CAZANIA DUMINICII ÎNAINTEA NAȘTERII LUI HRISTOS (Întruparea Domnului a fost spre căderea și ridicarea multora din Israel)

 

Frați creștini,

Luminat este chipul lui Iisus Hristos, pe care îngerul L-a arătat lui Iosif, dar mult mai luminat este acela pe care L-a vestit Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria. Dacă vom asemăna cele ce a zis îngerul către Iosif, cu cele ce a arătat arhanghelul către Sfânta Fecioară, vom vedea că bunele vestiri ale arhanghelului au arătat mai lămurit Dumnezeirea lui Iisus Hristos. Aceasta nu este de mirare, căci cu cât prisosea sfințenia Născătoarei de Dumnezeu, mai mult decât fapta cea bună a lui Iosif, cu atât și bunele vestiri ale arhanghelului către dânsa au covârșit bunele-vestiri ale îngerului către Iosif.

Îngerul s-a arătat lui Iosif în vis ca să-i gonească frica de păcatul călcării Legii, prin cuvintele: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta!“ (Matei 1, 20). Arhanghelul Gavriil a venit înaintea Sfintei Fecioare, când ea era trează la rugăciune, și a întâmpinat-o cu cuvintele: „Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei!“ (Luca 1, 28).

Îngerul a spus pe scurt lui Iosif că prin puterea Sfântului Duh s-a zămislit Hristos în pântecele maicii Sale, zicând: „Că ce s-a zămislit într-însa, din Duhul Sfânt este“ (Matei 1, 20). Arhanghelul Gavriil a arătat Sfintei Fecioare mai pe larg lucrurile dumnezeieștii întrupări. Spunând că nu numai prin venirea Sfântului Duh, ci și prin puterea lui Dumnezeu Tatăl s-a săvârșit taina cea mare a întrupării lui Iisus, a zis: „Duhul Sfânt va pogorî peste tine și puterea Celui preaînalt te va umbri“ (Luca 1, 35). Îngerul a spus lui Iosif numele lui Hristos, zicând: „Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Iisus“ (Matei 1, 21). Același lucru a spus și arhanghelul către Sfânta Fecioară, însă a adăugat că Iisus „va fi mare și Fiul Celui preaînalt se va chema; și Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul părintelui Său, David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1, 32-33) ... „Pentru aceasta și Sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema“. (Luca 1, 35)

Acesta este chipul cel luminat al lui Iisus Hristos, pe care l-au zugrăvit sfinții îngeri. Acestea sunt mărturiile puterilor cerești, prin care s-a mărturisit Dumnezeirea lui Iisus Hristos, mai înainte de a se naște, mărturii care veselesc inima și umplu sufletul oamenilor de nădejdea mântuirii. Dacă s-a pogorât Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut din înălțimea slavei Sale dumnezeiești, în adâncul de jos al smereniei omenești și, fiind Dumnezeu adevărat, s-a deșertat pe Sine însuși, chip de om luând; dacă a venit în lume, nu ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea printr-Însul; dacă s-a sălășluit printre noi, ca să mântuiască pe cei păcătoși, bucurați-vă toți și vă veseliți, căci bucurie, veselie și mântuire a strălucit tuturor oamenilor celor din lume; s-a șters păcatul, a încetat suferința, s-a dezlegat blestemul, a înflorit binecuvântarea, s-a închis ușa iadului și s-a deschis ușa raiului. Toți suntem mântuiți, toți am ajuns fii ai lui Dumnezeu, toți am devenit moștenitori ai Împărăției cerurilor.

Întru această bucurie aflându-ne, auzim glasul lui Simeon, care a luat descoperire de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, mai înainte de a vedea pe Unsul Domnului. Acesta, la adânci bătrâneți, când L-a văzut pe Iisus ca un Prunc și L-a primit în brațele sale, plin de o sfântă bucurie că i se hărăzise de Dumnezeu fericirea aceasta, a zis: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace! Căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor. Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32). Și Simeon L-a binecuvântat, iar către Maria, mama Lui, a zis: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel, și ca un semn de dispută, ca să se dea pe față gândurile multor inimi“. Și insuflat fiind de Duhul Sfânt, ducându-se cu gândul la cele ce avea să pătimească Fiul lui Dumnezeu cel întrupat pentru mântuirea oamenilor, în chip profetic a spus Sfintei Fecioare: „iar prin sufletul tău va trece sabie“ (Luca 2, 34-35).

Dar cum este pus Acesta spre căderea și spre ridicarea multora din Israel, când El este lumina lumii, care luminează pe toți, ca să se ridice din întunericul necredinței și din adâncul păcatului? Soarele răsărind își întinde razele sale pretutindenea, dar cei care închid ochii nu văd lumina, ci rămân în întuneric. Cine este vinovat de întunericul lor? Soarele care strălucește și luminează pe toți deopotrivă, sau aceștia care-și închid ochii și nu voiesc să vadă lumina? Nu soarele este de vină, ci cei care nu voiesc să vadă razele luminii. Soarele trimite lumina sa pretutindeni; dar cei care au ochii bolnavi, căutând la lumină, se vatămă. Cine este pricina vătămării, lumina sau boala ochilor? Boala ochilor este pricina vătămării, nu lumina. Așa s-a întâmplat și la venirea Domnului în lume.

A răsărit în Betleem lumina harului lui Iisus Hristos, cu prilejul nașterii Sale din Sfânta Fecioară. Deasupra peșterii s-a arătat steaua cea prea luminoasă și neobișnuită. Slava Domnului, care a strălucit împrejurul păstorilor și îngerul care le-a binevestit bucurie mare și le-a arătat semnul Celui care s-a născut, a zis: „Și acesta este semnul pe care vi-l dau: veți găsi un Prunc înfășat, culcat în iesle“ (Luca 2, 12). Mulțimea de oaste cerească a sfinților îngeri lăudau pe Dumnezeu și ziceau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire“ (Luca 2, 14). Împărații de la răsărit au venit și s-au închinat Lui, aducându-l daruri scumpe: aur, ca unui Împărat a toate; tămâie, ca unui om muritor; și smirnă, ca unui Dumnezeu fără de moarte. Acestea toate erau lumini neasemănat mai luminoase decât lumina soarelui. Iar când a răsărit El în Ierusalim, atunci a strălucit atât de mult lumina cereștii Lui învățături, încât cei care au fost trimiși ca să-L prindă, ei înșiși minunându-se, au zis: „Niciodată n-a grăit vreun om așa cum vorbește omul acesta“ (Ioan 7, 46). Atât de mult a luminat mulțimea minunilor Lui celor prea slăvite, încât se minunau mulțimile de oameni, zicând că niciodată nu s-a arătat așa ceva în Israel. Cei care și-au închis ochii și n-au voit să vadă aceste dumnezeiești lumini n-au crezut în Iisus, ci au rămas în întunericul necredinței. De aceea s-au osândit. De asemenea cei care au căutat și au văzut lumina, dar au avut ochii sufletului întunecați de mândrie, de zavistie și de celelalte patimi, s-au vătămat pe ei înșiși cu vătămare mare și veșnică, pentru că nu numai că n-au crezut, ci au și prigonit și L-au osândit spre moarte pe Iisus, Dătătorul de lumină. Rea-voința și patimile i-au vătămat pe ei, iar nu lumina cea strălucitoare a dumnezeieștii întrupări. În felul acesta înțelegem cum întruparea Lui Iisus și venirea Lui în lume, au fost spre ridicarea și spre căderea multora; spre ridicarea păzitorilor poruncilor Domnului și a celor care se pocăiesc și spre căderea celor care calcă poruncile Lui cele sfinte și nu se pocăiesc.

Frați creștini, să deschidem ochii și să vedem pe Ziditorul făpturii și Stăpânul tuturor celor văzute și nevăzute, așezat în peștera „săracă și culcat în ieslea dobitoacelor ca un prunc, în scutece înfășat. Cunoscând dumnezeiasca Lui întrupare și smerenia Lui cea mare, să ne întoarcem de la păcatul mândriei și să gândim totdeauna, cu toții, numai pe cele smerite. Când noi vom crede că pentru dragostea față de noi, păcătoșii, și vrăjmașii Lui, Fiul cel Unul-Născut al lui Dumnezeu s-a făcut Om și a suferit cruce și moarte; când și noi ne vom iubi unii pe alții, precum și El ne-a iubit pe noi, și când ne vom sârgui să urmăm poruncile Lui, atunci întruparea Lui va fi cu adevărat spre ridicarea și mântuirea sufletelor noastre; atunci ne vom arăta, cu adevărat, vrednici de dragostea Lui cea nesfârșită față de noi; atunci ne vom dovedi, cu adevărat, fii luminați ai lui Dumnezeu și moștenitori ai Împărăției Sale celei veșnice, care a fost pregătită din veac pentru toți cei aleși și bineplăcuți Lui.

De nu vom înțelege însă Taina cea negrăită a întrupării Fiului lui Dumnezeu, de nu vom pricepe adâncul nesfârșit al dragostei lui Dumnezeu, care s-a sălășluit printre oameni, prin întruparea Fiului Său cel Unul: Născut și de nu ne vom face părtași acestei dragoste dumnezeiești prin fapte de dragoste față de semenii noștri și prin împlinirea în viața noastră de toate zilele a sfintei învățături a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în zadar ne mai numim creștini, în zadar îi mai prăznuim Sfânta Sa întrupare.

Doamne, Mântuitorule, Iubitorule de oameni și Dumnezeule al milei! Toți cei care credem în Tine voim să fim păzitori poruncilor Tale dumnezeiești. Dar voința noastră este neputincioasă, este înfrântă de patimile trupului, se tulbură de deșertăciunea lumii și se amăgește de ispitele diavolului. Tu, dar, Doamne, Cel ce atât de mult ne-ai iubit pe noi și atât de mult Te-ai smerit pentru noi, întărește neputința voinței noastre și o împuternicește pe ea spre lucrarea și împlinirea poruncilor Tale celor dumnezeiești. Luminează cele dinlăuntru ale noastre și toate mădularele noastre cu voința Ta. Curățește-ne de toată răutatea și păcatul. Păzește-ne neîntinați și curați de toată spurcăciunea și lucrarea diavolească. Dăruiește-ne după bunătatea Ta: lucrurile Tale să cugetăm, poruncile Tale să gândim, în voile Tale să umblăm, de frica Ta să ne temem și cele plăcute Ție să facem, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Nu lăsa ca întruparea Ta să ni se facă nouă celor care credem în Tine, spre cădere în iad și spre osândă, ci binevoiește ca ea să ne fie spre ridicarea în viața de veci, ca să-Ți putem cânta cu toată vrednicia: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera Celui neapropiat aduce; îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc, că pentru noi s-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci“. Amin!