Canon de rugăciune la Praznicul Botezului Domnului
Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul 1:
În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; și Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, Slavă Ție.
Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul al 5-lea:
Arătatu-Te-ai în lume, Cel Ce ai făcut lumea, ca să luminezi pe cei ce ședeau întru întuneric, Iubitorule de oameni, Slavă Ție.
Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul al 5-lea:
Păcătoșilor și vameșilor, pentru mulțimea milei Tale Te-ai arătat, Mântuitorul nostru. Că unde avea să strălucească Lumina Ta, dacă nu celor ce ședeau întru întuneric? Iubitorule de oameni, Slavă Ție.
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Umblat-a Israel prin valul cel învăluit al mării, cel ce s-a arătat uscat îndată. Iar negrul luciului pe voievozii egipteni i-a înecat cu totul, mormântul cel așternut cu apă, cu Puterea cea tare a dreptei Stăpânului.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Plecatu-Ți-ai grumazul Tău, Împărate, soarelui celui purtător de lumină, care s-a arătat oamenilor din pustiu, venind acum la apele Iordanului, ca să smulgi pe începătorul neamului din locul cel întunecos și să curățești făptura de toată spurcăciunea.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Cuvinte fără de început, pe cel ce s-a îngropat cu Tine în râu, pe cel stricat de înșelăciune, îl înnoiești desăvârșit, primind acest Preaputernic Glas de negrăit, de la Tatăl: Acesta este Fiul Meu Cel Iubit șiîntocmai Mie cu Firea.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Câți ne-am dezlegat din cursele cele vechi, de leii cei mâncători cărora li s-au sfărâmat dinții, să ne bucurăm și să împletim cuvânt din cuvintele cântării, cucare de la noi de daruri se îndulcește.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Cel ce a sădit întâi moartea făpturii, închipuindu-se în firea fiarei celei rău făcătoare, se întunecă prin Trupeasca venire că este lovit de Stăpânul, Cel Ce S-a arătat ca un Luceafăr, ca să-i sfărâme capul cel vrăjmaș.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Trage la Sine firea cea de Dumnezeu zidită, cea îngropată în hotarele pântecelui tiranului. Spre zidirea cea din nou a neamului pământesc, Stăpânul Se naște, lucrul preabun săvârșind, că a venit, vrând să curățească firea noastră.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Curățindu-se cu Lumina Privirii Celei Tainice, cântând proorocul a oamenilor înnoire, a glăsuit mișcat fiind de Duhul, arătând Întruparea Cuvântului Celui Negrăit, de care s-au sfărâmat stăpânirile celor puternici.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Trimis fiind de la Tatăl, Prealuminate Cuvinte, vii să gonești cuprinderea nopții cea rău întunecată, să dezrădăcinezi păcatele oamenilor și să-i tragi la Tine, ca pe niște fii luminați, cu botezul Tău cel din curgerile Iordanului.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Văzând pe Însuși Cuvântul Cel Preaslăvit, propovăduitorul strigă lămurit făpturii: Acesta, Care este mai înainte de mine, a Strălucit după mine cu Trup asemenea mie, cu Dumnezeiască Putere, ca să strice păcatul nostru cel vrăjmaș.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Pășune aducând Celei ce Însăși este Purtătoare de Viată, vânează, călcând peste cuiburile vrăjmașului, dărâmând nenumăratele piedici, Dumnezeu Cuvântul și pe cel ce lovea cu călcâiul pe tot neamul prinzându-l, mântuiește făptura.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Cei ce ne-am spălat prin curățirea Duhului de veninul spurcatului și întunecatului vrăjmaș, plecat-am pe calea cea nouă, fără rătăcire, care duce la Bucuria Cea Neapropiată, apropiată numai celor împăcați cu Dumnezeu.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Văzând Făcătorul pe cel ce l-a zidit cu degetele întru întunericul greșelilor și în legături de nescăpat, ridicându-l, l -a pus pe amândoi umerii Săi; iar acum în vârtejurile curgerilor năvalnice îl spală de rușinea cea de demult, a răului obicei al lui Adam.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Cu dreaptă credință să alergăm, cu osârdie, la Izvoarele Cele Preacurate, ale Curgerii Celei Mântuitoare și să vedem pe Cuvântul Cel din cea Nestricată, Cel Ce ne pune înainte apa Dumnezeieștii însetări, care curățește cu blândețe boala lumii.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Pe Cel Dorit L-a mărturisit cu Preafericit Glas Tatăl, pe Care din pântece L-a născut.Adevărat, zice, Acesta de o Fire fiindu-Mi Fiu, Luminat a ieșit din neamul omenesc: Cuvânt al Meu Viu și Om după rânduială.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Din leul cel de mare, proorocul, cel ce s-a prins minunat timp de trei nopți în cele dinlăuntru ale lui, iarăși a ieșit, arătând tuturor, de mai înainte, mântuirea de diavolul cel de oameni ucigător, prin nașterea cea de a doua, în anii cei de apoi.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Cerul deschizându-se, prin prealuminatele sale adâncuri, cele mai ascunse, proorocul a zărit pe Duhul, Cel trimis de la Tatăl, pogorându-Se ca un Porumbel în chip de negrăit Și rămânând peste Cuvântul Cel Preacurat, S-a arătat popoarelor, venind la Stăpânul.
CONDAC, glasul al 4-lea.
Arătatu-Te-ai astăzi lumii și Lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina Cea Neapropiată.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Ars-a cu apă capetele vrăjmașului Cel Ce a potolit văpaia cea înălțată a cuptorului în care erau tinerii cei binecredincioși. Negura cea grea, care este din păcat, toată o spală cu Roua Duhului.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Văpaia haldeilor cea îngrozitoare, care Te închipuia pe Tine, ai oprit-o, prefăcând-o în rouă. Iar acum cu apă Te-ai îmbrăcat, surpând pe vătămătorul vrăjmaș, cel tăinuit, care chema la calea cea lunecătoare.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Despărțindu-se Iordanul de demult, pe uscat a trecut poporul lui Israel, închipuindu-Te pe Tine, Cel Preaputernic, Care treci acum, cu sârguire, făptura prin ape, către calea cea nestricată și mai bună.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Știm că Tu ai adus de demult în chip jalnic potopul cel atotnimicitor, spre pierderea a toate; o, de trei ori mărețe și uimitoare lucruri făcând! Iar acum ai înecat, Hristoase, păcatul, pentru milostivirea și mântuirea oamenilor.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Slobodă făptura se cunoaște și fii luminii sunt cei mai înainte întunecați. Singur domnul întunericului suspină. Acum toată moștenirea neamurilor, ceea ce era mai înainte ticăloasă, cu osârdie să binecuvinteze pe Pricinuitorul.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Cei trei temători de Dumnezeu în foc fiind rourați, strălucind luminat întru întreitele sfițenii, au arătat în chip lămurit firea cea preaînaltă care a ars, cu amestecarea omenească în rouă în chip dorit, toată înșelăciunea atotpierzătoare.
Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție!
Să se îmbrace în alb toată firea pământească cea ridicată acum din cădere la ceruri, căci prin Cuvântul, prin Care toate se țin, spălată de greșelile cele dintâi în ape curgătoare, a scăpat de ele, curățindu-se în chip luminat.
La Cântarea a 9-a.
Stih: Mărește, suflete al meu, pe cea mai Cinstită decât Oștile cerești,pe Preacurata Fecioară, Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul:
O, minunile nașterii tale celei mai presus de minte, Mireasă Preacurată, Maică Binecuvântată, prin care dobândind desăvârșit mântuire, cântăm după vrednicie Făcătoarei de bine, aducând ca dar cântare de mulțumire.
Stih: Astăzi Stăpânul își pleacă grumajii sub mâna Înaintemcrgătorului.
Stih: Astăzi Ioan botează pe Stăpânul în apele Iordanului.
Stih: Astăzi Stăpânul în ape îngroapă păcatele oamenilor.
Troparul:
Știm că cele ce s-au arătat lui Moise în rug, aici prin uimitoare așezăminte s-au lucrat. Că precum Fecioara, care a purtat în sine Foc, născând pe Purtătorul de lumină, a fost Păzită de Binefăcătorul Nevătămată, așa au fost păzite și apele Iordanului, primindu-L pe El.
Stih: Astăzi Stăpânul de sus este mărturisit Fiu Iubit.
Stih: Astăzi Stăpânul a venit să sfințească firea apelor.
Stih: Astăzi Stăpânul primește Botez din mâna Înaintemergătorului.
Troparul:
Împărate fără de început, desăvârșind firea omenească, ai uns-o cu împărtășirea Duhului și cu ape preacurate ai curățit-o și puterea întunericului cea înfumurată biruind, ai mutat-o acum la Viața cea neîncetată.
Stih: Mărește, suflete al meu, pe cea mai Cinstită decât Oștile cerești.
Irmosul:
Nu izbutește nici o limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă și mintea cea mai presus de lume să cânte ție, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind Bună, primește credința; că știi râvna noastră cea Dumnezeiască; că tu creștinilor ești Ocrotitoare, pe tine te mărim.
Stih: Mărește, suflete al meu, pe cea mai Cinstită decât Oștile cerești,pe Preacurata Fecioară, Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul:
O, minunile nașterii tale celei mai presus de minte, Mireasă Preacurată, Maică Binecuvântată, prin care dobândind desăvârșit mântuire, cântăm după vrednicie Făcătoarei de bine, aducând ca dar cântare de mulțumire.
Comentarii
Trimiteți un comentariu