SFÂNTUL IERARH IACOB PUTNEANUL, MITROPOLITUL MOLDOVEI (1719–1778)

 

a. Viața

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul a fost cel mai distins ierarh și păstor sufletesc al Moldovei din secolul XVIII. S-a născut la Rădăuți în anul 1719, din părinți binecredincioși care i-au dat o creștere aleasă. În anul 1731 a intrat în nevoința monahală la Mânăstirea Putna, unde își tunde perii capului și învață carte. În anul 1736 este hirotonit ieromonah, iar în anul 1744 ajunge egumen al Putnei.

Între anii 1745–1750 este episcop de Rădăuți, iar între anii 1750–1760 păstorește Biserica Moldovei. Apoi, retrăgându-se din scaun la Mânăstirea Putna, mai trăiește 18 ani și moare în primăvara anului 1778.

b. Fapte și cuvinte de învățătură

1. Acest ierarh iubitor de Dumnezeu a fost ales din copilărie să slujească Biserica lui Hristos. La vârsta de numai 12 ani a primit tunderea monahală în Mânăstirea Putna și a deprins repede osteneala faptelor bune de la arhimandritul Antonie, părintele său sufletesc, încât toți se foloseau de înțelepciunea și blândețea lui.

2. Cunoștința cărții și adâncul Sfintelor Scripturi le-a învățat tânărul Iacob în școala duhovnicească a Mânăstirii Putna. Aici a deprins mai întâi limbile greacă și slavonă, apoi tâlcuirea Vechiului și Noului Testament, dogmele și canoanele Bisericii Ortodoxe, muzica psaltică, tipicul și învățăturile cele mai alese ale Sfinților Părinți. În puțină vreme a săvârșit bine școala mânăstirii, încât pe toți îi întrecea.

3. Ajungând preot, duhovnic și egumen în obștea Mânăstirii Putna, bunul păstor de suflete a crescut mulți fii duhovnicești, atât mireni, cât și călugări. Căci era blând și adânc în cuvânt, încât se făcuse vestit în nordul Moldovei și mulți îl aveau de părinte sufletesc.

4. Egumenul Iacob a mărit numărul părinților din obște, a dezvoltat mult școala Mânăstirii Putna, aducând elevi și dascăli din cei mai buni, a format aleși duhovnici și preoți de mir, caligrafi și dascăli de greacă și slavonă, a tradus cărți de cult pe limba și înțelesul poporului și a înnoit rânduiala mânăstirii. În timpul său, obștea și școala duhovnicească de la Putna erau vestite până dincolo de hotarele Moldovei. Aici veneau să învețe carte călugări și tineri, nu numai din partea locului, ci și din Maramureș, din părțile Năsăudului, din Galiția și chiar din Grecia.

5. Pentru o nevoință ca aceasta, arhimandritul Iacob s-a învrednicit de cinstea arhieriei, ajungând episcop de Rădăuți și păstor iscusit al turmei lui Hristos. În puținii ani cât a fost episcop a pus rânduială duhovnicească în toate mânăstirile din eparhia sa, a ales egumeni cuvioși și a întărit școlile bisericești din lavre, iar pe preoții de mir îi trimitea să învețe mai întâi carte în mânăstiri și apoi îi hirotonea.

6. Ca mitropolit și părinte al Moldovei, mitropolitul Iacob s-a dovedit de la început bărbat înțelept, păstor foarte milostiv și iubitor de turmă, slujitor plin de râvnă, dascăl învățat, ierarh adevărat, dăruit cu mult curaj, gata să-și dea și viața pentru mântuirea și alinarea poporului său. Pe drept cuvânt se poate spune că de multă vreme nu mai avusese Țara Moldovei un asemenea păstor.

7. Cel dintâi lucru pe care l-a făcut mitropolitul Iacob a fost tipărirea în limba românească a cărților de cult, de învățătură duhovnicească și de luminare a copiilor neștiutori de carte. Timp de 10, ani cât a păstorit Biserica Moldovei, a tradus și tipărit în tipografia de la Iași peste 15 cărți de cult și de învățătură în limba română.

8. Având „mare iubire de cultură teologhicească”, pe lângă tipărirea de cărți în limba neamului, mitropolitul Iacob Putneanul a dezvoltat mult școala duhovnicească de la Mânăstirea Putna, rânduind dascăli din monahii cei mai luminați. În această școală – adevărată academie teologică – a rânduit păstorul cel bun al Moldovei să învețe carte toți tinerii candidați la preoție. Căci hirotonea numai pe cei ce aveau atestat de școală de la egumenii mânăstirilor și care duceau o viață cu totul morală.

9. Pentru credincioșii de la sate, mitropolitul Iacob a tipărit alese cărți de rugăciuni și de învățătură creștină, care se împărțeau gratuit de către preoți și egumeni. Iar pentru copiii iubitori de carte, marele păstor a tipărit cel dintâi „Bucvar” (abecedar) ce cuprindea rugăciunile, poruncile și tainele Bisericii, întemeind școli în chiliile bisericilor de la sate și orașe. De asemenea, a rânduit dascăli și preoți aleși care învățau pe copii scrisul, cititul, cunoștințele religioase și îndemnau pe credincioși să-și dea copiii la școală.

10. Ca un adevărat păstor al turmei lui Hristos, venerabilul mitropolit s-a îngrijit, atât pentru mântuirea și luminarea poporului, cât și pentru alinarea suferințelor pământești. Astfel, a înmulțit numărul bolnițelor prin mânăstiri și orașe și a întemeiat cel dintâi spital public în chiliile Mânăstirii Sfântului Spiridon din Iași. A apărat, de asemenea, pe țărani în fața domnului de dările grele care li se impuneau, fiind întotdeauna gata să se jertfească „pentru dragostea lui Hristos, pentru binele Bisericii, pentru folosul creștinilor și pentru cinstea lor”.

11. Pe părinți îi îndemna să-și crească copiii în frica de Dumnezeu, zicând:

– Cade-se vouă, dreptmăritorilor creștini și cei ce aveți nume părintesc peste copiii cei mici, să aveți purtare de grijă pentru învățătura copiilor voștri, ca să nu se lipsească de hrana cea sufletească prin povățuirea cea bună, care sunteți datori să-i învățați pe dânșii¹⁷⁷.

12. Zicea iarăși:

– Învățătura (cărții) este asemenea cu florile cele mirositoare, care cu mirosul învățăturii tămăduiesc toate rănile cele trupești, iar cel neînvățat este asemenea copacului celui uscat. Și precum soarele încălzește și crește toate cele ce odrăslește pământul, (tot) așa și învățătura (cărții) dă pricepere omului spre toată cunoștința.

13. Spunea, iarăși, mitropolitul Iacob:

– Vedeți, părinților, care vă lăsați copiii voștri nepedepsiți (la carte), câtă stricăciune și pagubă pricinuiește feciorilor voștri lipsa învățăturii. Pentru aceasta vă îndemn ca să vă deșteptați inimile voastre la bunătățile cele sufletești, care curg din sfânta învățătură, și să vă dați copiii la învățătură ca niște desăvârșiți părinți și purtători de grijă pentru cele de folos feciorilor voștri. Urmând poruncii și învățăturii noastre, veți avea nădejde a vă bucura și a vă veseli de fiii voștri ca de niște înțelepțiți de Dumnezeu și ei vă vor pomeni pe voi¹⁷⁸.

14. Iar pe cuvioșii părinți din Mânăstirea Putna îi sfătuia, zicând:

– Cu cea părintească umilință vă îndemnăm ca să lucrați cu toată silința și neîncetată grijă cele ce vi s-au dat vouă – talantul cel bisericesc. Adică să adăpați cu cele preadulci și adăpătoare ape ale vredniciei preoțești turma cea cuvântătoare. Și acestea sunt neîncetata rugăciune pentru mântuirea și iertarea sufletelor celor cuvântătoare, care se săvârșește prin pomenirea la cea fără de sânge aducătoare jertfă.

15. Apoi adăuga și aceasta:

– Rogu-vă cu umilință pe voi, pe toți, ca să nu vă leneviți pentru mântuirea voastră și a tuturor sufletelor, ci să lucrați fără de lene și cu toată osârdia la via cea de taină, ca să câștigați dimpreună cu dânșii cununa și slava celor fericiți. Lăsați, frații mei cei iubiți, deșertăciunile lumești și robiți inima voastră la bunătățile cele nespuse ale împărăției cerești, smeriți-vă întru Domnul, pentru ca să vă slăvească în veci. Pomeniți pe cei răposați părinți și frați ai noștri în toată vremea, ca să vă pomenească și pe voi Domnul, la venirea cea de a doua. Mică este osteneala, dar odihna este nesfârșită. Puțină este truda, dar câștigul este nenumărat. Puțină este tânguirea pe pământ, iar veselia nesfârșită¹⁷⁹.

16. Altă dată învăța, zicând:

– Dumnezeu ne-a zidit pe noi ca să ne bucurăm de Dânsul. Iar care nu va socoti că este făcut pentru Dumnezeu, își pierde fericirea sa și se păgubește pe sine, ca cel ce-și închide ochii săi să nu vadă lumina și se împiedică și pierde calea și își câștigă lui pierzare.

17. Zicea, iarăși, păstorul cel bun:

– Nu te bucura de nimic întru acest veac al plângerii și trecător, de vreme ce toate sunt întru dânsul nestătătoare și fățarnice, toate sunt întru dânsul mincinoase și schimbătoare. Ci, de voiești a te mângâia, numai întru Domnul te mângâie; de voiești a te bucura, numai întru Domnul te bucură; că bucuria trupească degrabă piere, iar bucuria Domnului rămâne în veci.

18. Apoi adăuga și aceasta:

– Bucură-te întru Domnul și (îi) dă Lui mulțumită, că toate pentru tine le-au așezat drepte și milostive și neîncetat poartă grijă pentru sufletul tău. Te folosește, te apără, te acoperă și întărește sufletul tău, dându-ți tărie, sănătate și viață; te înțelepțește și te luminează spre tot lucrul bun. Toate le lucrează pentru tine drepte și milostive.

19. După zece ani de duhovnicească păstorie a Bisericii Moldovei, marele ierarh, fiind silit de domnul țării să aprobe mărirea dărilor pentru popor și nevoind, s-a retras din scaun, zicând:

– Iată că m-am lepădat și de mitropolie și de cinste și de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-l iau în cap și în suflet și socotiți că suntem musafiri ai acestei lumi și în cealaltă lume avem a trăi și a răspunde de toate faptele noastre.

20. Retrăgându-se la Mânăstirea Putna, a mai trăit încă 18 ani în smerenie și în aleasă nevoință. În acest timp a făcut multe danii și înnoiri la mânăstire, a dezvoltat mult școala duhovnicească și a crescut numeroși ucenici. Apoi, călugărindu-și părinții, cu câteva zile înainte de obștescul sfârșit, a îmbrăcat marea schimă, cu numele de Eftimie, și astfel și-a dat sufletul cu pace în brațele Mântuitorului Hristos.