Rugăciune pentru dobândirea de prunci, către Sfântul Efrem cel Nou


 


Te-ai înveșmântat în sângele mucenicesc, dumnezeiescule Părinte Efrem, Hristos Domnul țesându-ți haină nepieritoare, urzită dintru Învierea Sa din morți. Înnoiește firea omenească prin revărsarea sfintelor tale rugăciuni, Preacuvioase, iar întru lumina îmbrățișării tale sfinte învrednicește-ne și pe noi a dobândi de la Dumnezeu darul nașterii de prunci. Nu ai încetat până azi să săvârșești lucruri peste fire, iar toți care aud vestirea minunilor tale, își întăresc nădejdea întru grabnica ta mijlocire. Urcuș de taină se fac minunile tale, Sfinte Efrem, izvodindu-le pe acestea precum niște trepte trebuincioase sporirii noastre în credință.

Proslăvește-te, Cuvioase, mijlocindu-ne și nouă darul nașterii de prunci buni, căci am aflat că toți cei care au dobândit copii prin mijlocirea ta, au vestit tuturor grabnicul tău ajutor. Credem cu adevărat că înainte de a veni în lume pruncii pe care tu i-ai dăruit părinților, prin Duhul Sfânt ai cunoscut că le vei fi ocrotitor acestora în toată vremea viețuirii pământești. Întru nețărmurita ta bunătate și milă, nu ne trece nici pe noi cu vederea și umple viețile noastre de bucurie, dăruindu-ne om nou care să vină în această lume în sânul familiei noastre. Plinește, Cuvioase Efrem, cererea fierbinte ce ți-o facem și primește lacrimile noastre puține, iar la vremea rânduită învrednicește familia noastră să aducă roadă întru care să Se preamărească Dumnezeu, Cel Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta