Ioan 6, 48-54
48 Eu sunt Pâinea vieții. 49 Părinții voștri au mâncat mană în pustie, dar au murit; 50 aceasta este Pâinea care Se pogoară din cer, pentru ca tot cel ce mănâncă din Ea să nu moară. 51 Eu sunt Pâinea cea vie, Care S'a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu“. 52 Deci se certau Iudeii între ei, zicând: „Cum poate acesta să ne dea trupul lui să-l mâncăm?...“. 53 Și le-a zis Iisus: „Adevăr, adevăr vă spun: Dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi. 54 Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua de apoi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu