Fapte 9, 32-42
32 Și a fost că Petru a trecut pe la toți și a coborât și la sfinții care locuiau în Lida. 33 Și acolo a găsit un om cu numele Enea, care de opt ani zăcea în pat, că era paralitic. 34 Și Petru i-a zis: „Enea, te vindecă Iisus Hristos; ridică-te și strânge-ți patul!“ Și el îndată s'a ridicat; 35 și l-au văzut toți cei ce locuiau în Lida și în Saron, care s'au și întors la Domnul. 36 Iar în Ioppe era o uceniță cu numele Tavita, ceea ce în tâlcuire se zice Căprioarai. Aceasta era plină de fapte bune și de milosteniile pe care le făcea. 37 Și a fost că în zilele acelea ea s'a îmbolnăvit și a murit. Și după ce au scăldat-o, au pus-o în odaia de sus. 38 Și fiind Lida aproape de Ioppe, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis la el doi bărbați, rugându-l: „Nu pregeta să vii până la noi“. 39 Și Petru, sculându-se, a mers cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus; și l-au înconjurat toate văduvele, plângând și arătând cămășile și hainele câte le făcea Căprioara pe când era cu ele. 40 Și Petru, după ce i-a scos afară pe toți, a îngenuncheat și s'a rugat; și întorcându-se către trup, a zis: „Tavita, scoală-te!“ Iar ea și-a deschis ochii și, văzându-l pe Petru, a șezut în capul oaselor. 41 Iar Petru i-a dat mâna și a ridicat-o și, chemându-i pe sfinți și pe văduve, le-a dat-o vie. 42 Și s'a făcut cunoscută aceasta în întreaga Ioppe și mulți au crezut în Domnul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu