TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A DOUĂZECI ȘI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

 

Frați creștini,

Unul din fruntașii fariseilor a chemat odinioară pe Iisus în casa lui ca să mănânce pâine. Care erau simțămintele acestui fruntaș al fariseilor față de Domnul Iisus, Sfânta Evanghelie nu ne spune. Ea ne arată totuși că în casa acestui fariseu se mai găseau mulți alții, „iar aceștia îl pândeau“ (Luca 14, 1). Acolo, Mântuitorul a vindecat mai întâi pe un bolnav de dropică, apoi a învățat pe toți care se aflau acolo, smerenia pe care trebuie să o aibă oricine, când este poftit la ospețe, sau la nuntă, ținând totdeauna seama „că oricine se înalță pe sine, se va smeri; iar cel ce se smerește pe sine, se va înălța“ (Luca 14, 11). După aceasta, întorcându-se către fruntașul fariseilor, care-l chemase în casa sa, l-a sfătuit să nu cheme niciodată prieteni și rudenii, când va face ospăț și nici pe vecinii bogați, ci pe oamenii săraci, pe betegi, ologi și orbi, zicându-i: „Fericit vei fi dacă ei nu-ți vor putea răsplăti, că vei fi răsplătit întru învierea drepților“ (Luca 14, 14). Atunci unul din cei ce se aflau acolo, om neînvățat și greu la minte, fiindcă socotea că în Împărăția lui Dumnezeu se mănâncă și se bea, a strigat: „Fericit este cel care ospătează în Împărăția lui Dumnezeu!“ (Luca 14, 15). Deci, auzind aceste cuvinte și pentru ca și pe acest om să-l îndrepteze și pe toți ceilalți, care cugetau tot atât de umil ca și el despre Împărăția cerurilor,

„Iisus a zis: un om a făcut cină mare și a poftit pe mulți“. (Luca 14, 16)

Om îl numește Iisus Hristos pe Dumnezeu, pentru iubirea Lui cea nemărginită către neamul omenesc. Iar cina mare este întruparea Sa, căci după cum cina nu se face dimineața, ci seara, după ce ziua s-a împlinit, tot așa și Fiul lui Dumnezeu nu s-a întrupat la începutul zidirii lumii, ci, când a venit plinirea vremii, după cum spune Apostolul Pavel, zicând: „Când a venit plinirea vremii a trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Cel născut din femeie, care s-a născut sub Lege“ (Galateni 4, 4). Și mare este cina, căci, într-adevăr, mare este taina creștinătății, înaltă și neînțeleasă atât de îngeri cât și de oameni. A numit Iisus cină mare întruparea Sa și pentru Cina cea de taină, în care ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui. Mare este cina aceasta, pentru că prin această împărtășire unindu-ne cu Cuvântul cel care s-a întrupat, ne slăvim împreună cu El și ne facem asemenea Lui, după har. Deci acesta este înțelesul pildei: când prea Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeu și Tatăl a binevoit ca Fiul Său, Cel Unul-Născut, să se întrupeze, atunci a poftit, prin proorocii Săi, pe mulți dintre iudeii cunoscători ai Legii vechi, să creadă în această mare taină.

„Și a trimis, la ceasul cinei, pe robul său ca să spună celor poftiți: „Veniți, că totul acum e gata!“. (Luca 14, 17)

După cum se vede, la evrei era obiceiul ca, mai înainte de cină și chiar la ceasul cinei, să fie chemați din nou cei ce fuseseră poftiți mai înainte la cină. Înainte de întrupare, iudeii au fost poftiți la credința acestei Taine, de sfinții prooroci, care, mai înainte de Nașterea lui Hristos, au vestit iudeilor mântuirea, care avea să fie prin Iisus Hristos, poruncindu-le lor să creadă în El și să-L asculte. Însuși Moise a grăit către dânșii, spunându-le că „Prooroc din mijlocul tău și din frații tăi, ca și mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău; pe Acela să-L ascultați” (Deuteronom 18, 15). Încă și la ceasul cinei, adică, atunci când a binevoit Dumnezeu să se săvârșească Taina cea mare a dreptei credințe, a trimis pe Fiul Său ca să-i cheme pe iudei la cunoștința adevărului. Și s-a numit pe Sine rob, pentru că a luat chip de rob, întru asemănare omenească făcându-se, și voia lui Dumnezeu și Tatălui Său a împlinit, și lucrul Lui a săvârșit. Iar Cel trimis, Fiul lui Dumnezeu, a poftit pe iudei, prin cuvântul Său, zicând către dânșii: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi!“ (Matei 11, 28). „Veniți că totul acum este gata“, adică iertarea păcatelor, harul Duhului Sfânt și Împărăția cerurilor. Uneori, i-a poftit prin cuvinte tari, luate din dumnezeiasca Scriptură, zicând către dânșii: „Dacă ați fi crezut lui Moise, ați fi crezut și în Mine, căci pentru Mine a scris el“ (Ioan 5, 46), iar alte ori, i-a poftit la credința în Dânsul, prin minunile săvârșite înaintea lor.

„Dar toți laolaltă au început să-și ceară iertare. Cel dintâi a zis: am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd; mă rog ție, iartă-mă. Un altul a zis: am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc; mă rog ție, iartă-mă. Al treilea a zis: mi-am luat femeie și pentru aceea nu pot veni“. (Luca 14, 18-20)

Cine au fost aceștia, care au fost poftiți cei dintâi și au refuzat să vină la cină? Aceștia au fost fariseii, cărturarii, învățătorii Legii și căpeteniile iudeilor. Pe aceștia i-a poftit Domnul întâi, ca pe unii ce citesc dumnezeieștile Scripturi și au învățat dintr-însele cele despre venirea lui Hristos în lume. Dintre aceștia, unii au refuzat poftirea, fiindcă își cumpăraseră ogoare, adică nu se puteau lipsi de cele lumești, pentru că ogorul înseamnă lumea, după tâlcuirea Mântuitorului Hristos, care a zis: „Iar pământul este lumea“ (Matei 13, 38). Deci aceștia au refuzat poftirea pentru că erau robi ai deșertăciunii și ai slavei lumești. De aceea și ziceau: „Noi suntem ucenici ai lui Moise; noi știm că Dumnezeu a grăit cu Moise, iar pe acesta nu-L știm de unde este“ (Ioan 9, 28-29). Iar alții n-au primit poftirea la cină, fiindcă-și cumpăraseră cinci perechi de boi, care înseamnă lipirea lor de desfătările celor cinci simțuri, care sunt cinci perechi: doi ochi, două urechi, două nări, două organe ale gustului, limba și cerul gurii și două mâini pentru pipăit. Deci, fiind aceștia dedați la desfătările simțurilor și neputând cuprinde învățătura cea duhovnicească și cerească a Mântuitorului, care i-a poftit la cina Sa, ziceau: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?“ (Ioan 6, 60). Al treilea a refuzat poftirea zicând: nu pot veni pentru că mi-am luat femeie, arătând prin aceste cuvinte tăria și puterea legăturilor și patimilor celor trupești.

„Și a venit robul și a spus Domnului acestea. Atunci, mâniindu-se stăpânul casei, a rostit către rob: ieși degrabă, pe străzile și ulițele cetății și adu aici săraci și betegi și orbi și ologi“. (Luca 14, 21)

Robul din parabola aceasta arată, precum am spus, pe Iisus Hristos care a luat chip de rob. El vine în lume ca Fiu al omului și arată Domnului Său, adică lui Dumnezeu, Tatălui Său, Care știe toate, răspunsurile celor care nu voiesc să creadă în El. Mâniindu-se prea Bunul Dumnezeu, trimite pe robul Său, Fiul cel Unul-Născut, pe străzile și ulițele cetății, unde nu șed nici domni, nici farisei, nici cărturari, nici căpetenii, ci umblă poporul de rând, adică iudeii cei săraci, cei betegi, adică cei lipsiți de preocupări lumești și fără putere; cei orbi, adică neînvățați și necărturari; cei ologi, adică cei care nu aveau în puterile lor darurile trupești, ca pe aceștia să-i aducă la cină și să-i așeze la masă. Și robul i-a poftit pe toți câți i-a găsit și ei au venit și s-au așezat la masă.

„În urmă zis-a robul: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit și tot mai este loc“. (Luca 14, 22)

Domnul Hristos a zis acestea către Dumnezeu și Tatăl Său, când s-a apropiat vremea patimilor Sale. Atunci a ridicat ochii Săi la cer și printre altele a zis și aceasta: „Lucrul pe care Mi l-ai dat Mie ca să-l fac, l-am săvârșit“ (Ioan 17, 4). Prin aceste cuvinte El arată ascultarea cea desăvârșită a firii Sale omenești către firea cea mai presus de ființă a Dumnezeirii. Mai arată că nici unul dintre iudei sau dintre păgâni n-a crezut în Iisus Hristos, decât numai prin bunăvoința lui Dumnezeu și Tatăl Său, după cum Însuși a zis: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l va trage pe el Tatăl, Care M-a trimis pe Mine“ (Ioan 6, 44). Iar prin cuvintele: „Și tot mai este loc” a arătat lărgimea Împărăției Lui. A mai arătat că nu numai pentru cei care au crezut dintre iudei, ci și pentru cei care au crezut dintre păgâni, a pregătit dumnezeiasca Sa Împărăție, de la începutul, lumii, și că, deși cei aleși dintre iudei au intrat în Împărăție, mai este încă loc pregătit și pentru cei care, dintre alte neamuri, vor voi să creadă.

„Atunci, stăpânul a poruncit robului: ieși la drumuri și la garduri și silește-i pe toți să intre, așa încât să-mi fie casa plină“. (Luca 14, 23)

Aceasta înseamnă că Dumnezeu a binevoit ca propovăduirea Evangheliei lui Iisus Hristos să iasă din Ierusalim și din neamul iudeilor și să se dea și la cei necredincioși și închinători la idoli, care se aflau în calea păgânătății și în păcate. A numit păcatul gard, pentru că desparte pe om de Dumnezeu, precum desparte gardurile locurile unul de altul. Dar, oare, ce se înțelege prin cuvintele: „Și silește-i pe toți să intre“? Se înțelege silnicie, chinuri trupești, precum au înțeles unii de altă credință, care pentru aceasta mii de oameni au omorât și i-au ars?

Nu se înțelege așa, căci Domnul a zis: „Cel ce voiește să vină după Mine“ (Luca 9, 23). Aceste cuvinte: „Silește-i pe toți să intre“ înseamnă: pleacă-le mintea prin cuvinte pline de învățătură și cu meșteșug, precum erau cuvintele Apostolului Pavel către cei din Areopag. Luminează-le sufletul prin lumina unei vieți sfinte, precum era viața cea strălucitoare a sfinților apostoli. Biruiește inima lor prin lucrarea minunilor, precum erau cele ce s-au săvârșit de ucenicii lui Hristos înaintea neamurilor. Iar prin cuvintele: „Să-mi fie casa plină“ ne arată iubirea de oameni cea nemăsurată și mila lui Dumnezeu față de toți oamenii, căci El voiește ca toți cei care au crezut în Hristos să dobândească dumnezeiasca Lui Împărăție. După ce a arătat Dumnezeu voința Sa, a adăugat îndată și hotărârea Lui cea dreaptă asupra celor care au fost chemați la mântuire și n-au voit să creadă într-Însul, zicând:

„Căci vă spun: nici unul din acei oameni care au fost poftiți nu va gusta din cina mea, căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși“. (Luca 14, 24)

Această hotărâre a spus-o Domnul mai cu seamă pentru iudeii aceia care au fost poftiți de sfinții prooroci și de Însuși Domnul la credința în El. Cum însă n-au crezut în El, s-au făcut nevrednici și de Biserica Lui, și de dumnezeieștile Taine, și de dumnezeiasca Lui Împărăție. De aceea El zice: „Nici unul din oamenii aceia care au fost poftiți nu va gusta din cina Mea“, adică nici unul din cei care au fost chemați și n-au crezut nu va dobândi harurile Sale cele cerești. Dar hotărârea aceasta este și pentru toți oamenii care sunt poftiți la credința în Hristos, dar n-o primesc, sau, primind-o, curând se leapădă fie prin tăgăduire, fie prin fapte rele, care sunt potrivnice credinței. Pentru aceasta a zis, că mulți sunt chemați“, adică mulți sunt cei chemați de Dumnezeu, dar puțini sunt cei care, prin dragoste și prin săvârșirea faptelor bune, se fac aleși și vrednici de fericirea cea veșnică.

Și noi, iubiți creștini, suntem siguri că ne aflăm printre cei mulți chemați de Iisus Hristos, prin glasul Sfintei Sale Evanghelii, dar nu suntem siguri dacă ne aflăm și printre cei puțini aleși, care vor fi găsiți vrednici de Împărăția Sa cea veșnică. Călăuziți de dragostea nețărmurită față de Dumnezeu și față de semenii noștri, să săvârșim necontenit numai fapte bune, ca să ne învrednicim și noi de locașul celor puțini aleși, găsiți vrednici de moștenirea Împărăției celei veșnice a lui Dumnezeu, Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin!