Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei


 


Preotul dă obișnuita binecuvântare:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Iar dacă nu este preot, se zice:

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Apoi Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Crezul:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit.
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul

Glasul 4

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnzeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea.
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie.
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine.
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Sosit-a astăzi bucurie și mângâiere tuturor drept-credincioșilor creștini la prăznuirea dumnezeiescului Ierarh și Mucenic Ignatie, pe care din copilărie Mântuitorul în preasfintele Sale brațe L-a luat și L-a purtat și a cărui fericită inimă sălaș Cuvântului s-a arătat. Pe acesta toți cu evlavie cinstindu-l, așa să strigăm: Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Icosul 1

Îngerească viață pe pământ ai petrecut, dumnezeiescule Ierarhe Ignatie, cu văpaia dragostei lui Hristos inima ta aprinzând, cu gura și cu limba, în toată vremea și locul, slavoslovind; pentru care și noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, al ierarhilor și mucenicilor mare soare;
Bucură-te, adevăratule lucrător al rugăciunilor celor gândite;
Bucură-te, sălașule cuvântător, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat;
Bucură-te, biserică vie a Marelui Împărat;
Bucură-te, că și pe a ta inimă jertfă lui Dumnezeu o ai sfințit;
Bucură-te, căci cu inima crezând, cu gura pe Hristos la arătare luminat L-ai propovăduit;
Bucură-te, că din copilărie ai fost ales și chemat de Hristos;
Bucură-te, stâlp al Bisericii mult luminos;
Bucură-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemănat;
Bucură-te, că numele lui Hristos înaintea păgânilor l-ai purtat;
Bucură-te, că de la „fiul tunetului” dreapta credință ai învățat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 2-lea

Ales ai fost spre păstorire, cu sfatul tuturor Sfinților Apostoli, unde cu râvnă apostolească foarte te-ai ostenit și talantul cel dat ție l-ai înmulțit. Făclie mult luminoasă în sfeșnicul Bisericii ai fost și pe mulți i-ai învățat a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Așezat-ai preafrumoasă rânduială de slavoslovie în Biserica lui Hristos, asemenea cetelor îngerești pe care singur le-ai văzut în a ta descoperire, cu bună cuviință pe Dumnezeu slavoslovind; auzi-ne și pe noi, care te lăudăm pe tine așa:
Bucură-te, al Siriei și al Antiohiei luminătorule;
Bucură-te, al așezămintelor apostolești cu sfințenie păstrătorule;
Bucură-te, desăvârșitule slujitor al tinerilor lui Hristos;
Bucură-te, al Bisericii celei dreptmăritoare sfeșnic mult luminos;
Bucură-te, că în Antiohia ucenicii lui Hristos creștini s-au numit;
Bucură-te, că pe poporul cel nou cu cuvântul și cu fapta l-ai povățuit;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos pe tine te-ai jertfit;
Bucură-te, că prin lumina vieții tale multe suflete ai luminat;
Bucură-te, că prin ușa adevărului în staulul lui Hristos ai intrat;
Bucură-te, că prin tine turma lui Hristos pășune bună a aflat;
Bucură-te, că pe tine cuvântătoarea turmă foarte te-a ascultat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 3-lea

Stătut-ai, Preafericite, ca o nicovală a Duhului, cu multă răbdare în fața tuturor necazurilor, a prigonitorilor care neîncetat te loveau și pentru toate mulțumeai lui Dumnezeu, Care te întărea pe tine, spre a-I cânta Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Auzind împăratul Traian că tu ești numit purtător de Dumnezeu, te-a întrebat pe tine: „Ce înseamnă această numire?”. La care întrebare cu mare îndrăzneală i-ai răspuns și nedumeririi lui cu înțelepciune i-ai descoperit taina; pentru care primește, te rugăm, și de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, că prin scurte cuvinte lui i-ai arătat;
Bucură-te, că ce înseamnă „purtător de Dumnezeu” pe el l-ai învățat;
Bucură-te, că la întrebarea împăratului Traian ai răspuns luminat;
Bucură-te, că pe împăratul Traian pentru a lui nedumerire l-ai mustrat;
Bucură-te, că pe zeii lui cei mincinoși deșertăciune i-ai arătat;
Bucură-te, că Traian împăratul de a ta bărbăție s-a minunat;
Bucură-te, că taina Întrupării Cuvântului lui Traian i-ai propovăduit;
Bucură-te, că de mântuitoarele pătimiri ale lui Hristos tu i-ai vorbit;
Bucură-te, că și preaslăvita Înviere a lui Hristos lui o ai vestit;
Bucură-te, că minunile lui Dumnezeu înaintea împăraților le-ai arătat;
Bucură-te, că de furia lui Traian nu te-ai înfricoșat;
Bucură-te, că în dreapta credință ai rămas nemișcat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 4-lea

Văzând împăratul Traian marea ta îndrăzneală și neclintirea de adevăr, foarte s-a mâniat pe tine, mărturisitorule al numelui lui Hristos, și în temniță te-a aruncat. Iar tu, Fericite, cu mare bucurie ai primit hotărârea lui și lui Hristos laudă I-ai dat, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

După a ta aruncare în temniță, Traian împăratul toată noaptea nu a putut dormi, socotind întru sine cu ce fel de moarte te va pierde; iar tu, pătimitorule, îți găteai a ta inimă spre a primi cu bucurie moartea pentru doritul tău Iisus. Deci cu cuviință și noi către tine zicem așa:
Bucură-te, că numele lui Iisus Hristos înaintea lui Traian cu mare îndrăzneală L-ai mărturisit;
Bucură-te, că de a ta bărbăție și îndrăzneală a rămas uimit;
Bucură-te, căci cu ai săi sfetnici s-a sfătuit spre a ta pierzare;
Bucură-te, că și tu cu mare sete așteptai moartea fără înspăimântare;
Bucură-te, că, auzind tu această hotărâre, foarte te-ai bucurat;
Bucură-te, că spre mâncarea fiarelor pe tine te-au osândit;
Bucură-te, că cei păstoriți de tine, auzind a ta osândire spre moarte, foarte s-au întristat;
Bucură-te, că tu pe toți cu cuvinte de îmbărbătare foarte i-ai mângâiat;
Bucură-te, că de la Antiohia la Roma ai fost trimis fiarelor spre mâncare;
Bucură-te, că pe a ta cuvântătoare turmă o ai binecuvântat la plecare;
Bucură-te, căci cu mare fierbințeală la a ta plecare pentru Biserică te-ai rugat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 5-lea

Tânguitu-s-a cu amar la a ta plecare din Antiohia toată mulțimea binecredincioșilor, și pe tine, iubitul ei păstor, cu lacrimi te-a petrecut. Iar tu, preaînțelepte, pe toți i-ai învățat să nu slăbească în dreapta credință și pentru toate să dea slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Venit-au, după porunca împărătească, zece ostași aspri și nemilostivi, care cu mare mânie legându-te în lanțuri, te-au dus la corabie; și așa, spre chinuri ai început a călători. Iar creștinii cei binecredincioși, cu silința inimii, te lăudau, zicând așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun și iubit;
Bucură-te, că a ta călătorie spre cer acum a sosit;
Bucură-te, că această sfântă călătorie tu foarte o ai dorit;
Bucură-te, că din Seleucia plecând, la Smirna ai sosit;
Bucură-te, că tu acolo cu Sfântul Policarp te-ai întâlnit;
Bucură-te, că de vorbirea cu el tu foarte te-ai mângâiat;
Bucură-te, că Fericitul Policarp ale tale lanțuri le-a sărutat;
Bucură-te, că preoții și clericii cu lacrimi au udat lanțurile tale;
Bucură-te, că mulțimea creștinilor, văzându-te legat, se tânguia cu jale;
Bucură-te, că mulți, văzând lanțurile tale, spre mărturisire s-au îmbărbătat;
Bucură-te, că toți cu umilință și cu dragoste te priveau când de la ei ai plecat;
Bucură-te, că a nu te uita în ale lor sfinte rugăciuni pe toți i-ai rugat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 6-lea

Arzând cu dorirea de a pătimi pentru numele lui Hristos, foarte ai rugat prin scrisoare pe creștinii cei din Roma a nu pune piedică la a ta sfântă alergare, și cu mare bucurie așteptând ziua chinuirii tale, cântai lui Dumnezeu laudă din inimă: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Sfătuit-ai pe bunii creștini să nu arate către tine dragoste deșartă, spre a te cruța și a te vedea viu cu trupul, ci mai vârtos cu toții să se roage spre a-ți dărui ție Dumnezeu răbdare până la sfârșit; iar noi, păcătoșii, cinstind a ta sfântă dorire, zicem către tine așa:
Bucură-te, pătimitorule al bunei credințe, cel cu dor înfocat;
Bucură-te, căci cu fierbințeala credinței tale lui Petru te-ai asemănat;
Bucură-te, că asemenea lui Pavel, la Roma plecând, cu lanțuri ai fost legat;
Bucură-te, că pe feciorelnicul Evangheliei cu dragoste l-ai urmat;
Bucură-te, că dulcețile acestui veac pe tine nu te-au biruit;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Iisus Hristos întru feciorie ai viețuit;
Bucură-te, că slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;
Bucură-te, că slava veșnicelor bucurii ți-a fost ție mângâierea;
Bucură-te, că pentru adevărata fericire pururea te întăreai cu darul;
Bucură-te, păstorule cel adevărat al turmei tale;
Bucură-te, că în suferințele tale pe Duhul cel Sfânt Îl aveai mângâietor;
Bucură-te, că lui Iisus, Păstorul cel Mare, ai fost următor;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 7-lea

Zis-ai, Fericite, că „de la Siria până la Roma pe pământ și pe apă cu fiarele mă lupt”, arătând prin aceasta cruzimea și sălbăticia ostașilor celor păgâni de a spori chinurile tale. Dar tu, răbdătorule de chinuri, mulțumeai lui Dumnezeu, Care te întărea în răbdare, și cântai: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-ai, omule al lui Dumnezeu, că creștinătatea nu este numai un lucru al sfătuirii, ci mai ales al măririi de suflet și al suferinței pentru adevăr; căci prin suferință ai dovedit tăria credinței. Te rugăm, auzi-ne și pe noi, cei neputincioși, care te lăudăm așa:
Bucură-te, că tu, ca cerbul spre izvoarele apelor, spre chinuire alergai;
Bucură-te, că pe creștinii cei din Roma prin scrisori foarte îi rugai;
Bucură-te, căci așa le ziceai: „Nimeni din voi să nu îndrăznească!”;
Bucură-te, căci o dorire aveai, de la mâncarea fiarelor să nu te oprească;
Bucură-te, căci pe toate cele de aici le-ai socotit deșertăciune;
Bucură-te, că moartea cea pentru Hristos ai socotit-o înțelepciune;
Bucură-te, că te-ai silit pe cât a fost cu putință;
Bucură-te, că de o mie de ori doreai să mori pentru dragostea credinței și pentru dreapta credință;
Bucură-te, că pe stăpânitorul veacului de acum prin suferință l-ai biruit;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos răbdare ai avut până la sfârșit;
Bucură-te, că prin dragoste dumnezeiască faptele credinței le-ai arătat;
Bucură-te, căci cu sete arzătoare în calea dumnezeieștilor porunci ai alergat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 8-lea

Purtătorule de Dumnezeu, Ignatie, purtat-ai neîncetat pe a ta limbă numele lui Iisus Hristos; avut-ai de-a pururi în minte prezența Lui, iar în inimă sete de dragostea Lui, prin care gânditor și simțitor Îl lăudai pe El, strigând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Călătorit-ai, Sfinte Mucenice, cu mare osteneală și necazuri prin Troada și Neapoli, apoi prin Filipopoli și Macedonia, sfătuind și întărind pe creștinii cei de acolo; iar noi nevrednicii, cinstind mucenicia ta și călătoria cea spre moarte, zicem așa:
Bucură-te, căci cu mare îndrăzneală, în legături fiind, cuvântul lui Dumnezeu l-ai mărturisit;
Bucură-te, că, prin scrisoare, pe creștinii cei de acolo foarte i-ai întărit;
Bucură-te, că pe tine legat în lanțuri te-au văzut, pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, căci creștinii cei din Macedonia cu inimă îndurerată te priveau;
Bucură-te, că urmele sfintelor tale picioare cu lacrimi le sărutau;
Bucură-te, că prin cuvintele tale ei tare s-au îmbărbătat;
Bucură-te, că pentru ei și pentru Hristos sufletul ți-ai pus;
Bucură-te, jertfă vie și cuvântătoare a lui Hristos Iisus;
Bucură-te, apărătorule al dreptei credințe preaînfocat;
Bucură-te, pătimitorule al lui Hristos cel mult încercat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 9-lea

Trecut-ai, pătimitorule, în a ta călătorie, pe Marea Adriatică și a Tirului, sosind în Puteoli, unde cu mare dragoste ai fost întâmpinat de bunii creștini cei de acolo, pe care mult i-ai sfătuit să fie tari și statornici în credința lui Iisus Hristos și să-I cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ajuns-ai, purtătorule de Dumnezeu, Ignatie, la Roma, unde împreună cu scrisorile împăratului te-au predat ostașii eparhului cetății; iar după ce au citit scrisorile cu poruncile ce le dădea împăratul, au pregătit fiarele spre a ta mâncare. Noi, de aceasta aducându-ne aminte, zicem așa:
Bucură-te, că în toată Roma vestea sosirii tale creștinii o au auzit;
Bucură-te, că toți ziceau: „Episcopul Siriei la noi a venit”;
Bucură-te, căci creștinii în taină se adunau;
Bucură-te, căci cu bucurie și cu întristare de a ta venire vorbeau;
Bucură-te, că în locul unde erai cu toții s-au adunat;
Bucură-te, că pe tine în lanțuri, pentru Hristos, te-au văzut legat;
Bucură-te, căci ei au înțeles că spre mâncarea fiarelor ești pregătit;
Bucură-te, că aceasta înțelegând cu inima lor, toți au pătimit;
Bucură-te, căci cu a ta mâncare de fiare, eparhul pe creștinii cei din Roma voia să-i înfricoșeze;
Bucură-te, că în temniță pentru Iisus Hristos erai ținut legat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 10-lea

Adunatu-s-a mare mulțime de popor din toată cetatea Romei, auzind că Episcopul Siriei va fi dat spre mâncarea fiarelor. Iar tu, purtătorule de Dumnezeu, Ignatie, având în a ta inimă pe Iisus Hristos, așteptai cu liniște și cu bucurie mult doritul tău ceas și, prin neîncetată rugăciune a inimii, gânditor strigai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Adusu-te-au ostașii în priveliște pe tine, Preafericite, spre a te da fiarelor mâncare. Împlinitu-s-a a ta sfântă dorire, pentru care mai înainte ziceai: „Grâu sunt și voiesc să mă macin de dinții fiarelor, spre a mă face pâine dulce Preasfintei Treimi!”, iar noi, smeriții, însoțind gânditor a ta sfântă dorire, zicem așa:
Bucură-te, că în priveliște spre mâncarea fiarelor acum te-au adus;
Bucură-te, că în acest ceas în cămara inimii tale vorbeai cu Iisus;
Bucură-te, că leii flămânzi spre a ta mâncare pregătiți erau;
Bucură-te, că acum cu spaimă și cu mirare privitorii așteptau;
Bucură-te, că în acel moment tu cu sete dumnezeiască i-ai așteptat;
Bucură-te, că, intrând în arenă, către popor cu mare glas ai strigat;
Bucură-te, că în fața a toată mulțimea adevărul l-ai arătat;
Bucură-te, că pe Iisus Hristos L-ai mărturisit luminat;
Bucură-te, că pe El L-ai arătat că este Dumnezeu adevărat;
Bucură-te, că încă sfânta mărturisire pe buze o aveai când leii veneau spre tine urlând;
Bucură-te, că în acel minut leii pe tine te-au sfâșiat;
Bucură-te, că acum sfântul tău suflet spre cer a zburat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 11-lea

Făcutu-s-a mormânt sfântului tău trup pântecele leilor, iar cerul cămară preacurată s-a pregătit pentru fericitul tău suflet, unde ajungând, pururea pe Dulcele tău Iisus ÎI vezi și acolo împreună cu toate cetele îngerilor și ale sfinților Îl lauzi pe El, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Minune mare și preadorită s-a văzut la sfârșitul tău, Sfinte Mucenice Ignatie, căci leii mâncând sfântul tău trup, după cum singur mult ai dorit, inima ta întreagă și neatinsă a rămas, spre a se arăta tuturor adevărul cel de tine mărturisit; pentru care noi, slăvind dumnezeiasca Pronie, către tine zicem așa:
Bucură-te, că acum dorirea ta a luat sfârșit;
Bucură-te, că acum, grâule al lui Dumnezeu, dinții fiarelor te-au măcinat;
Bucură-te, că inima ta cea de Dumnezeu iubitoare leii nu o au mâncat;
Bucură-te, că spre mustrarea necredincioșilor Dumnezeu pe ea o a păstrat;
Bucură-te, că pe a ta inimă păgânii cu sabia în două o au despicat;
Bucură-te, că la despicarea inimii tale mare minune s-a arătat;
Bucură-te, că pe amândouă părțile inimii tale scris era preafrumos;
Bucură-te, căci cu slove de aur scria: Iisus Hristos;
Bucură-te, Ignatie, grâul cel de Hristos semănat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos de dinții fiarelor te-ai măcinat;
Bucură-te, pâinea Marelui Împărat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 12-lea

Dar au rămas Bisericii lui Hristos unele din oasele tale pe care leii nu le-au mâncat, și pe acestea ca pe o vistierie de mult preț adunându-le, cu mare bucurie binecredincioșii le sărutau și pe Dumnezeu, Cel ce te-a întărit pe tine până la sfârșit, Îl lăudau, zicând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Serafim pururea înfierbântat de dragostea lui Dumnezeu ai fost tu pe pământ, dumnezeiescule Ignatie, marele nostru ierarh, cu duhul arzând de bucurie și cu cutremur Domnului slujind; pentru care și noi, nepricepuții, îndrăznim a te lăuda pe tine, zicând:
Bucură-te, căci tu pe Dumnezeu din toată inima, cugetul și puterea ta L-ai iubit;
Bucură-te, căci tu cea dintâi poruncă prin a ta viețuire cu lucrul o ai împlinit;
Bucură-te, că inima, mintea și limba de-a pururea în rugăciune le aveai;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale cele de foc pururea cu duhul ardeai;
Bucură-te, că, prin gânditoarea rugăciune a inimi tale, dorul lui Dumnezeu pururea îl aprindeai;
Bucură-te, că, prin uimire și robia minții, în cer cu inima te suiai;
Bucură-te, că pe limba ta, pururea numele lui Hristos ai purtat;
Bucură-te, că în inima ta pururea prezența lui Dumnezeu ai păstrat;
Bucură-te, că inima ta pururea după Dumnezeu a însetat;
Bucură-te, că, prin chinuri și moarte, pildă desăvârșită turmei ai dat;
Bucură-te, că spre moarte cu bucurie ai plecat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 13-lea

O, preafericite arhiereule al lui Hristos Ignatie, pe care în brațele cele preasfinte din copilărie Hristos te-a luat și care toată viața ta pe El în a ta inimă L-ai purtat; te rugăm să mijlocești pentru noi, păcătoșii, către Preaînaltul Dumnezeu, ca să dobândim mila și ajutorul Lui în toate zilele vieții, și în veacul cel viitor să ne învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)

Icosul 1

Îngerească viață pe pământ ai petrecut, dumnezeiescule Ierarhe Ignatie, cu văpaia dragostei lui Hristos inima ta aprinzând, cu gura și cu limba, în toată vremea și locul, slavoslovind; pentru care și noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, al ierarhilor și mucenicilor mare soare;
Bucură-te, adevăratule lucrător al rugăciunilor celor gândite;
Bucură-te, sălașule cuvântător, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat;
Bucură-te, biserică vie a Marelui Împărat;
Bucură-te, că și pe a ta inimă jertfă lui Dumnezeu o ai sfințit;
Bucură-te, căci cu inima crezând, cu gura pe Hristos la arătare luminat L-ai propovăduit;
Bucură-te, că din copilărie ai fost ales și chemat de Hristos;
Bucură-te, stâlp al Bisericii mult luminos;
Bucură-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemănat;
Bucură-te, că numele lui Hristos înaintea păgânilor l-ai purtat;
Bucură-te, că de la „fiul tunetului” dreapta credință ai învățat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul 1

Sosit-a astăzi bucurie și mângâiere tuturor drept-credincioșilor creștini la prăznuirea dumnezeiescului Ierarh și Mucenic Ignatie, pe care din copilărie Mântuitorul în preasfintele Sale brațe L-a luat și L-a purtat și a cărui fericită inimă sălaș Cuvântului s-a arătat. Pe acesta toți cu evlavie cinstindu-l, așa să strigăm: Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul

Glasul 4

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnzeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Preotul (sau diaconul) zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

În lipsa preotului, încheiem, zicând:

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta