CAZANIA DUMINICII A DOUĂZECI ȘI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (Despre îndreptățirea păcatelor)

 

Frați creștini,

Evanghelia de astăzi cuprinde învățături pentru mântuirea fiecărui om. Nu se află în lume nici un om care să nu aducă îndreptățiri păcatelor sale. Unul are o pricină, altul alta, și așa, fiecare, găsind diferite pricini, doarme liniștit în adâncul păcatului și se lenevește de grija mântuirii sale sufletești.

Toți creștinii suntem chemați de Dumnezeu ca să gustăm din Cina cea cerească, adică să ne facem părtași ai Împărăției Domnului nostru Iisus Hristos. În fiecare zi ne cheamă Dumnezeu la pocăință, uneori prin cuvintele apostolilor, sfătuindu-ne „să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii“ (Romani 13, 12), iar, alteori prin glasul Evangheliei Sale, strigând: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați“, făgăduind celor care vor veni la Dânsul odihna cea veșnică, zicând: „Și Eu vă voi odihni pe voi“ (Matei 11, 28).

Dar noi ce răspundem când auzim această chemare a lui Dumnezeu? Noi, de multe ori, sau ca niște surzi, nicidecum n-o auzim; sau ca niște nebuni, n-o luăm în seamă. Conștiința noastră ne strigă neîncetat: Scoală-te, scutură înșelarea care te-a cuprins, apropie-te de Iisus Hristos, Care te cheamă, și umblă pe calea faptelor bune. Dar, iubitorul de agoniseală și de avere răspunde la aceste sfătuiri ale conștiinței: am cumpărat ogor, pe care trebuie să-l cercetez; sădesc vie, pe care trebuie s-o muncesc; zidesc casă, sub toată luarea mea aminte. O, omule, așa răspunzi tu lui Dumnezeu, Celui care, prin conștiința ta, te sfătuiește, te mustră și te cheamă la Împărăția cea veșnică? Oare, nădăjduiești că aceste îndreptățiri ale tale te vor îndrepta și înaintea lui Dumnezeu, Care te cheamă? Te amăgești! Hotărârea pentru cei care își pun înainte diferite pricini, s-a scris: „Căci vă spun, nici unul din acei oameni care au fost poftiți nu va gusta din cina Mea!“ (Luca 14, 24)

Fiul lui Dumnezeu ne îndeamnă să postim, învățându-ne și chipul nefățarnic al postirii, zicând: „Iar tu, postind, unge capul tău și spală fața ta“ (Matei 6, 17). Ne cheamă la rugăciune, învățându-ne rugăciunea: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri“ (Matei 6, 9). Cel lacom și rob al pântecelui răspunde că nu poate posti, pentru că este neputincios. Apoi, gătește masă îndestulată, plină de felurite mâncări și de băuturi, mănâncă peste măsură și bea până se îmbată cu prietenii săi. Cel fără evlavie și leneș zice că atâtea ceasuri nu poate sta în biserică, slăbește și se obosește. Dar el cheltuiește atâtea și atâtea ceasuri în plimbări și petreceri, iar nopțile la jocuri. Apoi toți se liniștesc, socotind că aceste îndreptățiri îi vor îndrepta și înaintea lui Dumnezeu. Să nu se amăgească! Hotărârea s-a dat: „Nici unul din oamenii aceia care au fost poftiți nu va gusta din cina Mea!“ (Luca 14, 24)

Toți creștinii suntem chemați de Dumnezeu la mântuire. Pe toți, deopotrivă, Însuși Iisus Hristos, stând nevăzut în mijlocul nostru, ne cheamă acum prin glasul Său, precum chema atunci pe toți cei din Ierusalim, zicând: „Veniți, că iată gata sunt toate“ (Luca 14, 17), adică iertarea păcatelor, îmbrăcămintea sfințeniei, fericirea cea cerească, Împărăția cea veșnică, bunătățile pe care ochiul nu le-a văzut, și de care urechea nu a auzit, și la inima omului nu s-au suit. Acestea sunt bunătățile pe care le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe El. Ce răspundem noi la această chemare? Așa, Doamne, voim și noi ca să venim la Tine, Dumnezeul și Părintele nostru cel iubitor de oameni, ca să ne învrednicim de cereștile Tale daruri! Dar neputința trupului, deșertăciunea lumii și ispitele diavolului ne opresc de la împlinirea voii Tale sfinte. Acesta e răspunsul nostru. Ca să vă încredințați însă că acestea nu sunt piedici nebiruite, ci îndreptățiri cu totul goale, mă voi folosi de următoarea pildă:

Dacă vreun împărat pământesc te-ar fi chemat în casele sale împărătești, făgăduindu-ți bogăție, cinste, dregătorii împărătești: oare, ai fi fugit de această chemare, îndreptățindu-te cu neputințe, sau cu diferite piedici sau ispite, sau cu altceva de felul acesta? Nu! Atunci tu te-ai fi sârguit, întărindu-ți neputința ta, și ai fi alergat, călcând peste toate piedicile, și ai fi sărit peste orice ispită, și n-ai fi deschis nicidecum gura pentru îndreptățire. Deci ceea ce facem cu bucurie și cu multă osârdie pentru o desfătare vremelnică, nu vom putea face același lucru pentru o Împărăție și o slavă veșnică? Vedeți dar, cât de necuviincioase și nedrepte sunt îndreptățirile ce aducem?

Dar să nu socotiți, frați creștini, că numai îndreptățirile cele fără de rost sunt neplăcute lui Dumnezeu și să credeți că pe cele care s-ar părea binecuvântate Dumnezeu le primește, căci nici cele care s-ar părea binecuvântate, nu sunt bineplăcute înaintea Lui. Care îndreptățire poate fi mai binecuvântată și mai după Lege decât cea pentru cinstirea datorată părinților? Însuși Dumnezeu a legiuit aceasta, zicând: „Cinstește pe tatăl tău“, făgăduind celor care păzesc porunca aceasta, tot binele și îndelungarea de zile, zicând: „Ca să-ți fie ție bine, și să fii îndelungat în zile pe pământ“ (Ieș. 20, 12). Dar Însuși Domnul a zis către cel care se îndreptățea și zicea că voiește întâi să-și îngroape pe tatăl său, apoi să vie după El: „Vino după Mine și lasă pe morți să-și îngroape morții lor“ (Matei 8, 22). Însuși Domnul a zis: „Cel care iubește pe tată sau pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine“ (Matei 10, 37). Cum se potrivesc acestea? Pentru ce nici cea mai dreaptă și după Lege îndreptățire nu află nici o primire înaintea prea Dreptului Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu are toate drepturile, pentru care se cuvine Lui și dragostea, și cinstea, și ascultarea, și frica, și proslăvirea mai mult decât prietenilor, decât rudeniilor, decât părinților și decât însăși vieții noastre.

Dumnezeu este Ziditorul a toată făptura cea văzută și cea nevăzută; acesta este întâiul drept al lui Dumnezeu. El este Domnul și Stăpânul tuturor făpturilor văzute și nevăzute; acesta este al doilea drept. Dumnezeu este Făcătorul și Ziditorul omului; acesta este al treilea drept. El este Dătător de viață; acesta este al patrulea drept. El este Dăruitor de toate bunătățile cele de pe pământ: acesta este al cincilea drept. Dumnezeu este ființa cea mai desăvârșită, cea mai iubitoare de oameni, cea prea bună, cea preaînțeleaptă, cea prea dreaptă, cea prea milostivă, cea făcătoare de bine, prea sfântă și prea dorită; acesta este al șaselea drept. Dumnezeu a pregătit, celor care-L iubesc pe El, Împărăția fără de sfârșit și slava veșnică; acesta este al șaptelea drept. Dumnezeu, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, a trimis pe Fiul Său, în lume, Care, făcându-se om, a răbdat cruce și moarte; acesta este alt drept, mai presus de celelalte drepturi. Oamenii fiind neînvățați și răi, poruncesc cele cu neputință: cei nedrepți, cele nedrepte; cei nemilostivi, cele aspre și rele. Dumnezeu, ca un prea înțelept și prea bun, nu poruncește nici un lucru cu neputință; ca un prea drept, nici un lucru cu nedreptate; ca un milostiv, nici un lucru aspru. Când poruncește, poruncește cele cu putință, cele cu dreptate, cele ușoare. Domnul fiind prea desăvârșit și prea bun, cheamă spre cele bune, spre cele folositoare, spre cele mântuitoare. Apoi ce îndreptățire mai poate avea loc, când El poruncește, iar noi nu ascultăm? Ce îndreptățire poate avea cuvânt, când El ne cheamă, iar noi fugim de dumnezeiasca Lui chemare? Îndreptățirea înaintea oamenilor are rost, pentru că drepturile omului față de om sunt mici și puține, iar înaintea lui Dumnezeu nu are nici un rost, pentru că drepturile lui Dumnezeu față de om sunt foarte mari și nenumărate.

Frați creștini, să nu ne amăgim, căci îndreptățirile pentru neîmplinirea poruncilor lui Dumnezeu, nu sunt cuvinte de îndreptare, ci cuvinte viclene. A cunoscut aceasta bine proorocul și împăratul David, care, rugându-se, zicea: „Să nu abați, Doamne, inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele“ (Psalm 140, 4). Precum în cer se face voia lui Dumnezeu fără cuvânt de împotrivire, fără cârtire, fără îndoială și fără nici o împiedicare, tot așa voia lui Dumnezeu trebuie să se împlinească și pe pământ, cum de altfel ne și rugăm: „Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ“ (Matei 6, 10). Orice îndreptățire este vicleșug al diavolului, prin care liniștește pe păcătos, ca să moară în păcatele sale. Fugi dar, creștine, de îndreptățirile păcatului, ca să scapi de osânda iadului. Tinde mâinile și ochii tăi la cer și cu evlavie te roagă lui Dumnezeu, zicând ca și David: „Doamne, să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele“ (Psalm 140, 4). Amin!