Acatistul Sfântului Mucenic Bonifatie


 


Preotul dă obișnuita binecuvântare:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Iar dacă nu este preot, se zice:

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Apoi Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Crezul:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit.
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Troparul Sfântului Mucenic Bonifatie

Glasul 4

Mucenicul tău, Doamne, Bonifatie, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea.
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie.
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine.
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Alesule ostaș al lui Hristos, învrednicit de cununa slavei, cu moarte mucenicească te-ai izbăvit de moartea cea veșnică, de la întunericul păcatelor te-ai întors la lumina cea pururea fiitoare; primește rugăciunile aduse în cinstea ta și ne izbăvește din cursele vrăjmașului celui viclean, ca să-ți strigăm cu bucurie: Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Icosul 1

Înger luminos a stins focul chinurilor tale cu roua harului, ocrotindu-te Mucenice Bonifatie, ca să nu pieri ca un păcătos cu haină murdară și neîntors la Dumnezeu. Învață-ne să ne îmbrăcăm cu haina luminoasă a sfințeniei și din toată inima să-ți cântăm așa:
Bucură-te, că viața pentru Hristos ți-ai dat;
Bucură-te, că, în suferințe, pe El L-ai imitat;
Bucură-te, că spre Dumnezeu ochii ți-ai ațintit;
Bucură-te, că voința în virtuți o ai întărit;
Bucură-te, rob credincios al Domnului Hristos;
Bucură-te, că sfârșitul vieții ți-a fost sfânt și frumos;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost luminat;
Bucură-te, că de ispitele lumii n-ai fost înșelat;
Bucură-te, că pe vicleanul șarpe l-ai făcut de rușine;
Bucură-te, că ceata sfinților s-a bucurat de tine;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 2-lea

Văzând tulburarea lumii acesteia și grijile vieții, toate le-ai socotit ca praful, ridicând mintea la cele de sus, pătimitorule al lui Hristos, te-ai ridicat la înălțimea cunoașterii de Dumnezeu, mărturisind tuturor pe Hristos Dumnezeu, și acum chemi sufletele care pier în păcate ca să se pocăiască și cu lacrimi de umilință să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mintea ți-ai păstrat-o trează și focul patimilor cu pocăință l-ai stins, Bonifatie minunate, de la apus la răsărit, de la Roma ai venit să suferi pentru Domnul Iisus, având gând sfânt ca să ți se înmulțească harul, iar pe noi ne-ai adus în biserică să-ți cântăm așa:
Bucură-te, că patimile să le biruim ne-ai învățat;
Bucură-te, că nădejdea mântuirii celor disperați le-ai dat;
Bucură-te, că deșertăciunea vieții pământești o ai cunoscut;
Bucură-te, că suferințele tale mai înainte le-ai prevăzut;
Bucură-te, a celor treji încuviințare și bucurie;
Bucură-te, a voinței tărie celor neputincioși;
Bucură-te, că prin tine de beție ne izbăvim;
Bucură-te, că la Dumnezeu cu ajutorul tău revenim;
Bucură-te, al vindecărilor izvor nesecat;
Bucură-te, al minunilor tezaur pururi bogat;
Bucură-te, că ne înveți mintea la Dumnezeu s-o ridicăm;
Bucură-te, că de păcate prin tine ne eliberăm;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 3-lea

Cu puterea milostivirii lui Dumnezeu ai fost înzestrat, fiindcă din povestirea vieții tale noi aflăm cum, din mila lui Dumnezeu, mulți păcătoși se întorc la pocăință. Astfel, și tu ai plăcut lui Dumnezeu și, în locul morții amare, ai căpătat viața veșnică, deci învață-ne să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având acum veșnică bucurie în lăcașurile cerești, nu ne părăsi nici pe noi păcătoșii, Mucenice Bonifatie, cei ce locuim pe pământ. Noi, trudiții și împovărații, alergăm la tine; nu ne lăsa orfani și neputincioși, ci ajută-ne și du rugăciunile noastre la altarul cel ceresc, ca întru bucurie să-ți cântăm:
Bucură-te, că pe semenii tăi ca pe tine i-ai iubit;
Bucură-te, că în păcate inima nu ți-ai împietrit;
Bucură-te, că celor străini și călătorilor le-ai slujit;
Bucură-te, că de aceea țara de baștină ai părăsit;
Bucură-te, că ai învățat mila pe orișice om bogat;
Bucură-te, că pe orfani și pe văduve cu milă i-ai apărat;
Bucură-te, celor săraci milostiv apărător;
Bucură-te, celor asupriți și înjosiți bun mijlocitor;
Bucură-te, că pe cei bețivi cu trezvie îi răcorești;
Bucură-te, că pe cei scăpătați de beție la trezvie îi poftești;
Bucură-te, că pe femeile ce plâng le mângâi;
Bucură-te, că lacrimile lor la cer le duci tu întâi;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 4-lea

Viforul păcatelor nu te-a înecat, nici valurile patimilor nu te-au acoperit, Mucenice al lui Hristos, ci te-ai întors la Domnul și I-ai adus viața ca jertfă de mireasmă. Roagă-te ca și noi, cei de pe marea vieții, să ajungem cu bine la limanul mântuirii, cântând Mântuitorului: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind pilda Evangheliei, cum fiul rătăcit, cheltuindu-și averea în țară străină, în foamete și-a venit în fire, s-a întors în brațele părintești, întru pocăință zicând: „Tată, greșit-am la cer și înaintea ta”, așa și tu, Mucenice, de la roșcovele păcatelor te-ai întors la Hristos. Noi, bucurându-ne de îndreptarea ta, îți cântăm astfel:
Bucură-te, că foame grea în robia patimilor ai suferit;
Bucură-te, că de Hristos – Pâinea Vieții ai flămânzit;
Bucură-te, că Sfântul Său Sânge ca hrană l-ai primit;
Bucură-te, că împreună cu slăviții mucenici și tu ai fost socotit;
Bucură-te, că pe aripile trezviei spre Dumnezeu ai zburat;
Bucură-te, că inima ta în sus ți-ai ridicat;
Bucură-te, că, prin Cruce, pe Domnul L-ai aflat;
Bucură-te, că ai căpătat a biruinței cunună;
Bucură-te, că ai știut să lepezi frumusețea lumii;
Bucură-te, a sufletelor noastre comoara cea bună;
Bucură-te, că te-ai dezbrăcat de păcatul întinăciunii;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 5-lea

Sângele lui Hristos ce a curs pentru noi, nevrednicii, și sângele martirilor vărsat pentru Hristos ținând în seamă Aglaida, ți-a spus astfel: „Tu știi cu cât de multe păcate suntem întinați și la viața viitoare nu gândim. Eu am auzit de la un om credincios creștin că moaștele martirilor aduc mântuire și că mucenicul este mijlocitor către Dumnezeu...”. Și noi credem că tu ești mijlocitorul nostru în fața Domnului, căci împreună cu îngerii Îi cânți Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Vedem și înțelegem cum cuvintele acestea ale Aglaidei ți-au răscolit sufletul și te-ai hotărât la abstinență, Mucenice Bonifatie. Ajută-ne și nouă să-ți urmăm ție, ca să nu pierim în adâncul fărădelegilor, ci cu bucurie să-ți cântăm:
Bucură-te, că din somnul patimilor ca din moarte te-ai trezit;
Bucură-te, că din lațul păcatelor pe mulți ai izbăvit;
Bucură-te, celor ce se îndoiesc de iertare, mustrare și hotărâre;
Bucură-te, bucuriei fără margini, întărire;
Bucură-te, că ne chemi să ne înnoim în înfrânare;
Bucură-te, căci cu semnul Crucii tai a patimilor vâltoare;
Bucură-te, că veșnică avere ți-ai agonisit;
Bucură-te, că la muncă și mântuire pe mulți ai pornit;
Bucură-te, că a vinului veselie o ai părăsit;
Bucură-te, că rănile trupului ca un înger le-ai suferit;
Bucură-te, cel bătut, că L-ai mărturisit pe Hristos;
Bucură-te, că pentru El cu foc fript ai fost;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 6-lea

Mărturisitoare a închinării sfintelor moaște a devenit Aglaida, stăpâna ta, Mucenice al lui Hristos, când te-a trimis în Răsărit să aduci moaștele sfinților mucenici, care au suferit pentru credința în Hristos, ca prin ele să izvorască binecuvântare și mântuire celor ce-i cinstesc pe dânșii. Dă-ne și nouă de la Domnul mângâiere, ca să-I cântăm cântare îngerească: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-ai ca un luceafăr, cu viața ta, Mucenice, jugul lui Hristos l-ai luat și mântuire ai primit, căci evlavie fără Hristos nu putem avea. Cu rugăciunile tale învrednicește-ne de lăcașurile cerești, ca să te lăudăm astfel:
Bucură-te, tabla legii lui Hristos, de Dumnezeu scrisă;
Bucură-te, că rugăciunile îți sunt mireasmă nedescrisă;
Bucură-te, dreptarului credinței, minunat stâlp;
Bucură-te, poruncilor Domnului, cunună de pietre scumpe;
Bucură-te, scara trezviei care la cer ne duce;
Bucură-te, de rana păcatului vindecare dulce;
Bucură-te, că de la Domnul ai primit har și putere;
Bucură-te, că cu înfrânare ne înveți să ținem serbările;
Bucură-te, că ne izbăvești de beția de moarte;
Bucură-te, căci, cu lumina lui Hristos, omori ale noastre patimi;
Bucură-te, la viață nouă al nostru chemătorule;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 7-lea

Vrând să pleci din casa ta spre Răsărit, ai prezis sfârșitul tău, prealăudate Bonifatie, zicând: „Cred că o să-ți aducă, doamna mea, în loc de moaște, trupul meu chinuit pentru Hristos”, tăinuind în suflet gândul că o să suferi pentru Domnul, Căruia te rugai stăruitor. Întărește credința noastră, ca să fim gata totdeauna să suferim pentru dânsa, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minunata și slăvita ta îndreptare încă necrezând-o Aglaida, cugeta în sine, vrând să te învinuiască de păcatul hulirii, așa ți-a răspuns: „Acum nu-i de glumit, frate, ci fii evlavios, că ai să aduci moaștele sfinților. Domnul să trimită pe îngerul Său înaintea ta și să-ți îndrepte pașii cu milostivirea Sa”. Noi, văzând curăția inimii tale, Sfinte Bonifatie, îți cântăm așa:
Bucură-te, al sfintelor moaște cinstitorule;
Bucură-te, al cucerniciei de exemplu dătătorule;
Bucură-te, că de fărădelegi să ne ferim ne-ai poruncit;
Bucură-te, că de cele ce se bucură lumea te-ai ferit;
Bucură-te, marele nostru în toate ajutător;
Bucură-te, al cugetelor sfinte în taină păstrător;
Bucură-te, al celor ce se luptă cu păcatul ostaș apărător;
Bucură-te, al pocăinței noastre bun mijlocitor;
Bucură-te, că Domnul ne iartă pentru rugăciunile tale;
Bucură-te, că în necazuri ne înveți să avem răbdare;
Bucură-te, că a sfinților ceată de tine s-a minunat;
Bucură-te, că duhurile răutății le-ai gonit și le-ai rușinat;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 8-lea

Slujirea idolilor ai desconsiderat-o, Sfinte Mucenice, și, venind în Tars, nu ți-ai plecat genunchii înaintea dumnezeilor străini, ci ai arătat o râvnă apostolească. De aceea, roagă-te pentru noi ca să avem aceeași dragoste fierbinte pentru Hristos, cântându-I Lui din toată inima: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Aprins de o râvnă sfântă, nu puteai răbda hulirea de Dumnezeu, plin fiind de Duhul Sfânt, ai mustrat orbirea și nebunia închinătorilor la idoli. Din pricina aceasta, împăratul cel păgân a poruncit să te bată cu bice, pricinuindu-ți nenumărate răni. Deci noi te lăudăm așa:
Bucură-te, îndrăzneț mustrător al credinței deșarte;
Bucură-te, că ai fost înarmat cu sfânta dreptate;
Bucură-te, că trupul ți-a fost despuiat;
Bucură-te, că sufletul curat ți l-ai păstrat;
Bucură-te, moștenitor al lăcașurilor cerești;
Bucură-te, că mustri pe cei ce înjură și hulesc;
Bucură-te, că pentru Hristos atât de barbar ai fost biciuit;
Bucură-te, al grădinii raiului pom frumos înflorit;
Bucură-te, că precum aurul în cuptor ai fost curățat;
Bucură-te, că pentru Hristos ai fost lovit și insultat;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu moartea-ți ai plăcut;
Bucură-te, că sfârșit creștinesc și mucenicesc ai avut;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 9-lea

Întreg te-ai predat Domnului, multpătimitorule al lui Hristos, când necredinciosul împărat a poruncit să-ți toarne în gură cositor topit și fierbinte, atunci ai ridicat mâinile spre cer, rugându-te astfel: „Doamne Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai întărit să îndur chinurile cele amare de până acum, rămâi și acum cu mine, ușurează-mi suferințele și nu lăsa să fiu biruit de vrăjmașul cel viclean”. Cu aceasta inspiri iubirea lui Hristos și nouă, celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei ce se credeau înțelepți să ne spună cum de nu ți-a ars gâtlejul cositorul topit ce ți l-au turnat pe gură, și nici alt rău nu ți-a pricinuit, Mucenice Bonifatie, deoarece tu ai cerut semn de la Domnul, că într-adevăr vei învinge pe chinuitorii tăi; și acest semn ți s-a dat, că toate torturile lor au rămas zadarnice. Minunându-se de aceasta, toți au strigat: „Mare este Iisus Hristos, credem în Tine, Doamne!”. Deci și noi te lăudăm, cântându-ți:
Bucură-te, că prin tine credincioșii se întăresc;
Bucură-te, că de moarte năprasnică se izbăvesc;
Bucură-te, că în Hristos pe toți i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în suferință să ne rugăm ne-ai învățat;
Bucură-te, că nu te-au putut birui chinuitorii;
Bucură-te, căci cu patimile te-ai luptat și le-ai învins;
Bucură-te, că spinii păcatelor din tine i-ai ars;
Bucură-te, că de focul torturii nears ai rămas;
Bucură-te, de-a pururea viu, de chinuri răbdătorule;
Bucură-te, că necazul în bucurie ni-l prefaci, ajutătorule;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 10-lea

Vrând să fii mântuit, ai dorit ca până la sfârșit să suferi pentru Domnul, Mucenice Bonifatie, rugându-L din toată inima astfel: „Doamne, Doamne, Dumnezeul meu, învrednicește-mă de bunătatea Ta, ajută-mă ca, pentru fărădelegile mele făcute în neștiință, să nu mă oprească vrăjmașul în calea mea spre cer, primește în pace sufletul meu, socotește-mă cu martirii ce și-au vărsat sângele pentru Tine, dar au păstrat credința până la sfârșit, și împreună cu dânșii să cânt și eu: Aliluia!”.

Icosul al 10-lea

Zid tare și neînvins de vrăjmaș ai rămas până la sfârșit, Mucenice al lui Hristos, că fiind decapitat, a curs îndată sânge și lapte, încât văzând necredincioșii o astfel de minune, au început să slăvească pe Hristos, iar ție îți strigau așa:
Bucură-te, că, văzându-ți chinurile, mulți s-au întors la Hristos;
Bucură-te, că cu Belzebut, s-au luptat și l-au biruit toți;
Bucură-te, că sfârșitu-ți a luminat mințile întunecate;
Bucură-te, că moartea-ți învie conștiința celor în păcate;
Bucură-te, a păcătoșilor nepocăiți aspră mustrare;
Bucură-te, a voinței slăbite de beție grabnică vindecare;
Bucură-te, a celor ce rătăcesc în noaptea neștiinței înțelepțire;
Bucură-te, undiță de aur, ce pescuiești din păcat, la mântuire;
Bucură-te, că rugăciunile tale Dumnezeu ți le-a auzit;
Bucură-te, că Împărăția cerurilor pe veci ai dobândit;
Bucură-te, că ai fost în porfira sângelui tău îmbrăcat;
Bucură-te, că în lumină cerească acum petreci minunat;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 11-lea

Cântare neîncetată aduci Domnului, Mucenice Bonifatie, lăudând pe Preasfânta Treime, pentru Care ți-ai dat viața, împreună cu cetele martirilor, ca și noi să ne înfrumusețăm sufletul cu virtuți, ca pe o mireasă, pentru Hristos – Mirele ceresc, cântându-I sfântă cântare: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu lumina iubirii și după moarte ai strălucit, minunate Bonifatie, când prietenii tăi au aflat capul tău tăiat și plângeau amar, zicând: „Robule al lui Hristos, iartă-ne păcatul nedreptei judecări și a clevetirii fără noimă cu care ți-am greșit...”. Atunci fața ta s-a luminat ca și cu niște raze vii, arătând că le dai iertare. De aceea, noi cu dragoste îți cântăm acestea:
Bucură-te, gura blândeții și a dulcii vestiri;
Bucură-te, locuință frumoasă a sfintei iubiri;
Bucură-te, că tu ai făcut Biserica să se veselească;
Bucură-te, că acum ai ajuns în cetatea cerească;
Bucură-te, cel întocmai cu apostolii, cu moarte de mucenic;
Bucură-te, zelos rugător către Dumnezeu, netemător de nimic;
Bucură-te, că deșertăciunile vieții și nelegiuirea ai mustrat;
Bucură-te, că de ispitirile vrăjmașului pe mulți ai scăpat;
Bucură-te, că tu aperi pe cei pe nedrept prigoniți;
Bucură-te, candelă aprinsă în fața Prestolului între sfinți;
Bucură-te, că după poruncă și pe vrăjmași i-ai iubit;
Bucură-te, că vorbirea de rău și clevetirea le-ai nesocotit;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 12-lea

Dar și izvor de tămăduire s-au arătat moaștele tale când s-au apropiat de Roma, că îngerul Domnului s-a arătat Aglaidei, zicând: „Pe fostul tău rob, iar acum fratele și coslujitorul nostru primește-l ca pe stăpânul și odihnește-l bine, ca să ți se ierte păcatele tale, căci el acum cu noi în ceruri cântă împreună Celui Preaînalt: Aliluia!”.

Icosul al 12-lea

Cântând minunile tale, Aglaida a zidit o biserică în cinstea ta, ostașule al lui Hristos, unde a pus moaștele tale, iar ea și-a împărțit averea la săraci, cu post și rugăciune întru fierbinte pocăință a petrecut încă cincizeci de ani, apoi s-a alăturat cetei sfinților. De aceea, lăudând minunile tale, te mărim astfel:
Bucură-te, că sufletul ți-ai făcut Templu Celui Preaînalt;
Bucură-te, cartea minunilor scrisă de El minunat;
Bucură-te, că de moarte năprasnică pe noi ne izbăvești;
Bucură-te, că lacrimile femeilor celor bețivi le primești;
Bucură-te, că pe cei căzuți în păcate îi chemi la pocăință;
Bucură-te, lumina curăției, ce ne duce la umilință;
Bucură-te, că focul patimilor doar tu îl liniștești;
Bucură-te, că întunericul păcatelor doar tu îl izgonești;
Bucură-te, că pe cei micuți de ispitele lumii îi ferești;
Bucură-te, că în a lui Hristos învățătură pe toți îi povățuiești;
Bucură-te, preaslăvit lui Hristos, cinstit din vecie;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 13-lea

O, Preaslăvite Mucenice al lui Hristos Bonifatie, primește această rugăciune de la noi care, îngenunchind, tindem mâinile către tine și-ți aducem ție cele de laudă; mijlocește pentru noi la Domnul, mai cu seamă pentru frații noștri căzuți în patima beției, vindecă-ne de patimi și ajută-ne să punem început bun vieții noastre, ca mântuiți cu rugăciunile tale, să lăudăm în veci pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)

Icosul 1

Înger luminos a stins focul chinurilor tale cu roua harului, ocrotindu-te Mucenice Bonifatie, ca să nu pieri ca un păcătos cu haină murdară și neîntors la Dumnezeu. Învață-ne să ne îmbrăcăm cu haina luminoasă a sfințeniei și din toată inima să-ți cântăm așa:
Bucură-te, că viața pentru Hristos ți-ai dat;
Bucură-te, că, în suferințe, pe El L-ai imitat;
Bucură-te, că spre Dumnezeu ochii ți-ai ațintit;
Bucură-te, că voința în virtuți o ai întărit;
Bucură-te, rob credincios al Domnului Hristos;
Bucură-te, că sfârșitul vieții ți-a fost sfânt și frumos;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost luminat;
Bucură-te, că de ispitele lumii n-ai fost înșelat;
Bucură-te, că pe vicleanul șarpe l-ai făcut de rușine;
Bucură-te, că ceata sfinților s-a bucurat de tine;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul 1

Alesule ostaș al lui Hristos, învrednicit de cununa slavei, cu moarte mucenicească te-ai izbăvit de moartea cea veșnică, de la întunericul păcatelor te-ai întors la lumina cea pururea fiitoare; primește rugăciunile aduse în cinstea ta și ne izbăvește din cursele vrăjmașului celui viclean, ca să-ți strigăm cu bucurie: Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

și această

Rugăciune către Sfântul Mucenic Bonifatie, pentru cei căzuți în patima beției și în alte patimi trupești

O, mult pătimitorule și întru tot lăudate Mucenice Bonifatie! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre, ale celor ce te lăudăm, nu le lepăda, ci cu milostivire auzi-ne. Vezi pe frații și pe surorile noastre care de greaua neputință a beției sunt ținuți și pentru aceasta cad de la Maica lor, Biserica lui Hristos, și de la mântuirea veșnică.

O, Sfinte Mucenice Bonifatie! Atinge-te de inima lor cu harul cel dat ție de la Dumnezeu, degrabă scoală-i din căderile păcătoase și la mântuitoarea înfrânare adu-i pe ei. Roagă-L pe Domnul Dumnezeu, pentru Care ai pătimit, ca iertându-ne nouă greșelile noastre să nu întoarcă mila Sa de la fiii Săi, ci să întărească întru noi trezvia și întreaga înțelepciune, să ajute cu dreapta Sa celor ce au făcut mântuitorul legământ al trezviei ca să-l păzească ziua și noaptea până întru sfârșit, întru El priveghind, și întru El să dea răspuns bun la Judecata cea Înfricoșată.

Primește, bineplăcutule al lui Dumnezeu, rugăciunile mamelor ce varsă lacrimi pentru copiii lor, ale femeilor cinstite care se tânguiesc pentru soții lor, ale copiilor orfani și sărmani părăsiți de către bețivi, ale celor care la icoana ta cădem, și să ajungă această plângere a noastră la Scaunul Celui Preaînalt, ca tuturor cu ale tale rugăciuni să ne dăruiască sănătatea și mântuirea sufletelor și trupurilor, iar mai vârtos Împărăția Cerurilor. Acoperă-ne și ne păzește de vânarea celui viclean și de toate cursele vrăjmașului; în ceasul ieșirii noastre, ajută-ne să trecem fără împiedicare prin vămile văzduhului și cu rugăciunile tale ne izbăvește de osânda cea veșnică.

Roagă-L pe Domnul să ne dăruiască dragoste nefățarnică și neclintită de Patria Cerească înaintea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți ai Sfintei Sale Biserici, ca să ne acopere mila lui Dumnezeu în nesfârșiții veci ai vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul Sfântului Mucenic Bonifatie

Glasul 4

Mucenicul tău, Doamne, Bonifatie, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Preotul (sau diaconul) zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

În lipsa preotului, încheiem, zicând:

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta