REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F emeie a pocăinței, a sinelui ei A spră judecătoare, M aria a hotărât de față omenească P ururi să se ascundă. D a, o, vai mie păcătoasei, C ea de păcat înnegrită! P atimile ca niște fiare mușcă D in carnea inimii; C a șerpi veninoși colcăie înlăuntrul S ufletului. D a, o, vai mie păcătoasei, C ea care de patimi sunt sfâșiată! D ar Tu pentru păcătoși ai venit să Te jertfești, D omnul meu și Dumnezeul meu! N u Te scârbi de mine, mult necurată! O , ascultă plânsul și jalea ticăloasei Maria A l celei mai păcătoase dintre pământeni! D omnul S-a milostivit, E l pe Maria a vindecat-o; î nnegritul ei suflet mai alb decât zăpada l-a făcut. S lavă Ție, Domnul meu și Dumnezeul meu,Slavă Ție! C ăci iată Tu vasul necurăției de nerecunoscut l-ai înnoit, Ș i cu aur curat l-ai împodobit; T u harul Tău întru dânsul ai turnat, Ș i din belșug ai turnat. O , milostivirea Ta cea mare, Doamne, O , Slavă Ție, D omnul meu și Dumnezeul meu! M aria s-a împodobit cu Duhul C...

  B iografia acestei preaminunate sfinte femei a fost scrisă de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului. O dată, în timpul Sfântului și Marelui Post, un anume ieromonah, Avva Zosima, s-a retras în pustia cea mai dinlăuntru, cea de dincolo de Iordan, cale de douăzeci de zile de mers. Deodată el a zărit silueta unei ființe omenești, goală, cu pielea trupului zbârcită foarte și cu părul alb strălucitor, ca lâna; aceasta zărindu-l și ea de departe, a început să fugă de la fața părintelui, repede. Bătrânul însă a alergat și el după acea ființă cât a putut și el de repede, până când aceea, oprindu-se la un râu, a strigat tare: „Avva Zosima, iartă-mă pentru Domnul! Dar nu pot vedea fața ta căci femeie sunt și sunt goală!" A tunci bătrânul Zosima și-a scos straiul de pe deasupra și l-a aruncat femeii care, înfășurându-se cu el, a ieșit din ascunzișul în care intrase. Bătrânul s-a înspăimântat văzând că acea femeie necunoscută din pustie îl strigă pe nume. Rugându-se de ea cu lacrim...

 De smerenie Doamne zic ! Doamne, ajută-mă  Să devin cel ce poate  Să ajungă așa de smerit,  Încât să-mi pot vedea Și mai ales să simt  Nesmerirea mea adâncă! Ajută-mă s-o smulg Din acest de plâns adânc,  Și să-l umplu cu lacrimă  Lacrimă a părerii de rău  Că am pierdut atâta vreme,  Să-mi sabotez propria Singura cale de salvare, Și bucuria iertării să torn În acest adânc al meu, Și un munte de dragoste  Ca adâncul să se facă pisc Ce atinge smerit Cerul...! Ajută-mă Doamne  Să mă desfac din toate Cele ce mă alcătuiesc,  Și să mă refac altul, Cu totul altul,în stare Ca să iubesc pur și simplu,  Să nu gândesc această  Negrăita taină a iubirii, Dar să mulțumesc  În fiecare zi pentru ea...!!! Veniamin Angel

 

 Icoana Maicii Domnului „Portărița” (în greacă „Παναγία Πορταΐτισσα”) de la Mănăstirea Iviron din Muntele Athos este una dintre cele mai venerate icoane făcătoare de minuni din lumea ortodoxă. Aceasta a ajuns în Muntele Athos pe cale miraculoasă, iar minunile asociate cu ea au întărit credința nenumărați creștini de-a lungul secolelor. **Pilda Icoanei** În timpul domniei împăratului Teofil Iconoclastul (829-842), o văduvă evlavioasă din Niceea, pentru a-și proteja icoana Maicii Domnului de distrugere, a aruncat-o în mare. Icoana a plutit pe apă până a ajuns la țărmul Muntelui Athos, în apropierea Mănăstirii Iviron. Călugării de la Mănăstirea Iviron au văzut o coloană de foc ridicându-se din mare și îndreptându-se spre țărm. Ajunși la mal, au găsit icoana Maicii Domnului, care plutea în picioare pe apă. Sfântul Gavriil Ibericul, un călugăr georgian din mănăstire, a mers pe apă ca pe uscat și a adus icoana în mănăstire. Însă, a doua zi, icoana a fost găsită deasupra porții mănăstirii...

  Prorocia lui Isaia 37, 33-38; 38, 1-6 33 De aceea, așa zice Domnul despre regele Asirienilor: Nu va intra el în cetatea aceasta, nici că săgeată va repezi într'însa, nici pavăză va aduce împotrivă-i și nici cu șanț o va împresura; 34 ci pe drumul pe care a venit pe acela se va întoarce și în cetatea aceasta el nu va intra; acestea zice Domnul. 35 Eu voi ocroti cetatea aceasta pentru ca de dragul Meu s'o mântuiesc și de dragul lui David, robul Meu“ j . 36 Și a venit îngerul Domnului și a ucis din tabăra Asirienilor o sută optzeci și cinci de mii; când s'au sculat dimineața, au găsit toate aceste trupuri moarte. 37 Iar Senaherib, regele Asirienilor, s'a întors și a plecat și a locuit în Ninive. 38 Și'n timp ce el se închina în templul lui Nisroc, dumnezeul său, Adramelec și Șarețer, fiii săi, l-au ucis cu sabia și au fugit în Armenia; iar în locul lui a domnit fiul său Asarhadon. 1 Și a fost în vremea aceea că Iezechia s'a îmbolnăvit de moarte. Iar ...

  Glasul 1 C u curățirea cea sufletească Dumnezeiește într-armându-te și rugăciunea cea neîncetată având-o ca pe o suliță în mâini, cu tărie ai biruit cetele demonilor, Sfinte Sfințite Părinte Ipatie; roagă neîncetat pe Hristos Dumnezeu, pentru sufletele noastre.

  Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei, glasul al 4-lea: Ș i părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. C ântarea 1, glasul al 8-lea. Irmosul: A pa trecând-o ca pe uscat și din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm! Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. D in pruncie fiind luminat cu Lumina Preasfintei Treimi, cugetătorule de Dumnezeu ierarhe, te-ai hrănit cu laptele cel de viață al credinței, strălucind prin virtuți. Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C u înțelegerea și cu harul fiind împodobit, prin postiri și osteneli ai înfrânat poftele trupului, ...

  Alcătuirea pururea-pomenitului Gherasim Monahul Micraghiannanitul, Imnograful Bisericii celei Mari a lui Hristos; tălmăcit din grecește cu acrivia podobiei. Preotul face începutul obișnuit: B inecuvântat este Dumnezeul nostru; strana: A min; și numaidecât Psalmul 14 2 D oamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta. Și să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu. Că a gonit vrăjmașul sufletul meu, smerit-a la pământ viața mea, așezatu-m-a întru cele întunecate, ca pe morții cei din veac. Și s-a mâhnit întru mine duhul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele din început; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ fără de apă Ție. Degrab auzi-mă, Doamne; slăbit-a duhul meu. Să nu întorci fața Ta de la mine și să mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Auzită fă mi...

  Glasul 4 Ș i părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

  A cest mare plăcut al lui Dumnezeu, Ipatie, Sfîntul episcop al cetății Gangrelor, din țara Paflagoniei, a fost unul din cei trei sute și optsprezece Sfinți Părinți care au luat parte la întîiul a toată lumea Sinod, ce s-a adunat în Niceea la anul 325, pe vremea împărăției marelui Constantin (306-337), la care, cu ceilalți Sfinți Părinți, ajutînd dreapta credință și fiind plin de Duh Sfînt, l-au mustrat pe Arie pentru eres și l-au dat anatemei. Și avea de la Dumnezeu mare putere în facerea de minuni, pentru că tămăduia toate neputințele și izgonea diavolii. Așa, într-un sat, apele cele amare care curgeau din munți, le-a făcut dulci; și în alt loc a scos cu rugăciunea un izvor de ape calde, spre tămăduirea oamenilor. U mblînd el într-o noapte întunecoasă, aproape de un rîu, se arătau lumini aprinse din ape, luminîndu-i calea, ca să nu alunece și să cadă în repejunile apelor. A omorît apoi un balaur înfricoșător, pentru că, după moartea marelui Constantin, împărățind fiul său Con...

  S fântul Ipatie s-a născut în Cilicia și a fost episcop în cetatea Gangrelor. El a fost unul din Părinții de la întâiul Sinod Ecumenic, ținut la Niceea, în anul 325 după Hristos, fiind cunoscut tuturor drept un om plin de evlavie și de sfințenie, și ca un făcător de minuni, împăratul Constanțius a poruncit chiar să se facă de către artiști chipul Sfântului Ipatie, chiar din timpul vieții lui. El păstra acest chip în palatul lui, ca armă împotriva puterilor întunericului. P e când se întorcea odată de la Constantinopole Sfântul Ipatie a fost atacat într-o strâmtoare de eretici novațieni și a fost aruncat, împreună cu alții, la pământ, în noroi, în acel moment o femeie din grupul ereticilor l-a lovit pe sfânt în cap cu o piatră și așa l-a omorât. În aceeași clipă însă femeia a înnebunit, a luat aceeași piatră și s-a lovit și pe sine cu ea. Ceva mai târziu femeia aceasta a fost dusă la mormântul Sfântului, care s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea. Așa a luat femeia iertare, prin mij...

  I coana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron este prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), și marți în Săptămâna Luminată (prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos, și recuperarea acesteia de către Sfântul Gabriel). A ceastă icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița” (Gr. Παναγία Πορταϊτισσα). C onform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. I coana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce si...

 Desculț Astăzi desculț mă-ndrept  Către Tine Doamne prin Noroi de gând și mărăcini,  Numai aleg cărarea  Merg de-adreptul, S-ajung până nu îmi expira Viza mea de călător  Pe-acest pământ,  Vin la Tine Doamne  Rupt și sfâșiat,  Poate mai e ceva De îndreptat  În viața mea strambata  De păcat! Mă iartă Doamne  Mă primește,  Calcă-Ți pe inima  De Dumnezeu,  Și cine știe  Poate vreodată,  Ți-oi fi de vre-un folos De necrezut, și eu...!!! Veniamin  Angel

 

 Într-un sat liniștit de la poalele Muntelui Sinai, trăia un tânăr pe nume Eftimie, un om simplu, dar cu o dorință arzătoare de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Eftimie ducea o viață pioasă, frecventând biserica și ajutându-i pe cei nevoiași, dar simțea că îi lipsește ceva, o înțelegere mai profundă a vieții duhovnicești. Auzind de faima Sfântului Ioan Scărarul, un monah care trăia într-o mănăstire din apropiere și care scrisese o carte numită „Scara Raiului”, Eftimie a hotărât să-l viziteze. Ajuns la mănăstire, Eftimie l-a întâlnit pe Sfântul Ioan, un om blând și înțelept, care l-a primit cu dragoste. Sfântul Ioan i-a vorbit lui Eftimie despre urcușul duhovnicesc, despre cele 30 de trepte ale desăvârșirii, despre lupta cu patimile și despre dobândirea virtuților. Eftimie a fost impresionat de cuvintele Sfântului Ioan și a simțit că inima lui se umple de lumină. A înțeles că viața duhovnicească este o călătorie continuă, o urcare pe o scară care duce spre Dumnezeu. După câteva zile petrec...

    Ziua duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om. Ție, deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari pe care le-ai făcut și le faci tuturor făpturilor Tale. Inima mi se bucură când stau și cuget cum că Tu Însuți ești Dumnezeu sfânt, atotînțelept, atotputernic, necuprins, încât nicio bunătate și nicio mărire nu-Ți lipsește. Tu ești Unul Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Te slăvesc, Ție mă închin și-Ți slujesc pururea, cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte sfinte, milostivește-Te spre noi! O, binecuvântat Fiu al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-mi darul și acoperământul Tău! Multmilostive Stăpâne, rogu-Te, șterge păcatele mele cele multe, după mulțimea îndurărilor Tale. Mulțumescu-Ți cu toată inima mea pentru bunătățile ce-mi trimiți în toate zilele, mai...

  17 Și I-a răspuns unul din mulțime: „Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. 18 Și oriunde îl apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și le-am spus ucenicilor Tăi să-l scoată, dar ei n'au fost în stare“. 19 Iar El, răspunzându-le, a zis: „O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? până când vă voi răbda? Aduceți-l la Mine!“ 20 Și l-au adus la El. Și, văzându-L, duhul îndată l-a zguduit pe copil; și căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. 21 Și l-a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?“ Iar el a răspuns: „Din pruncie. 22 Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă, ca să-l piardă. Dar dacă Tu poți ceva, ajută-ne, fie-Ți milă de noi!“ 23 Iar Iisus i-a zis: „Dacă Tu poți crede, toate-i sunt cu putință celui ce crede“. 24 Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne!, ajută necredinței mele!“ 25 Iar Iisus, văzând că năvălește mulțimea, a certat duhul c...

  13 Că atunci când Dumnezeu i-a dat făgăduință lui Avraam, deoarece El nu avea pe nimeni mai mare pe care să Se jure, S'a jurat pe Sine Însuși, 14 zicând: Cu adevărat pe deplin te voi binecuvânta și pe deplin te voi înmulți. 15 Și'n felul acesta având el [Avraam] îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduința. 16 Fiindcă oamenii se jură pe cel mai mare, și jurământul, ca chezășie, pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17 În același fel Dumnezeu, vrând ca mai mult să le arate moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul 18 pentru ca, prin două lucruri de neschimbat i , în care e cu neputință ca Dumnezeu să mintă, noi, cei ce-am căutat scăpare la liman, să avem puternică îmbărbătare de a prinde'n mână j nădejdea ce ne stă înainte, 19 pe care noi o avem ca pe o ancoră a sufletului sigură și tare, cea care pătrunde'n adâncul catapetesmei k , 20 acolo unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, devenit Arhiereu în veac, după ...

  „Iară fariseii grăiau: cu domnul dracilor scoate pe draci” (Mt.. 9. 34; Lc. 11, 15) Despre post și despre patima defăimării P recum după sfârșitul iernii, când începe vara corăbierul duce în mare vasul său, ostașul curăță armele sale și își pregătește calul său de război, lucrătorul de pământ își ascute secera, călătorul începe cu curaj călătoria sa cea îndelungată și luptătorul se gătește pentru arena, așa și noi, când a sosit timpul postului, ca o vară a sufletului, precum ostașii să curățim armele noastre, precum lucrătorii de pământ să ascuțim secerile noastre, precum corăbierii împotriva valurilor, poftelor celor fără de rânduială să opunem cugetările cele sfinte, precum călătorii să începem călătoria la cer și precum luptătorii să ne gătim pentru luptă. Căci creștinul este un lucrător de pământ, un corăbier; un ostaș, un luptător și un călător. De aceea zice și Apostolul Pavel: „îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu” (Efes. 6, 11-13). D acă ești tu luptător, trebui...