Pomenirea Sfântului Apostol Simon, zilotul
Acest Simon a fost unul dintre cei doisprezece Apostoli Mari. El s-a născut în Cana Galileii.
Stăpânul Hristos, împreună cu Maica și cu ucenicii Săi au venit la prăznuirea cununiei lui. Când vinul s-a terminat, Domnul a preschimbat apa în vin (Ioan 2:1-11).
Văzând această minune, mirele Simon și-a lăsat casă, părinți și mireasă și a urmat lui Hristos.
Acest Simon s-a numit Zilotul din cauza marii lui râvne pentru Mântuitorul și pentru Sfânta Evanghelie.
După ce a primit de sus harul Duhului Sfânt, Simon a mers să vestească Scriptura în Mauritania și în Africa.
Având în vedere roadele minunate pe care predicarea lui le aducea, căci prin cuvântul lui mulți veneau la Sfânta Credință, el a fost prins de păgâni, chinuit, iar în final răstignit precum Domnul, Care în ceruri a primit sufletul lui de mucenic și l-a încununat cu cununa slavei Nemuritoarei Lui împărății.
Comentarii
Trimiteți un comentariu