CÂNTECUL SIRENEI Autor: Lhana ROMA-NOVA

Oh, tu, preavestit Orfeu, ești diavol sau semizeu
ce îndrăznește să ucidă cu a sa voce placidă
când la crimă ai fost complice s-o răzbuni pe Euridice?
De ce în noaptea răzbunării ai fugit și n-ai dat mării
vama care ți-o ceruse... lira care te vânduse?
A ta liră fermecată ce-ai primit-o de la tată, zeul zilei și-al luminii,
te-a trădat... s-a dat ruginii!

Oh, tu, preavestit Orfeu, de-o cauți în curcubeu
găsești lira fermecată pe jumate întunecată
fiindcă noaptea n-a iertat pe-al tău tată și împărat!...
Știi prea bine noaptea în care tu călătoreai pe mare
și-ai fugit de-a mea rugare, de-al meu dor, de-a mea strigare...
Eu, sirenă - cum eram, în stâncă mă prefăceam
și-al meu strigăt de granit se înălța înspre zenit...

Oh, tu, preavestit Orfeu ce-ai rămas fără trofeu,
l-ai convins pe Hades zeu, Euridice... eram eu,
de aceea ai căzut în haosul nevăzut!
Ignoranța ta cea crudă mi-a fost lacrimă și rudă
ce mi-a dat fără să știi ochii tăi cei străvezii!
Acum nici nu vezi, n-auzi, de sirene te ascunzi...
Al meu cântec de sirenă ți-e pedeapsă, ca o hienă!
(16.