Rugăciune pentru fericirea în căsnicie, către Apostolul Simon Zilotul


 


După Predania bisericească, Sfântul Apostol Simon Zilotul a fost mirele de la nunta din Cana Gaileii, unde Domnul a săvârșit prima Sa minune (Ioan 2, 1-11).

Sfinte, slăvite și întrutotlăudate Apostole al lui Hristos Simone, cela ce te-ai învrednicit a-L primi în casa Ta din Cana Galileii pe Domnul nostru Iisus Hristos și pe Preacurata Lui Maică, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, și a fi însuți văzător al preaslăvitei minuni a Domnului! Cu credință și cu dragoste ne rugăm ție: cere de la Hristos Domnul să prefacă sufletele noastre iubitoare de păcat în vase vrednice ale harului; păzește-ne și ocrotește-ne cu rugăciunile tale de ispitele diavolești și de căderile în păcat, și mijlocește ca să primim de Sus ajutor în vremea trândăvirii, ca să nu ne poticnim de piatra smintelii, ci să umblăm fără abatere pe calea cea mântuitoare a poruncilor lui Hristos, până ce vom ajunge la fericitele locașuri ale Raiului, unde tu acum sălășluiești și te veselești. Așa, Apostole al Mântuitorului, nu ne rușina pe noi, cei ce nădăjduim cu tărie la tine, ci fii nouă ajutător și acoperitor toată viața noastră, și ne ajută a săvârși viața aceasta vremelnică întru bună credință și cu plăcere de Dumnezeu, a dobândi sfârșit creștinesc și pașnic, a ne învrednici de răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos, ca scăpând de vămile văzduhului și de tirania cumplitului stăpânitor al acestei lumi, să moștenim Cereasca Împărăție și să preaslăvim numele cel de mare cuviință al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina