatele și de păcatul cel strămoșesc, mai este botezul cel prin sângele mucenicesc și cel prin lacrimile pocăinței. Cu botezul mucenicesc s-a botezat Însuși Iisus Hristos, vărsându-și sângele Său întru mărturia adevărului dumnezeiesc. Despre acest botez întreba El pe Iacob și pe Ioan, zicând: „Puteți, oare, să beți paharul pe care-l voi bea Eu și, cu botezul cu care Eu Mă botez, să vă botezați?“ (Matei 20, 22). Tot despre acest botez a vorbit cu alt prilej apostolilor Săi, zicând: „Cu botez am a Mă boteza; și câtă nerăbdare am, până ce se va împlini!“(Luca 12, 50). La începuturile creștinismului din cauza prigonirilor, mulți nu găseau pe nimeni ca să-i boteze. Cei prinși, după multe pedepse și chinuri, erau uciși ca niște oi și așa ei se botezau cu sângele lor. Sfântul Grigore Teologul, vorbind despre acest botez, zice așa: „Știu, și botezul muceniciei, cu care și Însuși Iisus Hristos s-a botezat. El este mult mai cinstit decât celelalte, fiindcă cu a doua întinăciune nu se mai pângărește“.

Iar de botezul cel prin lacrimile pocăinței au nevoie toți oamenii. El a fost rânduit de Domnul Iisus, când a dat putere ucenicilor Săi să dezlege dar și să lege păcatele, zicându-le: „Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute“ (Ioan 20, 23). Cel ce-și bate pieptul său și se smerește ca vameșul și plânge cu amar pentru păcatul său, ca Petru, acela se botează cu cu botezul lacrimilor pocăinței și va dobândi milostivirea lui Dumnezeu cea nemărginită, după cum ne încredințează pe toți Apostolul Ioan, zicând: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept ca să ne ierte și să ne curățească pe noi de toată strâmbătatea“ (I Ioan 1, 9). Vei lua îndată iertarea păcatelor tale, dacă le-ai mărturisit și te-ai botezat cu lacrimile pocăinței tale. Atunci vei fi omul fericit, despre care vorbește Apostolul Pavel, zicând: „Ferice de cei cărora li s-au iertat fărădelegile lor și cărora li s-au acoperit păcatele. Ferice de omul, căruia Dumnezeu nu-i va socoti păcatul“ (Romani 4, 7-8; Psalm 37, 1-2). Amin!