Canon de rugăciune către Sfântul Prooroc Daniel
Troparul Sfântului Prooroc Daniel și al Sfinților trei Tineri: Anania, Azaria și Misail, glasul al 2-lea:
Mari sunt faptele credinței; că în mijlocul izvorului văpăii, ca într-o apă de odihnă sfinții trei Tineri s-au bucurat și Proorocul Daniel păstor leilor ca unor oi s-a arătat. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Cântare să înălțăm, popoarelor, Minunatului Dumnezeu, Cel Ce a scos din robie pe Israel, care-I cânta cântare de biruință și striga: să cântăm Ție, Singurului Stăpân al nostru.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mântuitorule, Făcătorule de bine a toate, Pricinuitorule al bunătăților, luminează mintea mea cu Raza cea purtătoare de Lumină, Iubitorule de oameni, ca să laud pomenirea cea mărită a Proorocului Tău Daniel.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un revărsat de zori al înțelepciunii răsărind, înțelepte, ai mântuit pe Suzanacea curată, care era mai înainte în primejdie; că Dumnezeu te-a ridicat pe tine știutor al celor ascunse, ca să osândești pe bătrânii cei răi.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urmașii lui Avraam începând a se deprinde cu frica lui Dumnezeu, vitejește au lepădat mâncarea cea împotriva Legii și hrănindu-se cu dragostea cea Dumnezeiască a dreptei cinstiri de Dumnezeu, spre mai mare mărire s-au înălțat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Munte Înțelegător ai văzut, Sfinte Daniel, Preasfințite, pe Ceea ce Singură este Fiică Preacurată, pururea Fecioară, din care s-a tăiat Piatra Cea din capul unghiului și toată înșelăciunea a fost zdrobită.
Cântarea a 3-a. Irmos: Tu ești Întărirea celor ce...
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pricepere și înțelepciune primind de la Dumnezeu ai dezlegat în chip lămurit împăraților visurile cele întunecate.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe balaurul cel văzut l-a omorât, mărite, mâncarea pe care i-ai aruncat-o; iar mai înainte ai pus pe fugă pe demonii cei nevăzuți.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Cu Lumină Vie fiind luminat, ai văzut, mărite, Muntele lui Dumnezeu celCădit, pe cea Binecuvântată, Podoaba oamenilor.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Din Munte Umbros, din Ceea ce Singură este Născătoare de Dumnezeu, cu Dumnezeiasca vedere, mai înainte a cunoscut proorocul, Cuvinte, că Te vei Întrupa și cutremurându-se, slăvea Puterea Ta!
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Legea cu bună cucernicie păzind-o, proorocule, cu adevărat ai cunoscut pe Dătătorul înțelepciunii, Care te-a învățat pe tine cele Tainice și adânci și cele ce sunt întru întuneric ți le-a luminat.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viață sfințită viețuind, grăitorule de Dumnezeu, bărbat al doririlor ai fost numit; că bărbătește călcând patimile, la Viața Cea Neîmbătrânitoare te-ai mutat.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Darul Mângâietorului, cel ce s-a sălășluit întru tine, Sfinte Daniel, te-a arătat pe tine întreg purtător de lumină, biruitor al tiranilor și al împăraților și locaș de înțelepciune.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Cuvinte, Piatră Netăiată de mână din Munte, din Fecioara Născătoarea de Dumnezeu, mai înainte pe Tine Te-a văzut Proorocul Daniel, strigând și lăudând Dumnezeirea Ta.
Cântărea a 5-a.
Irmosul:
Din noaptea necunoștinței zi a cunoștinței de Dumnezeu, întru Lumina Feței Tale, Hristoase, a trălucit de dimineață, lauda Ta în inimile noastre.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminând luptele cele vitejești ale proorociei cu propovăduirea, strălucești prin amândouă, plin de Dumnezeiasca insuflare.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înțelept te-ai arătat, fericite cu Strălucirile Înțelepciunii Celei mai presus de minte, preaalesule, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Daniel și pe toate le-ai luminat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
În chip Tainic Sfântul Daniel, proorocul cel preamărit, ne învață chipurile Negrăitei Întrupări a Celui Preaînalt din tine, Preacurată.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Precum ai scăpat pe proorocul din adâncul cel mai de dedesubt, Hristoase Dumnezeule și pe mine mă dezleagă de păcatele mele, ca un Iubitor de oameni și Te rog îndreptează viața mea.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând Cetele îngerești întru Lumină Preastrălucită, următor preaales al acestora te-ai făcut, desfătându-te de Strălucirile Împăratului a toate.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Destăinuind venirea Cuvântului cea mântuitoare ai proorocit dărâmarea Templului, Plinirea Legii și Darurile cele mai presus de cuget ale harului.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Iată, Fecioara în pântece în chip lămurit a zămislit pe Hristos Dumnezeu, a cărei închipuire de mai înainte a văzut-o Proorocul Daniel Măritul, luminat fiind de Duhul.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Luminându-se cu duhul inima ta cea curată, vas de proorocie te-ai făcut; că ai văzut cele ce erau departe, ca și cum ar fi fost de față și pe lei i-ai îmblânzit, fiind aruncat în groapa lor. Pentru aceasta pe tine te cinstim, Proorocule, Fericite Daniel.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii evrei în cuptor au călcat văpaia cu îndrăzneală și focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeule, în veci!
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Legea fiind îngrădit, Proorocule, n-ai îngăduit păgâneasca mâncare cea împotriva Legii și cu mintea luminată de Dumnezeu ai strigat: Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeule, în veci!
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe toți îi înspăimântă minunea ta; căci ca unui prooroc ți-a stat înainte proorocul prin răpire, mâncare aducându-ți și cântând: Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeule, în veci!
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înăuntrul gropii fiind închis și leilor spre mâncare fiind dat, te-ai mântuit, Dumnezeu acoperindu-te, fericite pe tine, cel ce ai strigat: Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeule, în veci!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Izvoare de tămăduiri din destul izvorăști Fecioară, de Dumnezeu Născătoare; că Proorocul Daniel în chip lămurit te-a văzut pe tine Munte, din care Mântuitorul a Răsărit Dumnezeu întru toți vecii.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Tinerii cei binecredincioși în cuptor focul împreună cu văpaia călcând-o în picioare, au săltat strigând: Binecuvântați,toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Povățuitor în cele de Taină te-ai arătat, proorocule și potrivindu-ți fapta după privirea la cele Înalte, cu cei fără de trup împreună ai cântat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine cu totul fericite, toți te lăudăm și întru cinstită prăznuirea ta bucurându-ne, strigăm: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Pe Fecioara cea Preaminunată văzând-o, de Dumnezeu grăitorule, în chipuri arătate prin asemănare, ai strigat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a. Irmos: Cu adevărat Născătoare...
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Secerat-ai roadele ostenelilor tale, veselindu-te pururea cu proorocii în Ceruri în jurul Scaunului Cel Preaînalt al Atotțiitorului.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întru Lumina Cea de trei ori mai Luminoasă decât soarele stai acum purtător de cunună, înaintea Celui Ce este Culmea doririlor, bucurându-te cu Cetele celor fără de trup.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Frumoasă este podoaba ta, proorocule înțelepte, cu care acum te desfătezi; că te-ai învrednicit a descoperi tuturor, prin închipuiri, pe Fecioara cea cu totul Prealăudată.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Prooroc, vestind de mai înainte cunoștința celor viitoare, te-ai arătat, Sfinte Daniel, că nașterea cea din Fecioara și venirea lui Hristos, mai dinainte ai însemnat-o tuturor. Pentru aceasta, prăznuind astăzi preasfântă pomenirea ta, întru veselia inimii, cu credință te lăudăm pe tine.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Cu harul proorociei îmbogățindu-te, nașterea cea din Fecioară ai zugrăvit-o și ai dezlegat în chip lămurit visurile împăraților; iar în groapă aruncat fiind, ca un mucenic, în chip minunat ai învățat, fericite, pe lei a posti. Pentru aceasta închinarea celor fără de Dumnezeu ai dărâmat-o, pe balaur l-ai ucis, deosebindu-te de ceilalți în chip strălucit, vrednicule de laudă Proorocule Daniel. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greșeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Bucură-te, Tronule al lui Dumnezeu, cel în chipul focului! Bucură-te, Fecioară, Scaun Împărătesc, Pat cu așternut de porfiră, Cămară de aur porfiriu, Hlamidă vopsită purpuriu, Locaș Preacinstit, Car Purtător de Fulger, Sfeșnic Prealuminos! Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare, Cetatea cea cu douăsprezece ziduri de apărare și cu poartă cu aur ferecată, Cămara de mire cea cu chip luminos, Masă Strălucitoare ca aurul, Cortul de Dumnezeu Împodobit! Bucură-te, Mărită Mireasă, din care picură Soare! Bucură-te, Ceea ce Singură ești Podoaba sufletului meu, Preacurată!
SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Mielușeaua, dacă Te-a văzut pe Cruce pe Tine, Mielușelul și Păstorul său, ca o Maică sfâșiindu-se, striga și zicea: cum pătimești fără dreptate, Dumnezeule Preabun și de voie ai primit pătimirea cu trupul? Pentru aceea măresc, Îndelung Răbdătorule, iconomia Ta, cea cu adevărat nespusă și Dumnezeiască, prin care ai zidit lumea din nou. Slavă Răstignirii Tale, Hristoase, pentru care toate împreună măresc noianul cel nemărginit al îndurărilor Tale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu