TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII ÎNTÂIA DIN POST

 

Frați creștini,

Din așezământ apostolesc, dreptcredincioșii creștini împodobeau bisericile lui Hristos cu sfinte icoane, nu socotindu-le dumnezei, nici slujind lor, ci înălțându-și printr-însele mintea la persoanele pe care le închipuiau ele, se închinau lor și le sărutau pentru dragostea cea către acele persoane sfinte. Dar răutatea și mândria ereticilor a năpăstuit nu numai scopul cel sfânt al Bisericii, zicând că slujește icoanelor, precum slujeau închinătorii de idoli, idolilor, ci au îndrăznit și au făcut împotriva sfintelor icoane un lucru pe care nimeni nu l-a făcut asupra vreunui chip al vreunui împărat pământesc, sau al vreunui domn sau dregător: le-au sfărâmat, le-au ars și au dezbrăcat bisericile de podoaba lor. Apoi au pornit prigoane cumplite asupra sfinților părinți, care cinsteau sfintele icoane. Însă bărbații cei sfinți strigau, zicând: Noi nu slujim icoanelor ca unor dumnezei, ci văzându-le, ne înălțăm mintea noastră la persoanele pe care le închipuiesc ele, și smerindu-ne inima, ne întărim în credința cea în Hristos; urmând așezământului apostolesc, le cinstim, le sărutăm și printr-însele noi aducem cinstea cuvenită persoanelor pe care le închipuiesc ele. Dar ereticii cei nemilostivi auzind acestea, îi băteau pe ei fără milă, îi târau pe ulițe, le tăiau limbile, îi închideau în temnițe și la moarte cumplită îi osândeau. A ținut această cumplită prigoană din vremea împăratului Leon Isaurul până în vremea împăratului Teofil, adică mai mult de o sută de ani. După moartea lui Teofil, râvna împărătesei Teodora a întărit credința cea dreaptă. Teodora, când a stat înaintea ei Sfântul Metodie patriarhul și mărturisitorii și pustnicii, rugând-o ca să înalțe sfintele icoane, întâi a sărutat pe față icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, strigând înaintea tuturor aceste sfinte cuvinte: Cine nu se închină acestora și nu le sărută, nu slujindu-le ca unor dumnezei, ci cinstindu-le ca pe niște chipuri ale persoanelor sfinte pe care le închipuiesc, să fie anatema! Apoi, împreună cu toată ceata preoțească, cu sfinții părinți și mărturisitori și cu tot pravoslavnicul popor, au postit și au făcut privegheri toată săptămâna cea dintâi a sfântului Post. A cerut Teodora, și cu toată mulțimea creștinilor, iertare pentru Teofil, bărbatul ei și a dobândit-o, pentru credința și lacrimile ei, și pentru rugăciunile preoților. Iar după aceea au făcut litanie, ea și fiul ei Mihail împăratul, preoții și tot poporul, ținând în mâini cinstita cruce, sfintele Evanghelii și sfintele icoane și strigând: „Doamne miluiește“. Și, după ce au săvârșit dumnezeiasca Liturghie, au înălțat sfintele icoane și au împodobit cu dânsele Biserica lui Hristos. Atunci Sfințitul Metodie și sfinții mărturisitori au rânduit, ca în fiecare an, în duminica săptămânii dintâi a Postului mare, să se săvârșească pomenirea acestui sfânt lucru, ca să nu mai amăgească Satana pe cineva și să-l arunce în eresul luptătorilor împotriva sfintelor icoane. Deci această slăvită pomenire și bucurie de mântuire prăznuind astăzi Biserica lui Hristos cea pravoslavnică, fericește pe cei ce au păzit dreapta credință fără prihană și afurisește pe cei care s-au lepădat de ea. Evanghelia care s-a citit astăzi cuprinde pilda dreptei credințe a lui Filip și mărturisirea mântuitoare pe care Natanail, copleșit de puterea cea mare a Domnului, a făcut-o înaintea tuturor.

Frați creștini, Sfânta Evanghelie ne spune, cu prilejul alegerii apostolilor, că:

„În vremea aceea, voind să plece Iisus în Galileea, a găsit pe Filip. Și i-a grăit Iisus: vino după Mine! Iar Filip era din Betsaida, din orașul lui Andrei și al lui Petru“. (Ioan 1, 43-44)

Nici mergerea lui Iisus Hristos în Galileea și nici aflarea lui Filip acolo, n-au fost din întâmplare și fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ci s-a făcut cu iconomie dumnezeiască. Iisus Hristos ca un Dumnezeu cunoscător de inimi, știind dinainte înclinare sufletească a lui Filip spre primirea credinței, a mers în Galileea în ceasul acela, în care se afla Filip acolo, ca să-l cheme în rândul ucenicilor Săi și să aducă prin el la credință pe Natanail cel vrednic de credință. Filip, care se trăgea din Betsaida, orașul lui Andrei și al lui Petru, după iconomia lui Dumnezeu s-a aflat acolo, în Galileea. Numai un cuvânt a zis Iisus către Filip: „Vino după Mine!“și el îndată, lăsând toate, a mers după El. După aceea, spune mai departe Sfânta Evanghelie:

„Filip găsește pe Natanail și-i spune: am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în Lege și au scris profeții, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“. (Ioan 1, 45)

A găsit Filip, zice evanghelistul, pe Natanail, ca să înțelegem că l-a căutat și găsindu-l a încercat să-l aducă la credința în Hristos, prin mărturia lui Moise, care este scrisă în Lege și prin cuvintele profeților. De aici cunoaștem că Filip avea cunoștință de învățăturile Legii și de cărțile profeților. Și-l numește pe Iisus Hristos Fiu al lui Iosif, fie pentru că cei mulți așa îl socoteau și îl numeau, fie pentru că atunci nici el nu știa sigur că Iisus Hyistos nu era un fiu al lui Iosif, ci Fiul lui Dumnezeu. Îl socotește din Nazaret, pentru că în Nazaret crescuse și de aceea s-a numit nazarinean. Și auzind de numele cetății Nazaret,

„Natanail a răspuns lui: din Nazaret poate să fie ceva bun? Filip i-a zis: vino și vezi!“. (Ioan 1, 46)

Nazaretul avea nume prost, fiindcă mulți păgâni locuiau în el. Deci, auzind Natanail că Hristos este din Nazaret, a stat la îndoială, dar nu cuprins de necredință; ci, vrând să cunoască adevărul și să se încredințeze că acesta este Acela despre care au propovăduit Moise și proorocii, a răspuns lui Filip: poate Nazaretul, cel cu nume rău, să facă să răsară ceva bun? Filip văzând nedumerirea lui Natanail, i-a zis: vino și vezi pe Iisus Hristos. Aceasta îți va fi de ajuns, ca să crezi cele ce ți-am spus ție. Iar Natanail îndată ce a auzit acestea, s-a grăbit și a venit la Iisus Hristos.

„Iisus a văzut pe Natanail venind la Sine și a spus despre el: iată, cu adevărat, israelitean întru care nu este vicleșug“. (Ioan 1, 47)

Natanail, venind la Iisus Hristos, a văzut pe Cunoscătorul de inimi, Care i-a descoperit cele ascunse ale inimii lui. Iată, a zis Domnul, când a văzut pe Natanail venind la Dânsul, iată om care are credință dreaptă, minte dăruită de Dumnezeu și inimă curată și fără vicleșug. Deși a auzit această mare laudă de la Domnul, ea nu i-a schimbat statornicia sufletului lui, ci el vrea și acum să cunoască dacă, într-adevăr, Iisus cel care vorbea cu el, era Mesia cel așteptat. Deci, atunci,

„Natanail îl întrebă: de unde mă cunoști? Iisus răspunzând, i-a zis: te-am văzut când erai sub smochin, mai înainte ca Filip să te cheme“. (Ioan 1, 48)

Natanail întreabă pe Iisus Hristos, ca pe un om: de unde știi toate acestea, de unde mă cunoști? Iar Iisus Hristos îi răspunde, nu ca un om, ci ca un Dumnezeu, zicând: te-am văzut, când erai sub smochin, mai înainte ca Filip să te cheme; de acolo te cunosc. Natanail era încredințat, că în timpul când l-a găsit pe el Filip sub smochin, nimeni altul nu era acolo, ci numai ei singuri și nici nu putea presupune că Filip a spus ceva lui Iisus, pentru că Filip venea împreună cu el, când l-a lăudat Iisus pe Natanail. Pentru aceasta s-a înspăimântat de puterea Domnului Iisus și crezând că El este Hristos,

„Natanail i-a răspuns: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Tu ești Împăratul lui Israel!“. (Ioan 1, 49)

Petru a auzit cel dintâi și apoi de multe ori, învățătura cea cerească a lui Iisus Hristos și a văzut întâi minunile Lui, apoi a mărturisit despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu; Natanail însă n-a auzit nici învățăturile lui Iisus, n-a văzut nici minunile Lui, și totuși a mărturisit, ca și Petru, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Pe Petru l-a fericit Domnul, spunându-i că Dumnezeu-Tatăl i-a descoperit Lui mărturisirea. Dar lui Natanail nu i-a zis nimic din acestea, când a auzit mărturisirea lui. Oare, care este pricina? Mărturisirea lui Petru era desăvârșită, iar a lui Natanail nu era desăvârșită; amândoi au mărturisit că Hristos este Fiu al lui Dumnezeu, dar Natanail, adăugând cuvintele: Tu ești Împăratul lui Israel, a micșorat mărimea mărturisirii, pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu este Împărat numai al lui Israel, ci a toată lumea. Pentru aceasta a fericit Domnul pe Petru și i-a întărit mărturisirea lui, zicând: „Pe această piatră, adică pe această mărturisire pe care ai făcut-o tu, zicând: „Tu ești Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu“ ... voi zidi Biserica Mea“ (Matei 16, 16-18). La mărturisirea lui Natanail, care nu era desăvârșită,

„Iisus, luând cuvântul, i-a grăit: pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea; apoi i-a zis: amin, amin grăiesc vouă, de acum veți vedea cerul deschizându-se și îngerii lui Dumnezeu, suindu-se și pogorându-se peste Fiul Omului“. (Ioan 1, 50-51)

Tu ai crezut în Mine, îi răspunde Domnul, pentru că M-ai văzut că sunt cunoscător de cele ascunse. Tu ai crezut în Mine, pentru că ți-am spus că, nefiind de față, totuși, te-am văzut sub smochin, mai înainte de a te chema Filip. Dar de acum înainte mult mai mari lucruri, decât acestea pe care le-ai văzut, vei vedea, și astfel mult mai desăvârșită va fi credința ta în Mine. Tu zici că sunt Împărat al lui Israel. Dar când se va arăta cerul deschis și îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se spre slujirea Mea, atunci vor înțelege oamenii că sunt Împărat, nu numai al lui Israel, ci și a toată făptura. Iar acestea a zis Domnul, vorbind de îngerii care veniseră și îi slujeau Lui, după postirea și biruința Lui împotriva diavolului și de îngerul care s-a pogorât din cer și-L întărea pe El în vremea Patimilor Sale și de îngerii pe care i-a văzut Maria, în veșminte albe, șezând unul la cap și altul la picioare, unde zăcea trupul Lui, și de cei doi îngeri care s-au arătat în muntele Măslinilor în haine albe, când s-a înălțat la cer.

Din chemarea lui Filip și Natanail, am văzut încă o dată puterea atotvăzătoare și atotștiutoare a lui Dumnezeu, Care vede toate cele dinafară și cele dinăuntru ale omului. De la fața Lui nu se poate ascunde nimeni, nici în munte, nici în mare, nici în adâncul pământului. Oriunde te vei duce, El este de față. În orice loc și în orice timp, El ascultă rugăciunile noastre și mărturisirile noastre. Învățătorule, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Dumnezeul cel adevărat, slavă Ție! Amin.