Pildă: Scânteile de lumină care nu se sting în întuneric

  

Imaginați-vă o noapte lungă și neagră, în care o putere întunecată încearcă să acopere totul cu umbre și tăcere. În mijlocul acestei întunecimi, apar ici și colo mici scântei de lumină. La început, par fragile și ușor de stins, dar, cu cât întunericul devine mai dens, cu atât aceste scântei strălucesc mai intens. Ele nu se sting, ci se adună, formând treptat o lumină mai puternică, care alungă o parte din întuneric și oferă speranță celor din jur.

Sfinții martiri din închisorile comuniste au fost ca acele scântei de lumină într-o perioadă de întuneric spiritual și opresiune. Închiși și torturați pentru credința lor, ei ar fi putut ceda disperării și renunța la Hristos. Dar, asemenea scânteilor care refuză să se stingă, credința lor a rămas vie, strălucind în mijlocul suferinței.

Prin rugăciune, prin împărtășirea tainei Euharistiei în ascuns, prin cuvintele de încurajare și prin dragostea frățească, ei au hrănit această lumină interioară. Fiecare act de credință, fiecare mărturisire tăcută, a fost ca o scânteie care se alătură celorlalte, făcând lumina mai puternică. Chiar și în momentul morții, lumina credinței lor a strălucit, alungând întunericul fricii și al deznădejdii pentru cei care au rămas în urmă.

Cinstirea memoriei lor este ca adunarea acelor scântei într-un foc mare, care luminează trecutul și ne arată puterea neînfrântă a credinței. Exemplul lor ne inspiră să nu ne lăsăm copleșiți de întuneric, ci să păstrăm vie scânteia credinței în inimile noastre și să o lăsăm să lumineze calea pentru alții.

**Această pildă ne învață:**

* **Credința poate învinge chiar și cele mai întunecate vremuri:** Opresiunea nu poate stinge lumina adevăratei credințe.

* **Solidaritatea și dragostea frățească întăresc credința:** În unitate, credincioșii devin o lumină mai puternică.

* **Mărturia, chiar și în suferință, are o mare putere:** Exemplul martirilor inspiră și întărește credința altora.

* **Cinstirea sfinților ne aduce lumină în viața noastră:** Rememorarea vieții lor ne învață cum să rămânem statornici în credință.

* **Speranța în Hristos este o lumină care nu se stinge niciodată:** Chiar și în fața morții, credința noastră ne oferă nădejdea vieții veșnice.

## Minune: Mirosul de tămâie din celulele de tortură

Există numeroase mărturii despre evenimente inexplicabile care au avut loc în închisorile comuniste, considerate de mulți ca fiind minuni care atestă sfințenia celor care au suferit acolo. Una dintre cele mai răspândite și cutremurătoare este cea a **mirosului de tămâie care emana din celulele de tortură sau din locurile unde au murit martirii.**

Mulți foști deținuți politici, preoți și laici, au relatat independent cum, în anumite momente, simțeau un miros dulce și puternic de tămâie în celulele reci și umede, în care se săvârșiseră atrocități sau unde își dăduseră ultima suflare cei care au refuzat să renunțe la credință. Acest miros nu avea nicio explicație logică, având în vedere condițiile insalubre și lipsa oricărei surse de tămâie.

Acest fenomen a fost interpretat de credincioși ca o manifestare a harului divin și a prezenței Duhului Sfânt, care îi învăluia pe cei care mărturiseau credința cu prețul vieții. Mirosul de tămâie, asociat cu slujbele bisericești și cu sfințenia, era văzut ca un semn al primirii sufletelor martirilor în slava cerească și ca o consolare pentru cei care sufereau încă.

Această "minune olfactivă" nu a fost un eveniment izolat, ci a fost menționată de numeroase persoane în diferite închisori, de-a lungul anilor de prigoană. Pentru mulți dintre deținuți, acest miros neașteptat era o rază de speranță și o confirmare a faptului că suferința lor nu era zadarnică și că Dumnezeu era alături de ei, prin harul sfinților Săi.