VALOAREA ÎNȚELEGERII SFINTEI EUHARISTI

  

 

Etimologia cuvântului „Euharistie” provine din grecescul eucharista care înseamnă mulțumire sau aducere mulțumire, iar ca termen tehnic apare la Sfântul Ignatie al Antiohiei: „Sârguiți-vă dar să vă adunați mai ales pentru Euharistia lui Dumnezeu”. Euharistia este cunoscută sub numele de Sfintele Daruri, Dumnezeieștile Taine, Împărtășania sau Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica ortodoxă învață că Dumnezeu este cu adevărat prezent (iar nu doar ca semn, ca simbol) în Sfintele Daruri, după sfințirea lor. Ea este unirea omului cu Dumnezeu sau părtășie ori participare la Viața dumnezeiască prin cuminecarea cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Taina Sfintei Euharistii a fost instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină (Mt 26, 17-20; Mc 14, 12-17; Lc 22, 7-20).

Cina cea de Taină are o semnificație aparte. În cadrul său, folosind pâinea și vinul, Mântuitorul le arată ucenicilor cum urmează să fie jertfit pentru păcatele omenirii.

Problemele ridicate pe fundamentul biblic în Biserica Ortodoxă sunt următoarele: timpul instituirii sfintei Taine a Euharistiei, materia folosită la această Sfântă Taină, momentul prefacerii elementelor în Trupul și Sângele Mântuitorului.

Referitor la timpul instituirii Euharistiei, istoricii și Sfânta Tradiție susțin că Taina Euharistiei a fost întemeiată în seara de joi, 13 Nissan; cu 2 zile înainte de Paști; iar romano-catolicii susțin că Euharistia a fost instituită în seara zilei de 14 Nissan, adică Paștile iudaic.

Paștile iudaic sărbătorit în cinstea ieșirii poporului iudaic din robia egipteană (Ieș 13, 18), Paștile creștin reprezintă învierea Domnului (Rom 6, 9).

Credința Bisericii Ortodoxe consideră , pe baza evangheliștilor sinoptici (Mt 27, 1; Mc 15, 1; Lc 23, 1; Mt 27, 57; Mc 15, 46; Lc 23, 56), faptul că Cina cea de Taină a fost instituită cu o zi înainte de Paști.

A doua problemă ridicată la nivel biblic este materia sau elementele ale Euharistiei. Primul element este pâinea care se prefigurează în Trupul Lui Hristos. Mântuitorul, la Cina cea de Taină a folosit pâine dospită; artos, nu azimă (FA 2, 42-46; 20, 7; 1 Cor 1or 10, 16; 11, 21). Al doilea element este vinul și apa (In 19, 34). Încă din primele veacuri creștine a existat această practică a amestecării vinului cu apa, pornind de la Părinții Bisericii.

Cât despre momentul prefacerii pâinii și a vinului în Trupul și Sângele lui Hristos care are loc doar în cadrul Sfintei Liturghii, nu este un moment anume precizat, căci această prefacere are loc la invocarea Duhului Sfânt de către preot. Tradiția patristică demonstrează că prefacerea Sfintelor Daruri a avut loc când Domnul Iisus Hristos le-a binecuvântat.

Învățătura Bisericii Taina Euharistiei are un caracter întreit: de Taină, de Jertfă și comemorativ; primele două fiind foarte important, iar cel de al treilea fiind secundar.

Prin caracterul tainic al Euharistiei, credincioșii se întâlnesc în mod real cu Hristos, sub chipul pâinii și a vinului. Prezența reală a Trupului și Sângelui Mântuitorului în Dumnezeiasca Euharistie începe din momentul prefacerii darurilor la Sfânta Liturghie, prin invocarea Duhului Sfânt, moment numit Epicleza Euharistică.

Un alt aspect al Euharistiei este cel de Jertfă. Acesta semnifică faptul că Însuși Mântuitorul S-a dat pe Sine de Jertfă pe Cruce. Prin acest fapt, un argument care întărește acest lucru sunt cuvintele pe care le-a rostit la Cina cea de Taină, stând la masă cu ucenicii Săi zicând „Acesta este trupul Meu, care pentru voi se frânge...” și „Acesta este sângele Meu, sângele legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”; „acest pahar, Legea cea nouă în sângele Meu care pentru voi se varsă” (1 Cor 11, 24; Lc 22, 19; Mt 26, 28; Lc 22, 20). Toate aceste expresii arată caracterul de jertfă euharistic.

Roadele Sfintei Euharistii în viața credincioșilor și a Bisericii. Consecința asta reiese foarte clar și din formula de administrare a lor, pe care preotul o rostește zicând: „Se împărtășește robul lui Dumnezeu (...) cu cinstitul Trup și Sânge al Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin.” Canonul 28 Trulan arată că împărtășania „produce viață și dă iertare de păcate„”.

Euharistia este izvor de viață spirituală pentru că ni-L oferă pe Hristos, descoperit în mod deplin de sufletele noastre. Prin Euharistie, credinciosul înaintează spre Împărăția lui Dumnezeu, cel ce gustă din Euharistie experimentând de fapt, în mod anticipat, Împărăția lui Dumnezeu.

Canonul 8 Apostolic prevede obligativitatea împărtășirii preotului săvârșitor, astfel să se caterisească. Dacă alăturăm și alte canoane cu privire la împărtășirea clericilor, Canonul 80 Trulan (ținut în „sala boltită” a palatul imperial din Constantinopol, recunoscut ca o prelungire a Sinodului VI Ecumenic), Canonul 9 Apostolic, Canonul 2 Antiohia și Canonul 11 Sardica, înțelegem că „participarea la slujbe” înseamnă împărtășire euharistică și nu o simplă asistare pasivă la Liturghie, care se săvârșește tocmai pentru a ne împărtăși.

Părintele Savastie Baștovoi menționează că „Nu lipsa împărtășaniei este adevărata problemă, ci faptul că împărtășindu-ne mulți ani la rând nu am agonisit nimic. Golul din noi trebuie să ne sperie. Hristos se descoperă și rămâne cu noi în măsura în care suntem capabili să-L primim. Ce știm despre Hristos? Ce știm despre Biserică? Maslu cu o sută de oameni sănătoși care se înghesuie cu pomelnice pentru sporul casei și noroc la măritiș? Ghicituri pe la pustnici rătăciți cu fructe de mare *nu au voie să mănânce carne*? Asta e tot ce știm și ne era de-ajuns. Dar nu e.

Nu există vreo lucrare magică a împărtășaniei care să țină loc de citirea Scripturii, de rugăciunea cu lacrimi, de milostenie, de iertare, de blândețe, de iubire. Împărtășania devine lucrătoare doar căzând pe acest pământ al virtuților. Dimpotrivă, pentru a ne împărtăși , trebuie mai întâi să-L cunoaștem pe Hristos, să cercetăm Scripturile, să știm dogmele credinței, temelia Bisericii. Dar cum vom face acestea dacă singura salvare pare să fie televizorul și live-urile. Lipsa cunoștințelor este cel mai grav păcat al ortodocșilor și acum se vede pericolul și răutatea lui...”

În Biserica Ortodoxă nu există cultul Sfintei Euharistii, pentru că Euharistia este făcută spre a fi consumată, iar nu adorată. O altă explicație -cultul se cuvine persoanei lui Hristos și ne pune în legătură cu Persoana, dar nu ne împărtășim cu Persoana, ci cu Trupul și Sângele lui Hristos (nu consumăm Persoana).

Canonul 19 Laodiceea hotărăște că numai preoții se împărtășesc în altar. Preotul se poate împărtăși chiar dacă nu a săvârșit Liturghia.

Canonul 18 de la Sinodul I Ecumenic prevede ca diaconul să nu împărtășească pe alții.

Restricția a III-a a Sfântului Vasile cel Mare- uscarea Împărtășaniei pentru bolnavi se face numai de către preot pe Sfânta Masă. El îi sfătuiește pe preoți să folosească vin roșu (pentru a vedea cât e de îmbibat), să utilizeze un dog (fund de tăiat care nu absoarbe, să fie din plastic sau ebonită), folosirea vaselor de teflon și împărtășania rămasă nu se lasă de pe un an pe altul.

Canonul 46 Apostolic prevede caterisirea clericilor care se împărtășesc cu păgânitățile altora.

Canonul 13 de la Sinodul I Ecumenic prevede că împărtășania nu se dă celor pe moarte chiar dacă sunt epitimie.

Sfântul Vasile cel Mare menționează că „este lucru de mare rușine ca cei bolnavi la trup să arate încredere în medicul lor, să ia medicamentele pe care i le dau, să accepte să fie operați, să fie cauterizați, adică să-l vadă pe medic ca pe binefăcătorul lor, iar pe duhovnicii care ne dau epitimii spre vindecarea sufletului nostru să-i privim cu alți ochi.”.

Canonul 9 a Sfântului Nichifor Mărturisitorul hotărăște că împărtășania se dă celor pe patul de moarte chiar dacă au mâncat și nu se pot spovedi.

Sfântul Macarie Egipteanul spunea unei femei pe care o vindecase de demonizare faptul că „Niciodată să nu neglijezi a merge la biserica lui Dumnezeu și a te împărtăși cu Tainele lui Hristos Domnul! Aceasta ți s-a întâmplat pentru că timp de cinci săptămâni nu te-ai apropiat de Preacuratele Taine!”.

Canonul 41 al Sinodului de la Cartagina din 419 prevede ca „Sfintele altarului să nu se săvârșească decât numai de persoane care au ajunat, exceptându-se o singură zi din an, întru care se săvârșește Cina Domnului”. Acest canon arată că practica generală de a primi Sfânta Împărtășanie pe nemâncate, care a rămas până în ziua de azi; atât pentru mireni cât și pentru clerici.

Astfel, canonul 28 Laodiceea din 343 menționează că agapele nu se fac în biserică. În epoca creștină agapele sau mesele frățești se făceau înaintea Sfintei Liturghii urmând modelul Cinei de Taină (Lc 22, 20; 1 Cor 1, 25), urmând ca în secolul II agapele să se desfășoare după Sfânta Liturghie cu scopul de a-i ajuta pe săraci. Ulterior aceste agape au fost înlăturate di n biserică conform canonului.

Sfântul Timotei al Alexandriei prevede în canoanele sale faptul că Sfânta Împărtășaniei nu se poate da în orice condiții, ci doar în cazuri particulare, precum: înghițirea involuntară a apei pentru a nu da satisfacție diavolului (Canonul 16). Celelalte canoane opresc credinciosul de la a se împărtăși, doar cercetându-se, iar în celelalte cazuri, precum: celor care refuză sau care sunt nebotezați (Canonul 1) sau femeilor în perioada menstruală (Canonul 7) și celor ispitiți spre întinare (Canonul 12 și 4 al Sfântului Dionisie al Alexandriei), sau care se împreunează trupește (Canonul 5).

Astfel, Canonul 5 al Sfântului Timotei se bazează pe cuvintele rostite de Sfântul Apostol Pavel corintenilor: „Să nu vă lipiți unul de altul fără numai prin înțelegere întreolaltă, la timpul potrivit, ca să vă îndeletniciți cu rugăciunea, și apoi iarăși să vă împreunați, ca să nu vă ispitească pe voi satana pentru neînfrânarea voastră” ( 1 Cor 7, 5) pentru care menționează că atât femeia cât și bărbatul trebuie să se înfrâneze de la poftele trupești pentru a se putea împărtăși.

Canonul 58 Trulan menționează că mirenii, monahii sau regele/conducătorul nu se pot împărtăși singuri.

Canonul 48 al Sfântului Ioan Ajunătorul susține că cei care au vomat să se supună unui canon timp de 40 de zile, timp în care sunt opriți de la Sfânta Împărtășanie.

Canonul 4 Gangra prevede ca cei ce refuză să se împărtășească să fie anatema.

Canonul 52 Apostolic prevede caterisirea clericilor care îndepărtează pe nedrept de la cele sfinte. Acest canon arată faptul că pruncii sunt cei mai vrednici pentru a lua Sfânta Împărtășanie. O pot lua fără Spovedanie sau ajunare, datorită faptului că ei au cele mai puține păcate, până pe la vârsta de 7 ani.

Noi credem că suntem vinovați numai atunci când ne împărtășim pe nedrept, dar preotul e vinovat și atunci când nu împărtășește.

Canonul 101 Trulan menționează indirect că împărtășania se făcea în mână, după care toți mirenii beau din potir.

Sfinții Părinți susțin că „Sufletul care pleacă din această lume are nevoie de provizii care să-l însoțească în lunga lui călătorie și totodată să constituie biletul de intrare în Rai. Aceste provizii sunt reprezentate de Sfânta Împărtășanie. Ea ne introduce în Împărăția lui Dumnezeu, deoarece este *darul nemuririi și arvuna vieții veșnice* . Preacuratul Sânge al Domnului *este mântuirea sufletelor noastre... Acest Sânge s-a vărsat și ne-a deschis cerul* (Sfântul Chiril al Alexandriei).

De fiecare dată când credinciosul se apropie de Cina cea de Taină a Domnului se împărtășește *spre iertarea păcatelor și spre viața de veci*. Și astfel poate rosti și el cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: Datorită acestui Trup nădăjduiesc că mă voi desfăta în Ceruri de bunătățile veșnice, de viața cea fără de moarte, de moștenirea îngerilor, de unirea cu Hristos (Sfântul Ioan Gură de Aur). Sfântul Ioan, tâlcuind Cuvântul Domnului: cel ce Mă mănâncă pe Mine, va trăi prin Mine (In 6, 57), spune: Ceea ce a spus Hristos înseamnă că acela care mănâncă Trupul Său, când va muri nu se va pierde, nici va fi osândit. Același lucru îl scrie Sfântul Simeon Noul Teolog:

Trupul Stăpânului meu

Fiind îndumnezeit și plin de viață

Pe toți cei care-L mănâncă

Părtași îi face ai vieții și nemuritori...

De pe pământ la Ceruri

Îi ridică de-a dreptul.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne încredințează că *pe cei care pleacă din această lume împărtășiți cu conștiința curată cu Preacuratele Taine, îi însoțesc sfinții îngeri și îi duc de pe pământ la cer, datorită Sfintei Împărtășanii cu care s-au împărtășit*. Cu o altă ocazie, tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne descoperă că *dacă vom pleca din această viață împărtășiți cu Sfântul Trup și Sânge ale lui Hristos, ne vom înfățișa cu multă îndrăzneală înaintea porților cerești, înconjurați din toate părțile de arme de aur*.

Sfinții au adeverit cuvintele lor cu exemplul vieții lor. Sfântul Ioan Gură de Aur și-a sfârșit muceniceasca sa călătorie împărtășindu-se cu Preacuratele Taine și rostind iubitele sale cuvinte: Slavă lui Dumnezeu pentru toate! De asemenea, la adormirea Sfântului Nicodim Aghioritul ne minunăm de marele ajutor al Taine Sfintei Împărtășanii, așa cum o trăiește un Sfânt în ultimele sale clipe. Să vedem descrierea pe care o face un martor ocular:

*În aceste zile am făcut (Sfântului) toate cele necesare pentru plecarea sa, adică mărturisirea generală, Sfântul Maslu și împărtășirea zilnică cu Preacuratele Taine. În treisprezece zile (ale lunii iulie) starea sănătății i s-a agravat și se mâhnea. Neputând spune Rugăciunea cu mintea peste măsură așa cum obișnuia, o spunea cu voce tare. Și spunea fraților: iertați-mă, părinților! Mi s-a obosit mintea peste măsură și nu poate ține Rugăciunea și de aceea o spun cu glas tare. Viața mea se sfârșește, iar Dumnezeu cel Sfânt să vă răsplătească osteneala dragostei voastre pe care o faceți pentru mine păcătosul. Și, vă rog, aduceți-mi Sfintele Moaște ale Sfinților mei, Macarie al Corintului și Partenie, părintele nostru duhovnicesc. Și îmbrățișându-le le săruta cu lacrimi și spunea: Sfinților Părinți, de ce m-ați lăsat orfan? Voi ați ajuns acolo și vă odihniți datorită virtuților pe care le-ați dobândit pe pământ și vă desfătați și vă desfătați de slava Domnului nostru, iar eu sufăr din pricina păcatelor mele. De aceea, vă rog, Părinților, rugați pe Domnul nostru să mă miluiască și pe mine și să mă învrednicească să ajung și eu acolo unde sunteți voi. Cu aceste cuvinte rugătoare a petrecut toată ziua. Noaptea însă starea lui s-a agravat și mai mult. Părinții au rămas în continuare lângă el priveghind și rugându-se pentru ieșirea sa. Apropiindu-se adeseori de el îl întrebau: Învățătorule, cum te simți? Și vorbeau puțin cu el. în ceasul al șaselea al nopții (miezul nopții), după ce părinții l-au întrebat cum se simte, acela a răspuns: Mor, mor, mor. Dar, vă rog, împărtășiți-mă! Și așa fiind împodobit, s-a împărtășit cu Preacuratele Taine. Trecând puțină vreme, când s-au apropiat, l-au găsit cu mâinile încrucișate pe piept și picioarele întinse. Și l-au întrebat: Învățătorule, ce faci? Te-ai liniștit? Iar acela le-a răspuns. L-am luat pe Hristos înlăuntrul meu. Cum să nu mă liniștesc?...

Și răsărind soarele cel simțit pe pământ, a apus soarele cel înțelegător al Bisericii lui Hristos (Ieromonahul Eftimie).

Sfinții sunt modelele noastre nu numai prin viața lor, dar și prin moartea lor. Fiecare cuvânt al lor are multe să ne învețe. Sfântul Nicodim, împărtășindu-se, a simțit încă din această viață unirea sa cu Hristos. Iar această unire este o pregustare a împărăției cerești. Hristos cu Care ne împărtășim este însăși Împărăția Cerurilor:

Tu, Hristoase, ești Împărăția Cerurilor,

Tu ești pământul celor blânzi,

Tu ești verdeața Raiului,

Tu ești Cămara de nuntă cea dumnezeiască. (Sfântul Simeon Noul Teolog)

Sufetul care pleacă pregătit, îl roagă pe Hristos pentru o unire mai simțită și mai limpede cu El în cealaltă viață:

O, Paștile cele mari și preasfințite, Hristoase,

O, înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu și puterea;

Dă-ne nouă să ne împărtășim cu Tine mai adevărat

În ziua cea neînserată a împărăției Tale. (Utrenia Duminicii Paștilor).”

(Fragment din cartea Ieromonahului Grigorie, Fiți gata!- o abordare a tainei morții.)

Pe timpul războiului, în 1940, părintele Teodor a plecatt împreună cu diaconul său Lavrentie, ținând cu evlavie Sfintele Daruri, să împărtășească doi muribunzi din sat. Unul dintre ei era un om bogat, arogant și lipsit de pocăință. Au încercat să-l determine să se mărturisească, să conștientizeze că i se apropie sfârșitul, dar acela spunea că va mai trăi.

Preotul a rămas să discute cu bogatul nepocăit, iar diaconul s-a grăbit să ajungă la cea de-a doua persoană. Era vorba de o bunicuță evlavioasă, doamna Maria. Intrând în casa ei, diaconul a rămas surprins să vadă că în jurul femeii erau toate rudele ei. Avea opt copii căsătoriți, mulți nepoți și strănepoți. Toți erau prezenți în jurul ei și încercau să-i aline suferința. A rămas și mai surprins să vadă în încăpere zeci de îngeri care o vegheau pe bătrână. Și, mai mult, deasupra capului ei stătea chiar Maica Domnului, ștergându-i cu o batistă broboanele de sudoare. Din gura femeii se auzea abia șoptită rugăciunea: „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”. Când diaconul s-a apropiat de pat cu Sfânta Împărtășanie, toți îngerii au îngenuncheat. La fel și Fecioara, închinându-se Fiului și Mântuitorului ei. După ce diaconul a împărtășit-o pe bătrână, îngerii au predat sufletul acesteia în mâinile Maicii Domnului și împreună au urcat spre cer.

Părintele Cleopa primise ascultarea de a fi al doilea paracliser la biserica Mănăstirea Sihăstria, când a fost martorul unor întâmplări minunate, petrecute în timpul Sfintei Liturghii. Iată ce a povestit: „Să vedeți ce am aflat de la un preot cuvios, părintele Calistrat Bobu. Ca duhovnic, a trecut o dată pe la o călugăriță care se nevoia într-o peșteră din pădure. Pe vremea aceea erau peste cincizeci de asceți în aceste păduri, monahi și monahii. Această maică i-a spus părintelui: La voi nu Se pogoară Sfântul Duh, pentru că ați urmat noul calendar. Din aceea zi părintele a început să liturghisească pătruns de îndoială.

Într-o zi, pe când eram în ascultarea de paracliser, am observat că prescura din care proscomidea starețul era albă și dulce, pe când prescura părintelui Calistrat devenea imediat amară și mucegăită. L-am întrebat pe duhovnicul meu, pe părintele Ioanichie:

-Părinte, de ce atunci când liturghisește părintele Calistrat prescura devine mucegăită și acră?

-Pentru că slujește plin de îndoială. Se îndoiește că, în Biserica lui Hristos care a urmat noul calendar, se mai pogoară harul Duhului Sfânt. A întâlnit de curând p maică în pădure care i-a spus aceste lucruri. I-am explicat că aceea, de fapt, se înșelase și că totul nu era decât o ispită, de care trebuie să scape.

Câteva zile mai târziu, părintele Calistrat slujea din nou Sfânta Liturghie. Când a invocat pogorârea Sfântului Duh, a văzut îngrozit că pâinea se prefăcuse în carne, iar vinul în sânge. M-a strigat înspăimântat și mi-a zis:

-Frate Constantine, vino lângă mine! Spune-mi ce vezi?

-Vai părinte Calistrat, Sfânta Împărtășanie a devenit carne și sânge!

Atunci am trimis să fie degrabă chemat starețul mănăstirii. Când a ajuns și a văzut cele întâmplate, a chemat câțiva călugări în altar și i-a spus să citească din Psaltire. Apoi i-a spus părintelui:

-Hei, părinte Calistrat, acum crezi că Duhul Sfânt Se pogoară și transformă cinstitele daruri sau nu?

-Iartă-mă, părinte. Și căzu în genunchi, plângând.

-Ai grijă! Ai văzut că Duhul Sfânt Se pogoară? Că a transformat pâinea în Trupul lui Hristos și vinul în scump Sângele Lui? De ce te mai îndoiești?

-Cred, părinte. Te rog, iartă-mă!

-Adună acum împreună Sfintele Daruri.

După aceasta, starețul i-a dat canon părintelui ca timp de patruzeci de zile să nu mai săvârșească Sfânta Liturghie și i-a spus:

-Te-am rugat să crezi fără clintire, iar tu ai căutat adevărul despre calendar la călugărița din pădure! De acum să faci ascultare!

Acestea s-au întâmplat în 1932. În aceeași vreme am fost martor și la altă minune săvârșită în timpul Sfintei Liturghii.

Într-o zi, pe când slujea părintele Ioanichie, după sfințirea Sfintelor Daruri, din potir a căzut pe Sfântul Antimis o picătură din Sângele Domnului. Îndată a început să strălucească foarte tare și să se transforme într-o rază luminoasă. Atunci starețul m-a strigat în grabă:

-Frate Constantine, vino aici aproape! Spune-mi, ce vezi pe Sfântul Antimis?

-Văd o picătură din Sfântul Sânge. Dar strălucește atât de tare, încât cu greu o pot privi de aproape!

-Vezi, frate Constantine, pe Cine slujim noi păcătoșii? De aceea, să stai cu mare frică și evlavie în fața Sfintei Mese!

După aceasta, starețul sorbi cu mare grijă picătura căzută, a Sfântului Sânge al lui Hristos. ”. (Viața și nevoințele părintelui Cleopa Ilie)

Venerabilul părinte Ștefan Anagnostopolous, în cartea sa Cunoașterea și trăirea credinței ortodoxe, relatează că un profesor de la Seminarul Teologic din Tesalonic, prin anul 1959, le preda elevilor săi faptul că Sfânta Împărtășanie nu este cu adevărat Trupul și Sângele Lui Hristos, ci doar niște simboluri.

Îndată au apărut reacții hotărâte din partea elevilor față de aceste învățături eretice ale profesorului lor și la scurtă vreme a fost demis. Unul dintre elevii de atunci a rămas însă influențat de această opinie total greșită. A trecut vremea și a fost hirotonit preot. După trei ani de slujire, s-a îmbolnăvit și o perioadă nu a mai putut sluji. Apoi s-a făcut bine și a revenit la altar. Într-o duminică în care se împărtășiseră aproape toți credincioșii, a ezitat să consume la sfârșit Sfintele Daruri rămase în potir. Se gândea, ispitit de diavol, că ar putea să se îmbolnăvească din nou. Atunci l-a îndemnat satana să arunce cele sfinte, că doar nu erau decât niște simboluri. Nimic nu-i dovedise că ar putea fi chiar Trupul și Sângele lui Hristos. S-a dezbrăcat de veșmintele preoțești și, pentru că nu era nimeni în altar care să-l vadă, a aruncat cele sfinte la chiuvetă! Atunci s-a trezit în fața unei priveliști cutremurătoare. În chiuvetă a văzut o bucată mare de carne crudă! A intrat în panică și nu știa ce să facă. În cele din urmă, a luat bucata de carne, a pus-o din nou în potir și l-a acoperit cu procovățul. S-a spălat pe mâini și a plecat îngrozit acasă, fără să spună nimănui nimic. După amiază, a venit să săvârșească Vecernia și a citit-o pe analog, în biserică, deoarece îi era frică să mai intre în Sfântul Altar. În duminica următoare a trebuit să săvârșească din nou Sfânta Liturghie. S-a apropiat să privească în Sfântul Potir. I-a mai trecut spaima când a văzut că Sfintele se transformaseră din nou în pâine și vin. A luat un alt rând de Sfinte Vase și a săvârșit Sfânta Liturghie cu frică și cu cutremur. La sfârșit a consumat ambele potire. După câteva zile a mers la duhovnicul său, s-a spovedit și i-a povestit toate cele întâmplate. A primit de la acesta un canon aspru de pocăință și așa și-a întărit credința ortodoxă, care învață că Sfintele Daruri se transformă cu adevărat în Trupul și Sângele lui Hristos.

Sfântul Ioan Casian, în convorbirea sa cu avva Isaac, interpretând pasajul scripturistic al Rugăciunii Domnești „Pâinea noastră cea spre ființă sau de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, arată că fără aceasta n-am putea duce nicio zi viața duhovnicească. Iar termenul „astăzi” arată că trebuie luată zi de zi, și „dăruirea ei de ieri nu e de ajuns dacă nu ne-ar fi dată în chip asemănător și astăzi”. Totodată, „lipsa ei zilnică să nu fie un advertisment că trebuie să facem această rugăciune tot timpul, întrucât nu e zi în care să nu avem nevoie să ne întărim inima omului nostru lăuntric prin mâncarea și primirea ei, chiar dacă expresia astăzi poate fi înțeleasă și cu referire la viața de față; cu alte cuvinte: cât timp rămânem în acest veac, dă-ne nouă această Pâine”.

Din convorbirea cu avva Serenus, reținem că cei stăpâniți de duhuri necurate nu pot fi privați de Sfânta Euharistie, iar dacă cineva aduce obiecția „Nu dați cele sfinte câinilor și nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor” (Mt 7, 6), vom răspunde că nicidecum Sfânta Euharistie nu va ajunge mâncare demonilor, ci „curăție și paza a trupului și a sufletului. De asemenea, și în cazul în care conștientizăm păcătoșenia noastră, nu trebuie să ne îndepărtăm de dumnezeiasca Euharistie, ci trebuie să ne sârguim spre vindecarea sufletului.

Cuviosul Teodor Studitul, în Cateheza mică 107, după ce vorbește despre moarte și despre împăcarea cu Dumnezeu înaintea acestuia, își exprimă regretul că cei care se împărtășesc duminica la Sfânta Liturghie, în zilele de peste săptămână nu se apropie de Sfântul Potir. În acest sens, folosindu-se de o comparație extrem de potrivită, afirmă: „Apoi, dacă înainte ar sta o mâncare ori o băutură comună, nimeni n-ar lipsi de la împărtășirea lor în fiecare zi, ci dacă nu s-ar împărtăși s-ar simți foarte rău. Dar atunci când nu e pâine comună, ci paharul Nemuririi, socotim lucrul indiferent și nu neapărat necesar”.

Predica Sfântului Grigorie Palama rostită cu câteva zile înainte de praznicul Nașterii Domnului din anul 1350 se referă în mod expres la Sfintele și Înfricoșătoarele lui Hristos Taine. Ierarhul Tesalonicului vorbește despre importanța Tainei Mărturisirii și a necesității unui duhovnic, insistând asupra rolului esențial pe care Dumnezeiasca Euharistie îl are în viața creștinului. Subliniind importanța desei împărtășiri, el afirmă că „apropiindu-ne de aceste Taine ne facem purpură împărătească, sau mai bine zis sânge și trup împărătesc, și ne prefacem-o, ce minune- într-o filialitate dumnezeiască, întrucât strălucirea lui Dumnezeu vine tainic asupra noastră, ne învăluie extraordinar, ne facem unși/hristoși ai lui Dumnezeu și ne dă putere să strălucim ca soarele în prezența Tatălui nostru”.

Spre sfârșitul capitolului dedicat Sfintei Împărtășanii, părintele Dumitru Stăniloae, într-o notă explicativă, evidențiază ideea împărtășirii continue cu Trupul și Sângele Domnului: „Se remarcă legătura firească între pomenirea neîncetată a lui Hristos, deci și a Pătimirii Lui, prin rugăciune și prin împărtășirea continuă cu trupul Lui răstignit și biruitor al morții prin cruce. Comunicarea continuă cu Trupul Domnului întreține pomenirea continuă a Lui, căci ea e o pomenire cu lucrul, cu fapta, nu numai cu cuvântul. La rândul ei, pomenirea neîncetată a Domnului cu cuvântul, ca și comunicare a Lui cu mintea, cu duhul, cu inima noastră, se cere după comunicare deplină cu Hristos prin împărtășirea de Trupul Lui”.

Sfântul Nicolae Cabasila, în cele două lucrări de referință ale sale, Tâlcuire la Dumnezeiasca Liturghie și Despre viața în Hristos insistă asupra Tainei Euharistiei și dovedește că cei care se împărtășesc cu Preacuratele Taine ale lui Hristos vor avea partea de plinătatea și desăvârșirea vieții în Hristos. Totodată, Dumnezeiasca Euharistie desăvârșește celelalte Taine de după Botez și curăță păcatele săvârșite după cea dintâi Taină de inițiere creștină, aducând înfierea prin har și adopția de către Dumnezeu”.

Sfântul Ignatie Teoforul cunoaște și folosește ca termen tehnic „euharistia”, atunci când vorbește despre adunările credincioșilor unde se frânge pâinea, dar o pune în legătură cu botezul. Euharistia ocupă un loc central în scrisorile sale. Ea trebuie să fie celebrată în mod necesar de către episcop. Se invoca Dumnezeu cu o rugăciune comună, oficială și liturgică, rugăciunea episcopului unită cu cea a Bisericii. Ea este o laudă și cere în același timp și se încheie cu participarea la împărtășirea cu trupul și sângele Domnului. Această cină este un sacrificiu de mulțumire, așa cum indică expresiile sacrificiale; necesită credință și calitate. Dă posibilitatea în același timp să fie aflat Hristos și să se trăiască în dragoste. Sfântul Ignatie stabilește un paralel între euharistie și martiriu. Acesta din urmă este o adevărată liturghie, deoarece constituie imitarea cea mai perfectă a sacrificiului lui Hristos și calea cea mai scurtă pentru a ajunge la ea.

Sfântul Ignatie Teoforul spune în Epistola către Romani: „Scriu la toate Bisericile și tuturor le dau de veste că voi muri bucuros pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veți împiedica. Vă implor, nu recurgeți în favoarea mea la o bunăvoință importună! Lăsați ca eu să devin hrană pentru bestii, prin mijlocul cărora îmi va fi dat să ajung la Dumnezeu! Eu sunt graiul lui Dumnezeu și vreau să fiu măcinat de dinții fiarelor, pentru a putea deveni pâine neprihănită a lui Hristos... Implorați-l pe Hristos pentru mine, pentru ca prin mijlocirea acelor dinți, să devin oștie plăcută lui Dumnezeu”.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful menționează că „Hrana este numită de noi Euharistie și nimeni altuia nu-i este îngăduit să se împărtășească din ea, decât celui care crede că sunt adevărate cele învățate de noi, care s-a spălat cu baia pentru iertarea păcatelor și nașterea din nou și trăiește așa cum a predat Hristos. Fiindcă pe acestea nu le luăm ca pe o pâine și o băutură comună. Ci în modul în care Iisus Hristos Mântuitorul nostru a avut trup și sânge pentru mântuirea noastră făcându-Se trup prin cuvântul lui Dumnezeu, tot așa am fost învățați că și hrana euharistizată prin cuvântul rugăciunii de la El însuși, hrană de care sunt hrănite prin transformare sângele și trupul nostru, e Carne și Sânge ale lui Iisus care S-a făcut trup”.

Sfinții Părinți încurajează credincioșii să se apropie de Domnul prin citate, cugetările lor:

„Chiar dacă am fi umplut oceanul cu lacrimile noastre, nici măcar atunci nu I-am fi putut răsplăti Domnului cum se cuvine pentru ceea ce El ne dăruiește în mod gratuit, hrănindu-te cu Prea Curatul Său Trup și Prea Cinstitul Său Sânge, care spală, curăță, dă viață și ne ridică din moarte.” (Sfântul Serafim de Sarov)

„Harul dăruit nouă prin Împărtășanie este atât de mare încât oricât de nevrednic și de păcătos ar fi un om, de îndată ce acesta se apropie de Domnul chiar dacă am fi cuprinși din cap până în picioare de rănile păcatelor vom fi curățiți, și vom deveni din ce în ce mai luminați și vom fi mântuiți.” (Sfântul Serafim de Sarov)

„Încercând pe cât ne este cu putință să ne concentrăm asupra înțelegerii smerite a totalei noastre păcătoșenii, trebuie să ne apropiem de Sfânta Împărtășanie, care dă viață la toți și la toate, cu nădejdea și ferma credință în negrăita milostivire a lui Dumnezeu spunând cu frângere de inimă: am păcătuit, o, Doamne, cu sufletul, cu inima, în cuvânt, în gând, și cu toate simțurile mele.” (Sfântul Serafim de Sarov)

„Nu trebuie să pierdem ocazia de a ne folosi cât mai des posibil de harul oferit prin împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine.” (Sfântul Serafim de Sarov)

„Câteodată, în această lume, oamenii iau Sfânta Împărtășanie; dar, după judecățile Domnului ei rămân neîmpărtășiți. Un altul poate dori să se împărtășească, dar dorința sa rămâne neîmplinită, independent de voința sa. Unui astfel de om Sfânta Împărtășanie îi poate fi dăruită în chip nevăzut, printr-un înger al lui Dumnezeu.” (Sfântul Sofronie de Sarov)

„În general trebuie să ne apropiem la Sfânta Împărtășanie având conștiința nevredniciei noastre. Hristos cere de la noi zdrobire și smerenie. Atunci când există ceva care ne deranjează conștiința, trebuie s-o aranjăm. Dacă, de pildă, ne-am certat cu cineva, trebuie să ne împăcăm cu el și după aceea să ne împărtășim.” (Sfântul Paisie Aghioritul)

„Cât de des trebuie să se împărtășească și cât trebuie să postească cineva înainte de Sfânta Împărtășanie, acestea nu intră într-un șablon. Duhovnicul va rândui cu discernământ cât de des se va împărtăși și cât va posti, potrivit cu puterea ce-o are. În paralel îl va povățui și la postul duhovnicesc, la abținerea de la patimi, potrivit cu sensibilitatea lui duhovnicească, adică potrivit cu cât își simte greșeala sa și având în vedere răul ce-l poate face vrăjmașul luptând cu un suflet sensibil, ca să nu-l aducă la deznădejde.” (Sfântul Paisie Aghioritul)

„Așa cum pruncul când se naște și caută cu multă râvnă hrana și laptele, iar atunci când este alăptat, dar n-are poftă de mâncare, e semn că e bolnav și e în primejdie de moarte, tot așa și noi se cade să avem râvnă spre a ne alăpta cu Sfânta Împărtășanie, hrana cea duhovnicească, ca să ne facem vii, iar atunci nu vom face aceasta, vom fi în primejdie să murim de moarte sufletească.” (Sfântul Nicodim Aghiritul)

„Dacă cineva se mărturisește nesincer și își face voia proprie, atunci, chiar dacă se împărtășește cu Sfintele Taine, demonii viază în trupul său și îi tulbură mintea. Dacă vrei ca demonii să nu vieze în tine, atunci smerește-te, fii ascultător și neagonisitor și mărturisește-te sincer.” (Sfântul Inokentie de Kamceatka)

„Dumnezeiasca Liturghie este o lucrare sfântă pentru pregătirea Preasfântului Trup și Sânge a lui Hristos, ca să fie dat spre împărtășire tuturor credincioșilor. Acesta este întreg scopul și rostul Liturghiei: împărtășirea credincioșilor.” (Sfântul Simeon al Tesalonicului)

„Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a Cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos.” (Sfântul Ioan de Kronstadt)

„Trupul și Sângele lui Iisus reprezintă Taina lăsată nouă de Însuși Hristos pentru sfințirea noastră. Cine n-ar dori să se împărtășească de o astfel de Sfințenie? Așa că nu te lenevi ca să te apropii de Sfântul Potir al vieții, al nemuririi, al iubirii și al Sfințeniei, dar apropie-te de el cu frică de Dumnezeu și cu credință.” (Sfântul Inokentie de Kamceatka)

„Cel ce se va împărtăși cu Preacuratele Taine deseori, nu doar o dată pe an, acela va dobândi fericirea pe pământul acesta și viață lungă. Cred că harul tainei Sfintei Împărtășanii doar atunci se face simțit, când sufletul celui care se împărtășește trăiește această stare de fericire și liniște.” (Sfântul Serafim de Sarov)

„Vino înduratule și necăjitule, să simți bucuria veșnică! Vino, om rece, să te înfierbânți ca focul! Vino, sărmanule, să te îmbogățești cu comoara necheltuită! Vino, tu, cel lipsit de haine, să te îmbraci în slava nemuritoare și în veșmântul nestricăciunii!” (Dimitrie al Rostovului)

„Așa să te împărtășești din Euharistie: crezând că ea alungă nu numai moartea, ci bolile din noi; căci, ajungând în noi, Hristos adoarme legea sălbatică din mădularele trupului, aprinde evlavia față de Dumnezeu și omoară patimile.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)

„Să-ți scrii pe inimă: cine se înstrăinează de Sfintele Taine, acela este fără de har, adică nu-l are pe Duhul Sfânt. Iar cine nu Îl are pe Duhul Sfânt, acela nu este al lui Hristos.” (Sfântul Teofan Zăvorâtorul)

„Bun și folositor lucru este a ne împărtăși în fiecare zi cu Sfântul Trup și Sânge al lui Hristos, întru cât El Însuși spune: Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică. Căci cine se îndoiește de faptul că a te împărtăși încontinuu de viață nu e nimic altceva decât a fi de mai multe ori viu?” (Sfântul Vasile cel Mare)

„Sfânta Euharistie este începutul îndumnezeirii noastre. ” (Sfântul Grigorie de Nyssa)

„Bună este spovedania păcatelor, când în urma ei vine îndreptarea. Dar ce folos este să descoperi rana în fața medicului și să nu întrebuințezi mijloacele de vindecare?” (Fericitul Augustin)

„Prețuiește după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, cea care se vădește în împărtășirea cu Dumnezeieștile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace și înzdrăvenire (însănătoșire) inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtășire, primită după ce ai trăit un timp în neliniște și moarte spirituală.” (Sfântul Ioan de Kronstadt)

„Sârguiți-vă dar să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui. Când vă adunați des, sunt nimicite puterile satanei, iar prin unirea credinței voastre se risipește prăpădul lor. Nimic nu este mai bun ca pacea, în care încetează orice război al celor cerești și pământești.” (Sfântul Ignatie Teoforul)

„Așa cum nimeni nu poate să vină la Tatăl decât numai prin Fiul (In 14, 6), tot așa nici la Fiul, care e izvorul natural al Duhului Sfânt, din care vine toată procurarea celor bune, nimeni nu poate să vină decât prin Mama Lui, care e partea dinlăuntru catapetesmei, sfânta sfintelor, din care Dumnezeu vorbește cu toată firea creată.” (Sfântul Teofan al Niceei)

„Femeii să nu i se interzică să meargă la biserică (în perioada menstruației). Până la urmă, ea suferă involuntar. Ea nu poate fi acuzată pentru materia inutilă pe care natura o excretă... La fel ei să nu i se interzică să primească Sfânta Împărtășanie în această perioadă. Dacă, cu toate acestea, femeia nu îndrăznește să o primească din evlavie, atunci ea trebuie lăudată. Însă dacă ea primește să nu fie judecată. Oamenii pioși văd păcatul chiar și acolo unde el nu există.” (Sfântul Grigorie cel Mare)

„Prin firea sa Dumnezeiesc-omenească, Biserica este, fără îndoială, un organism fără asemănare în lumea pământească. În această fire a ei este și sfințenia ei. De fapt, ea este atelierul Dumnezeiesc-omenesc al sfințirii oamenilor, și al sfințirii prin oameni, a celorlalte zidiri.” (Sfântul Iustin Popovici)

„Mulți creștini iubitori de Dumnezeu cheltuiesc mulți bani, rabdă multe osteneli numai să meargă la Ierusalim ca să se închine la mormântul cel de viață dătător al Domnului și la celelalte sfinte Locuri. Mulți auzind că în cutare loc depărtat se află sfintele moaște ale unui sfânt, aleargă cu multă râvnă să li se închine, ca să ia har și sfințenie. Dar ca să se împărtășească cu Preacuratele Taine și să se învrednicească să se bucure de împăratul tuturor și de Sfântul Sfinților, au puțină dorință sau nici nu-i interesează.” (Sfântul Nicodim Aghioritul)

„Binecredincioșii creștini trebuie să se împărtășească des cu Dumnezeiescul Trup și Sânge al Domnului.” (Sfântul Nicodim Aghioritul)

„Bine facem că împodobim bradul. Numai că bradul trebuie să exprime forma văzută a formei interioare împodobite. Pentru că altfel este nimic, este o cheltuială. Dacă el arată curățenia familiei, dacă el arată podoaba sufletului nostru, atunci arată și credința noastră. Fericită este acea familie, în care soțul, soția, copiii, toți din casă s-au împărtășit, s-au spovedit, și au ținut post în această perioadă.” (Părintele Nicolae Tănase)

„Vă rog, nu vă lăsați, cât mai des să vă împărtășiți! Insistați la preot, căutați preoți care dezleagă mai ușor. Dacă nu poți, măcar vino la Liturghie.” (Părintele Ioan Iovan)

„În a Ta Pâine, Duhul, ce nu se mănâncă, ascuns este în al Tău Vin, Focul, care nu se bea, sălășluiește. Focul în al Tău Vin și Duhul în a Ta Pâine se găsesc: Înfricoșată și aleasă minune buzele noastre primesc!” (Sfântul Efrem Sirul)

Sfânta Euharistie este înțeleasă ca cea mai puternică unire cu Hristos deoarece este Însuși trupul și Sângele Său care au fost date spre mântuirea noastră. Dacă Hristos nu s-ar întrupa și nu ar fi fost Jertfă pentru noi trimis de Tatăl Său, Dumnezeu; adică Cuvântul s-a întrupat după cum este scris în scriptură: La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (In 1, 1) sau în Crezul Apostolic care se rostește la fiecare slujbă.    

ARTICOL EXPEDIAT ȘI SEMNAT DE TEODOR GURAN