Gherontissa: Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Pantocrator
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Gherontissa este cu siguranță cel mai de preț odor al Mânăstirii Pantocrator. Prăznuirea sa se face la 2 decembrie. După tradiție, ea a fost dăruită de împăratul bizantin Alexie I Comnenul, fiind o copie după icoana în mozaic a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea” de la Mânăstirea Pantocrator din Constantinopol.
Multe sunt minunile săvârșite de Maica Domnului prin această icoană. Ne vom opri la două dintre ele. Cea dintâi, menționată documentar, s-a întâmplat chiar în timpul împăratului Alexie, care poruncise zidirea unui mic așezământ monahal în apropierea actualei mânăstiri. Astfel icoana Maicii Domnului dimpreună cu sculele meșterilor au dispărut într-o noapte, fără să poată cineva da vreo explicație. Au fost găsite pe locul, atunci pustiu, unde acum se găsește Mânăstirea Pantocrator. Această minune s-a întâmplat în mai multe rânduri și cu toții au interpretat că este voia Maicii Domnului ca acela să fie locul noii mânăstiri.
Gherontissa se tâlcuiește „Stareța”, iar acest nume icoana l-a căpătat în urma unei alte minuni, întâmplate în vremea când icoana era așezată în locul său inițial, în sfântul altar. Se povestește că starețul de atunci al mânăstirii era greu bolnav și, descoperindu-i-se vremea plecării sale la Domnul, l-a rugat pe preotul de rând să slujească repede sfânta liturghie, căci dorea tare mult să apuce să primească Sfânta Împărtășanie pentru ultima oară. Părintele, însă, nu a ținut cont de rugăciunea starețului și a slujit pe îndelete, fără să se grăbească deloc. Atunci Maica Domnului însăși a strigat din icoană, cerându-i părintelui să sfârșească sfânta liturghie, ca să se împărtășească și părintele stareț (gherontas). Așa a făcut, iar imediat după ce s-a împărtășit, părintele stareț a murit. De atunci icoana s-a numit Gherontissa și părinții au hotărât să o așeze spre cinstire în biserică, în stânga, unde se găsește și acum.
Sursa: sfantulmunteathos.wordpress.com
Comentarii
Trimiteți un comentariu