Postări

Troparul Sfinților Mucenici Manuil, Savel și

Imagine
  Ismail Glasul 4 M ucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Pătimirea Sfinților Mucenici Manuil, Savel și Ismail

Imagine
  S finții Mucenici Manuil, Savel și Ismail au fost frați de o mamă. Patria lor a fost Persia; părinții lor nu erau de o credință, căci tatăl lor ținea de păgînătatea persienească, iar maica lor de credința creștinească. Aceasta, hrănindu-și pe fiii săi cu laptele său ca o adevărată maică și, adăpîndu-i pe ei din tinerețe cu credința creștinească, i-a crescut în frica lui Dumnezeu. Fericitul Evzoic, preotul, i-a creștinat prin baia Sfîntului Botez și i-a învățat dumnezeieștile cărți. După aceea, au venit la creșterea învățăturii, au fost numărați în rînduiala ostășească și slujeau cu trupul împăratului Persiei, iar cu duhul slujeau Împăratului ceresc, Domnului nostru Iisus Hristos, păzind sfintele Lui porunci și plăcînd Lui cu toate lucrurile cele bune. D eci, au fost trimiși de împăratul lor la Iulian Paravatul, împăratul grecesc, pentru întărirea păcii. Împăratul Iulian i-a primit întîi cu cinste și le-a arătat lor multa sa milă, dîndu-se ca un prieten iubit către ei. Apoi, în...

Cântare de laudă la Sfinții Mucenici Manuel, Sabel și Ismael

Imagine
  C ei din creștină maică născuți și dintr-un păgân tată, C ei ce de un sânge au fost și minunați făcători de pace, M anuel, Sabel și Ismael cel tânăr M urit-au plăcerilor deșertăciunilor lumești P entru a lui Hristos dragoste. E i de bună voie au pornit pacea să câștige, P e greci și persani întru legătura păcii să-i aducă. D ar sluga diavolului, Iulian cel blestemat, C u nobilii frați început-a P entru Credința lor să se certe. E l fraților celor întru Hristos botezați C u obrăznicie le-a poruncit idolilor să jertfească. F iarei încoronate frații atunci i-au zis: „Misiunea noastră la tine, O , împărate al grecilor, nu este A noastră Credință să o lepădăm, C i mai degrabă pacea să negociem î ntre ale noastre Imperii. C ât despre a noastră credință, N oi credem întru Fiul lui Dumnezeu. C ăci cele mai rele se cuvine L epădate a fi P entru cele mai bune, Ș i vădit este că doar un nebun C ele bune cu cele rele E ste în stare să schimbe. " N ebunul împărat...

Pomenirea Sfinților Mucenici Manuel, Sabel și Ismael

Imagine
  M anuel, Sabel și Ismael au fost trei frați persani, născuți din tată păgân și din mamă creștină. Ei au fost crescuți de mama lor și botezați intru credința creștină. C reștini fiind, ei erau și ofițeri de rang înalt la curtea regelui Alamundar. Ei au fost trimiși la împăratul Iulian, apostatul spre a negocia și consfinți tratat de pace între imperiile persan și greco-roman. A postatul însă în acea vreme făcea pregătiri pentru un necurat festival păgânesc la Calcedon. În cadrul lui împăratul însuși, împreună cu nobilii săi, aduceau necuratele jertfe idolilor. Emisarii persani însă au lipsit de la această „festivitate". Dar împăratul i-a somat să se prezinte imediat și să aducă jertfe necuraților zei. E i au declarat că sunt cetățeni străini, supuși ai regelui Persiei și aflați la Calcedon în misiune diplomatică în scopul obținerii păcii între cele două țări, iar nu în scopul aducerii de jertfe idolești; de asemenea, că ei sunt creștini și că socotesc închinarea și aducere d...

MOLITFELNICUL PAGINA 1212 RÂNDUIALA RUGĂCIUNII care se face la locul sau casa ce sânt supărate de farmece sau de descântece )

Imagine
 

## Pildă: Grădina pregătită pentru Iarnă

Imagine
--- Imaginați-vă un grădinar harnic care are o grădină bogată, plină de legume și fructe. La sfârșitul verii, înainte de venirea iernii, grădinarul știe că trebuie să facă anumite pregătiri speciale. El nu poate lăsa toate plantele să înghețe. Înainte de a începe curățarea și pregătirea grădinii pentru sezonul rece, el culege ultimele roade, le sortează pe cele bune pentru a fi păstrate, iar pe cele stricate le aruncă. Apoi, lucrează pământul, îl afânează, adaugă îngrășământ și îl pregătește pentru noul ciclu de viață, chiar dacă pentru o vreme pare pustiu. Perioada de "**lăsatul secului**" înainte de Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este ca momentul în care grădinarul **culege ultimele "roade" ale bucuriei lumești**, înainte de a începe pregătirea sufletului pentru un timp de odihnă și de curățire duhovnicească. Este ultima ocazie de a ne bucura de anumite alimente (carne, lactate) și de o mai mare libertate socială, înainte de a intra într-o perioadă de în...

Rugăciunea de luni

Imagine
             Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință mărturisesc că în toată ziua păcătuiesc împotriva dragostei Tale celei dumnezeiești. Așadar, astăzi, pentru că este luni și începutul săptămânii, mă rog milostivirii Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie și cele fără de voie și-mi ajută să pun început bun și să mă îngrijesc de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la răstignirea Ta. O, Doamne, astăzi îți încredințez sufletul, trupul și voia mea, rugându-Te să se săvârșească întru mine voia Ta, după bună plăcerea Ta. Pedepsește-mă, Doamne, după îndurările Tale, în această lume, și nu în cealaltă viață. Și iartă pe cei vii și pe cei răposați, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și pe toți ne învrednicește de Slava Ta în Rai.  Spre aceasta pun mijlocitori pe Sfinții Tăi Îngeri, către care zic: o, cereștilor slujitori și păzitori ai oamenilor, vouă mă închin și vă mulțumesc pentru ajutorul și povăț...

Romani 2, 28-29; 3, 1-18

Imagine
  Prochimen, glasul al 4-lea (Psalm 103: 5, 1) C el ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc; Stih: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. 28 Pentru că nu cel ce se arată pe dinafară e iudeu, nici cea arătată'n trup pe dinafară este tăiere'mprejur; 29 ci iudeul este cel dintru ascuns, iar tăiere'mprejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă g ; lauda lui nu este de la oameni, ci de la Dumnezeu. 1 Atunci, care este întâietatea iudeului?; sau care este folosul tăierii'mprejur?: 2 Mare'n toate privințele. Mai întâi, pentru că lor li s'au încredințat cuvintele lui Dumnezeu. 3 Și ce dacă unii n'au fost credincioși? Oare necredincioșia lor va desființa credincioșia lui Dumnezeu? a 4 Să nu fie!, ci fie Dumnezeu socotit adevărat, iar tot omul, mincinos, așa cum este scris: Ca Tu să Te îndreptățești întru cuvintele Tale și Tu să biruiești atunci când vei face judecata. 5 Iar dacă nedrep...

Condacul Sfântului Ierarh Tihon, Epscopul Amatundei

Imagine
  Glasul 3 Fecioara astăzi... Î ntru sihăstrie de Dumnezeu iubitorule, sfinte, petrecând, puterea Mântuitorului de sus ai luat, idolii înșelăciunii ai surpat și pe popoare le-ai mântuit, demonii ai gonit, bolile ai vindecat. Pentru aceasta te cinstim pe tine ca pe un prieten al lui Dumnezeu, Sfinte Tihone Preafericite.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Tihon, Epscopul Amatundei

Imagine
  Tropar Sfântului Ierarh Tihon, Episcopul Amatundei, glasul 1: L ocuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Tihon; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. Cântarea 1, glasul al 4-lea: Irmosul: P e Voievozii cei tari, pe cele trei părți ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, Te rog în adâncul nepătimirii îneacă-i. Că ție, ca într-o alăută, întru omorârea trupului, să-ți cânt cântare de biruință. Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C el ce stai lângă scaunul lui Dumnezeu, purtând cunună ca unul ce ai viețuit pe pământ cu cuviință și ești luminat cu lumină neînserată, luminează-mă inima și cugetul, ca să laud viața ta cea întocmai cu îngerii, Fer...

Pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Tihon, făcătorul de minuni, episcopul Amatundei, cetate a insulei Cipru

Imagine
  S fântul Părintele nostru Tihon cu adevărat mare făcător de minuni a fost. După moartea fericitului Mnemonius, fiind Tihon curat cu viața și însuflețit de mare râvnă pentru Ortodoxie, el a fost ales de către obște cu un suflet și cu o gură spre a le fi lor arhipăstor, lucru care s-a și întâmplat, căci Tihon a fost sfințit episcop și ridicat în scaunul Amatundei de către marele Epifanie. Î n insula Cipru se aflau pe atunci mulțime de păgâni. Cu apostolicească râvnă Sfântul Tihon a pornit a face credincioși din cei necredincioși, lucrare întru care a izbutit în chip minunat și răsunător. D upă nevoințe îndelungi în via Domnului, cam pe la anul 425, Sfântul Tihon s-a strămutat la cereștile locașuri. E l se numește făcător de minuni pentru multe și mari minuni ce a lucrat, atât în timpul vieții, cât și după moartea lui. T atăl lui Tihon era brutar. Iar când tatăl îl lăsa pe fiu singur în brutărie, acesta împărțea mulțime de pâini săracilor fără să ia bani, ca milostenie. Tatăl ...

Pildă: Corul Nevăzut al Muzicienilor

Imagine
--- Imaginează-ți o sală de concert magnifică. Un dirijor stă în fața unei orchestre uriașe, dar care este, în mare parte, invizibilă. Pe scenă vezi doar câțiva muzicieni talentați, care cântă cu pasiune. Dar, în realitate, există mii și mii de alți muzicieni, invizibili pentru ochiul lumesc, care cântă alături de ei. Fiecare dintre acești muzicieni invizibili, din generații diferite, a învățat perfect melodia, a stăpânit instrumentul său și a repetat la nesfârșit, aducându-și contribuția unică la armonia generală. Ceea ce auzim noi este doar o parte a grandiosului concert. Dirijorul știe că fără contribuția fiecărui muzician invizibil, fără notele lor perfect acordate și fără devotamentul lor, armonia nu ar fi completă, iar muzica ar fi mult mai săracă. Ei cântă împreună, într-o perfectă unitate, cu o singură inimă și un singur scop: de a produce cea mai frumoasă muzică pentru Marele Compozitor. **Duminica Tuturor Sfinților** este ca această zi în care Biserica noastră cântă un **conc...

Rugăciunea de duminică

Imagine
  Rugăciunea de duminică   Ziua duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om. Ție, deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari pe care le-ai făcut și le faci tuturor făpturilor Tale. Inima mi se bucură când stau și cuget cum că Tu Însuți ești Dumnezeu sfânt, atotînțelept, atotputernic, necuprins, încât nicio bunătate și nicio mărire nu-Ți lipsește. Tu ești Unul Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Te slăvesc, Ție mă închin și-Ți slujesc pururea, cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte sfinte, milostivește-Te spre noi! O, binecuvântat Fiu al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-mi darul și acoperământul Tău! Multmilostive Stăpâne, rogu-Te, șterge păcatele mele cele multe, după mulțimea îndurărilor Tale. Mulțumescu-Ți cu toată inima mea pentru bunătățile ce-mi trimi...

MOLITFELNICUL PAGINA 1211 RÂNDUIALA RUGĂCIUNII care se face la locul sau casa ce sânt supărate de farmece sau de descântece )

Imagine
 

37-38; 19, 27-30

Imagine
  32 Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în fața oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu Care este în ceruri; 33 dar de cel ce se va lepăda de Mine în fața oamenilor, de acela Mă voi lepăda și Eu în fața Tatălui Meu Care este în ceruri. 37 Cel ce-și iubește pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-și iubește pe fiul său ori pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. 38 Și cel ce nu-și ia crucea sa și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. 27 Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: „Iată, noi pe toate le-am lăsat și Ți-am urmat Ție. Deci, nouă ce ne va fi?“ 28 Iar Iisus le-a zis: „Adevăr vă spun că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la nașterea din nou a lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând b pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel. 29 Și oricine a lăsat frați sau surori sau tată sau mamă sau femeie sau țarini sau case pentru numele Meu...

Evrei 11, 33-40; 12, 1-2

Imagine
  Prochimen, glasul al 4-lea (Psalm 67: 36, 3) M inunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel. Stih: Drepții să se bucure și să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze întru veselie. 33 care prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințe, au astupat gurile leilor, 34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul săbiei, s'au întărit din propria lor slăbiciune, s'au făcut puternici în războaie, năvălirile vrăjmașilor le-au preschimbat în fugă, 35 femei care și-au luat morții înviați; iar alții au fost chinuiți, nevrând să primească eliberarea, pentru a-și dobândi una mai bună, învierea m ; 36 iar alții au suferit batjocoriri și bice, și chiar lanțuri și'nchisoare, 37 au fost uciși cu pietre, sfârtecați, au murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și'n piei de capră, strâmtorați, necăjiți, înjosiți, 38 - ei, de care lumea nu era vrednică! - rătăcind în pustiuri, în munți, în peșteri și'n cr...

Canon de rugăciune către puterile cerești și către toți sfinții

Imagine
  Alcătuire a Sfântului Iosif Imnograful. Cântarea 1, glasul al 8-lea: Irmos: Pe Faraon, care era purtat în car... Stih: Toți Sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi! C uvinte cel fără de început, pentru sfințitele rugăciuni ale Heruvimilor, Serafimilor, ale Stăpâniilor, Scaunelor, ale Puterilor celor dumnezeiești, ale Îngerilor, Arhanghelilor, ale Căpeteniilor și Domniilor, dăruiește-ne milele Tale cele mari, ca un iubitor de oameni. Stih: Toți Sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi! A jută-mi, Înaintemergătorule al Domnului, rugând pe Hristos; și voi, ceata prorocilor, adunarea Apostolilor, mulțimea mucenicilor, rugați pe Stăpânul tuturor să mă mântuiască pe mine, cel cuprins de multe păcate. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. D umnezeieștilor femei care bine ați pătimit și ați postit, soborul arhiereilor, cuvioșilor și drepților, cinstiților sfinți mucenici, rugați-vă să dobândim bunătățile cele veșnice noi, cei ce cu credință vă fericim. Și acum...