SFÂNTUL CUVIOS GHEORGHE DE LA CERNICA (1730–1806)

 

a. Viața

Sfântul Cuvios stareț Gheorghe s-a născut în Săliștea Sibiului, în anul 1730, din părinți binecredincioși. Dorind să slujească lui Hristos din tinerețile sale, își caută adăpost sufletului său în mânăstirile Transilvaniei. Dar, neputând răbda persecuțiile religioase care sileau poporul la uniație, tânărul Gheorghe a trecut Carpații în Țara Românească.

În drum spre Muntele Athos, devine temporar ucenic al unui arhiereu grec care locuia în București. După ce este făcut rasofor și diacon, pornesc împreună spre Constantinopol și Sfântul Munte, pe la jumătatea secolului XVIII. Murind acolo dascălul său, ierodiaconul Gheorghe devine ucenic al starețului Paisie în Schitul Sfântul Ilie din Athos. În anul 1752, Cuviosul Paisie îl călugărește, iar în anul 1754 îl hirotonește preot pentru obștea sa. În acest schit s-a nevoit ieroschimonahul Gheorghe timp de zece ani. În anul 1763 se strămută în Moldova, la Mânăstirea Dragomirna, împreună cu starețul Paisie și cei 64 de ucenici ai săi.

La Dragomirna, Cuviosul Gheorghe petrece încă doisprezece ani ca preot, duhovnic și econom peste cei 350 de călugări și frați. Apoi se strămută la Mânăstirea Secu, în anul 1775, împreună cu 200 de călugări. Aici trăiește numai doi ani pe lângă Cuviosul Paisie și se duce din nou la Schitul Sfântul Ilie din Athos.

În primăvara anului 1781 vine în Moldova să-și vadă starețul și frații din Mânăstirea Neamț. La reîntoarcere, însă, este numit de mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei egumen al Schitului Cernica, rămas de mulți ani în părăsire. Timp de patru ani organizează bine schitul și adună 54 de ucenici în jurul său. Apoi, îmbolnăvindu-se, lăsă așezământ scris, „diată”, ucenicilor săi, cum să-și petreacă mai departe viața în Cernica. Așezământul său are o mare importanță duhovnicească. În același an, starețul Gheorghe s-a făcut iarăși sănătos și a mai trăit încă 22 de ani.

Înmulțindu-se frații în jurul său, mitropolitul Grigorie i-a dat sub conducerea sa, din anul 1793, și Mânăstirea Căldărușani. Ca stareț al celor două mânăstiri, Cernica și Căldărușani, Cuviosul Gheorghe a împărțit soborul în două părți, punând în fiecare mânăstire câte un egumen destoinic. A rânduit la biserică pravilă zilnică, spovedanie deasă, ascultare și masă de obște, după tradiția Athosului și potrivit așezământului său.

La 3 decembrie, 1806, marele stareț Gheorghe se mută la veșnica odihnă, plâns de numeroșii săi ucenici din ambele mânăstiri. Pentru înțelepciunea cu care a condus și organizat, timp de 25 de ani, cele două mari obști călugărești cu aproape 200 de monahi, starețul Gheorghe este considerat un mare părinte duhovnicesc și înnoitor al monahismului românesc, iar pentru viața sa aleasă este numărat în rândul cuvioșilor români. În anul 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților cu zi de prăznuire 3 decembrie.

b. Fapte și cuvinte de învățătură

1. Oprit fiind în țară fără voia sa de către mitropolitul Țării Românești, Cuviosul Gheorghe era în mare mâhnire. Deci, postind câteva zile, s-a rugat Maicii Domnului și Sfântului Ierarh Nicolae să-l povățuiască ce trebuie să facă. Apoi, adormind puțin de osteneală, i s-a arătat în vis Sfântul Nicolae și i-a poruncit, zicând:

– Rămâi aici și îmi curățește lăcașul meu de fiarele sălbatice!

Deșteptându-se plin de bucurie, a pornit în căutarea lăcașului Sfântului Ierarh Nicolae și a aflat biserica lui din ostrovul Cernicăi, pustie și plină de șerpi. Din ceasul acela a rămas în Schitul Cernica împreună cu doi ucenici ai săi, Atanasie și Serafim, din Mânăstirea Neamț.

2. Spuneau ucenicii Cuviosului Gheorghe că după ce au ajuns întâi pe ostrov și s-au închinat în biserică, au văzut în sfântul altar un șarpe uriaș. Atunci starețul, însemnându-se cu semnul crucii, i-a zis cu glas blând:

– Ganul (dragul) tatei, până acum ai locuit tu aici. Acum să te duci din locul acesta, ca să locuim noi!

La cuvântul starețului, șarpele s-a supus poruncii îndată și a ieșit afară din biserică și din ostrov, dispărând în pădurile din împrejurimi.

3. Mărturiseau ucenicii cuviosului că la început multă nevoie și lipsă au răbdat în ostrovul Cernicăi. Biserica era părăsită de mulți ani, lipsită de uși, de ferestre și de cele necesare. Chiliile erau vechi și toate dărâmate, iar ostrovul acoperit în întregime de pădure, de rugi și de spini. Starețul Gheorghe însă nu se descurajă. Ziua tăiau cu topoarele copacii și spinii, ca să deschidă poiana. Seara se adunau cu toții într-o pivniță ruinată, mâncau pesmeți de pâine cu ceva legume și dormeau pe pământ câteva ore. La miezul nopții se sculau și făceau Utrenia, dând laudă lui Dumnezeu. Apoi starețul mângâia ucenicii cu frumoase cuvinte de învățătură. La urmă ațipeau iarăși până în zori, când se sculau, făceau cuvenita rugăciune și plecau la tăiat pădurea.

4. Vestea despre sfințenia vieții Cuviosului Gheorghe s-a răspândit repede în toate părțile și veneau mulți să petreacă lângă el, iar alții îi aduceau ajutoare să refacă biserica și chiliile. În primele șase luni s-au adunat în jurul starețului șase frați. După încă un an au mai venit 16 frați. În trei ani, numărul ucenicilor a sporit la 33. În anul următor erau 54 de suflete în ostrov, iar în anul 1786, obștea Schitului Cernica crescuse la 103 frați.

5. În primăvara anului 1784, starețul Gheorghe voia să facă călugări pe cei 33 de ucenici ai săi, dar nu avea haine și cele necesare pentru ei. Auzind de aceasta, câțiva credincioși din București au cumpărat haine pentru toți frații și le-au dus la cuviosul. Iar în săptămâna Sfintelor Patimi, starețul Gheorghe i-a călugărit pe toți, slăvind pe Dumnezeu și mulțumind Sfântului Ierarh Nicolae.

6. În anul 1788, starețul Gheorghe a făcut o mică biserică pe ostrovul mic, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Alături a făcut mai multe chilii de pământ și în acestea trimitea ucenicii săi pe rând să se liniștească. Părinții se nevoiau pe ostrovul mic toată săptămâna, iar sâmbăta veneau în ostrovul mare. Aici se mărturiseau, primeau Sfintele Taine, petreceau în obște Duminica, ascultau învățăturile mai dulci decât mierea ale bunului stareț, apoi iarăși se întorceau la liniște în ostrovul mic.

7. Mărturiseau ucenicii Cuviosului Gheorghe că bătrânul a făcut multe odoare noi la biserica Sfântului Nicolae din ostrov. Apoi a hirotonit trei preoți și trei diaconi și a rânduit să se facă zilnic Sfânta Liturghie și cele șapte Laude. Pravila și canoanele bisericii le-a așezat întocmai după tipicul Sfântului Sava și potrivite cu obiceiul pământului, că mai înainte de dânsul nu erau statornicite nici într-o parte a țării, „ci urma care cum vrea”.

8. Iarăși spuneau aceiași ucenici că, până la venirea acestui cuvios, se pierduseră chinoviile și rânduiala lor din această țară, după mărturia mai multor hrisoave domnești, care zic: „Noi singuri am văzut viața fericiților pustnici din Cernica și ne bucurăm, având în a noastră stăpânire o asemenea mânăstire cu viață după Dumnezeu...”.

9. Starețul Gheorghe sfătuia mereu pe ucenicii săi să trăiască în desăvârșită dragoste unul cu altul. Dar la începutul anului 1785 s-a îmbolnăvit greu, încât socotea că va pleca din lumea aceasta. Deci, a poruncit să tragă clopotul mare, a adunat pe toți frații în biserică, le-a citit molitfa de iertare, apoi le-a spus, lăcrimând:

– Copiii tatei, dragoste să aveți între voi, că Dumnezeu știe de ne vom mai vedea!

10. Adunându-se frații în jurul Cuviosului Gheorghe, când zăcea în pat, au început a-l ruga cu lacrimi:

– O, părinte preadulce, măcar prin viu grai fă-ne să auzim toți, pe cine să avem îndreptător și ce rânduială să ținem după moartea ta? Căci noi până astăzi, căzând și sculându-ne, numai pe tine te-am avut purtător de grijă pentru Dumnezeu, nefățarnic începător, neviclean întru petrecere, nemomelnic întru pogorâri și neposomorât spre cei mult greșiți.

11. Văzând starețul Gheorghe întristarea ucenicilor săi, i-a sfătuit zicând:

– Părăsiți, o, fiii mei, gândul de a cerca judecățile lui Dumnezeu cele necuprinse! Părăsiți legiuirea amăgitoare între voi, vrând să știți cine anume să vă fie începător! Părăsiți gândul și voi, aceștia mai tineri, care socotiți că lipsirea mea va fi pricină de risipirea obștii sau de nesporirea voastră. Ci, toți dimpreună cu mine să ziceți așa: Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă! (Ps. 113, 9). Deci, ascultați-L pe Hristos, împlinindu-I toate poruncile, și toate celelalte, negreșit, se vor adăuga vouă.

12. Astfel, blândul stareț a lăsat ucenicilor săi un „așezământ statornic cum să fie îndreptarea smeritei obștimi” de la Cernica după moartea sa, adăugându-le și aceste cuvinte:

– Deși nu presupun că veți cădea în cursa neascultării sau că veți căuta cele mai presus de a voastră măsură, totuși, cu dreaptă credință, vă îndemn să rămâneți supuși întru această părintească hotărâre.

13. Zicea starețul ucenicilor săi:

– Foarte străin lucru este călugărilor ieromonahi ca să-și hotărască singuri loc cinstit pentru îngropare. Și mai ales celor îngreuiați cu duhovnicia. Să-și hotărască numai prohodul și parastasele cele obișnuite, care scot din iad pe pătimașul suflet. Acestea chiar și de la tot creștinul să nu rămână.

14. Întrebat fiind cuviosul unde să-i îngroape ucenicii trupul după moarte, el le-a răspuns:

– Cât despre viermănosul meu trup, căutare păgubitoare de smerenie nu-i trebuiește. Ci mai ales să vă milostiviți a-l scoate încă și din ostrov afară, spre mâncarea fiarelor, că doar se va micșora și mulțimea păcatelor mele. Iar dacă nu voiți a vă pleca poruncii ticăloșiei mele, apoi măcar să-l puneți după ușa pridvorului, unde se face și litie la cei răposați, ca, văzându-mă frații intrând și ieșind, toți să se umilească, zicând: „Odihnește, Doamne, cu drepții pe adormitul robul Tău”, făcând până la patruzeci de zile și câte douăsprezece închinăciuni.

15. Apoi le-a adăugat și aceste cuvinte:

– Fiilor, de cugetați să vă rămână de la mine după moarte ceva aur sau argint, apoi vă rog să nu vă pângăriți cumva mintea cu asemenea gânduri; nici să voiți a ispiti mult taina lucrului. Ci, să vă sfiiți și de fața neadormitului străjer, care mă întărește a vă încredința, prin adevăr, scriind pe toate câte le izvorăște inima mea.

16. Spunea starețul Gheorghe:

– Fiii mei, să nu poftiți a schimba harul cuvioșiei voastre pe unele lucruri pământești și stricăcioase, după cuvântul psalmistului ce zice: Bogăția de ar curge, să nu vă lipiți inima de ea (Ps. 61, 10).

17. Zicea iarăși ucenicilor săi:

– Fraților, întru numele Tatălui, pildă m-am făcut între voi prin rodul dragostei, iubindu-vă pe toți deopotrivă. Întru numele Fiului, m-am supus de bunăvoie sub picioarele tuturor, ca să pot vâna prin răbdare și sufletele voastre. Întru numele Duhului Sfânt, n-am lăsat pe simțiri a zbura peste hotarele firii, întrucât și de voi mi s-a făcut milă, încălzindu-vă pe lângă bucuria inimii și îndreptându-vă către limanul mântuirii.

18. Apoi iarăși le-a zis:

– Cu voi grăiesc, o, fiii mei cei săraci cu duhul, că și pe pământ vă trebuiesc avuții nevremelnice, ca să dobândiți cu prețul acestora nebiruite arme, vrând a vă lupta, ca niște buni ostași, cu întrarmații (diavoli) cei nevăzuți ai iadului și a pătimi până la sânge pentru Iisus Hristos Cel răstignit.

19. Iarăși, cu duhul blândeților – zicea bătrânul – adaug porunci celor purtători de cruce fii ai mei sufletești, în ce chip să fiți ca niște îngeri în trup, neplecându-vă la deșertăciuni mincinoase, nici la răsfățări neastâmpărate sau la plimbări nepotrivite darului vostru, după cuvântul cel zis de vasul alegerii: Toate îmi sunt slobode, dar nu toate îmi sunt de folos (I Cor. 6, 12).

20. Zicea iarăși către ucenicii săi:

– Bunul vostru obicei și podoaba chipului să fie întocmite după urmarea cea dreaptă, asemănându-vă celor tineri preacuvioși sfinți, care au fost de o vârstă cu voi întru firea omenească. Deci, pildă de fericită răbdare să luați de la Acachie cel întocmai cu mucenicii. Pildă de curată supunere să luați de la Dositei cel cu totul fără de răutate. Iar pildă de smerită înțelepciune să luați de la Zaharia cel mult pătimitor.

21. Iarăși învăța pe fiii săi:

– Fiilor, slujiți Domnului cu frică și vă bucurați Lui cu cutremur (Ps. 2, 9). Că de veți petrece zilele vieții voastre cu luare-aminte de sine, iar nu întru nebăgare de seamă, atunci cu adevărat nu se va atinge de voi nici o meșteșugire diavolească.

22. Uneori spunea ucenicilor săi:

– Să știți, fiii mei, că zavistia, pizmuirea, lăcomia, vicleșugul, mânia, pomenirea de rău și trufia, acestea nu știu să cinstească pe cea plăcută lui Dumnezeu sporire duhovnicească. Patimile acestea rămân ca niște săgeți înfipte întru același blestem al neascultării strămoșești.

23. Alteori adăuga starețul și acestea:

– Întru nevoințele voastre, fraților, se va proslăvi iubitorul de oameni Dumnezeu și veți moșteni pacea, care întoarce iarăși la cea după fire laudă, pe cei ce se află cu mintea întreagă, făcându-vă multora oglindă vieții spre îndreptare și bucurându-vă întru lumina celor vii.

24. Zicea iarăși starețul Gheorghe:

– Fiii mei, câtă vreme am trăit împreună cu voi, altă grijă nu am avut, decât cum să vă apăr de tot felul de vătămări, ca pe niște prunci înfășurați cu străinătatea, și să vă deștept a rămâne mereu sporiți.

25. Fiilor, spunea cuviosul, cea mai cuprinzătoare poruncă, întru care se reazemă începutul mântuirii monahilor, este ca întocmai cu suflarea să cinstiți supunerea unul către altul. Însă, nu cu ceva interes nebinecuvântat de Dumnezeu, ci pentru singur folosul aproapelui, ca să împliniți și dragostea cea hotărâtă din lege. Iar eu, nevrednicul, martor sunt pentru voi, fiii mei, cum că nu veți fi întrebați la ziua judecății, nici veți rămâne fără cercetare de sus. Iar de veți amărî sufletul mai-marelui vostru cu neascultarea, atunci să vă gătiți foarte mult de răspunsul cel pornit cu dreaptă mânie peste fiii neascultării, care lucru să nu fie!

26. Apoi adăugă și aceste cuvinte:

– Nici după moartea mea să nu îndrăzniți a ieși de sub jugul Domnului, nici să vă întindeți, cercând alte vieți; ci să vă mulțumiți cu acest încredințat podvig (jug, povară), întru care sunteți bine deprinși și chemați de însuși Duhul Sfânt, având spre nerușinată pildă pe cei 24 de ani ai supunerii mele, când am fost sub ocârmuirea dreptului bătrân Kir Paisie, starețul meu cel din chinovie.

27. Pentru frații cei de curând veniți zicea:

– De s-ar întâmpla vreunii din frații cei de curând veniți la călugărie a face gâlcevi, tulburându-vă prin lumești obiceiuri și dând sminteală la tot soborul, făcându-se iubitori de sine cu tovarășii, mâncători pe ascuns, fățarnici întru spovedanie, robi patimilor întru neînfrânată lăcomie și, în scurt, batjocoritori de chipul îngeresc, acestora întâi să le gătiți merinde pentru călătorie la drum. Apoi, fără de nici o cercetare cu epitimie (canon), să-i lăsați a se duce unde vor vrea, după cuvântul Domnului: Că mulți sunt chemați, dar puțini aleși (Matei 20, 16). Dar, întorcându-se ei cu pocăință adevărată iarăși în cinstea lor cea dintâi, să fie primiți, nimic mustrându-i pentru cele trecute.

28. Monahilor și clericilor învrăjbitori, nestatornici și de-a pururea cârtitori, marele stareț le poruncea să-și aleagă una din aceste trei:

– Sau, cunoscându-vă neputințele, îndată să arătați cucernicie și să puneți început bun; sau, luând binecuvântare de la povățuitorul obștii, să vă căutați alt lăcaș, după râvna inimii voastre, unde să vă mântuiți mai cu puțină osteneală; sau, și mai bine, să faceți plângere către stăpânescul scaun (către chiriarhul).

29. Spunea cuviosul că, de se vor întrarma călugării cu aceste patru arme, adică, întâi să facă toate cu binecuvântare; apoi să se spovedească adesea; apoi să țină măsura dreptei socoteli și să aibă smerita înțelepciune, atunci vor putea omorî toate patimile limbii, ale inimii și ale simțurilor, făcându-se de-a pururea vrednici împărtășirii dumnezeieștilor Taine.

30. Despre cea dintâi poruncă spunea starețul ucenicilor săi:

– Nicidecum, fără binecuvântarea povățuitorului obștii să nu cutezați a face nici cât de mic lucru, după cum legiuiesc Sfinții Părinți. Ci toate ostenelile voastre să treacă prin știrea lui și atunci cu adevărat vor fi primite la Dumnezeu. Iar de veți schimba porunca, apoi să știți că și folosul odihnei nu va rămâne întru voi. Pentru că altfel, orice sfat veți sfătui, risipi-l-va Domnul (Isaia 8, 10).

31. Despre Taina Spovedaniei, spunea fiilor săi:

– Vi se înnoiește această tare poruncă, ca până la unul să mergeți de trei ori pe săptămână către duhovnicii cei aleși de sobor. Fiecare, unde va fi rânduit de întâistătătorul, la acela să-și mărturisească toate ascunsele cugete și greșeli, suspinând din adânc și cerându-și iertare, socotind a fi de față Însuși cunoscătorul de inimi Dumnezeu. Iar nefăcând așa, apoi singuri vă pricinuiți groaznice căderi și nici o sporire în suflet să nu așteptați.

32. Despre a treia poruncă a dreptei socoteli, sfătuia pe ucenicii săi:

– De veți simți că vă supără ori în ce lucru dracul cel de amiază-zi, șoptindu-vă că doar ați fi voi mai buni la Dumnezeu decât alții, sau mai sfinți și cuvioși, îndată să alergați la egumen, rugându-l să vă schimbe din ascultările cele de cinste în altele cu totul proaste, până veți scăpa de robia cugetului mândriei și veți câștiga dreapta socoteală. Iar nefăcând așa, apoi negreșit veți pierde și roada dreptății.

33. Iar despre smerita înțelepciune poruncea, zicând:

– Vă dau această poruncă mai râvnitoare, ca împătrit să aveți străjuire cum să vă păziți capul credinței prin smerita înțelepciune, pentru a nu fi zdrobiți de cel mai necurat duh al blestematei huliri, care pe mulți din călugări, ce se țineau a fi prea isteți, i-au aruncat în deznădejde și le-au zdrobit oasele de pe fața pământului. Unul ca acesta, de voiește în grabă a rușina pe acel drac, cu sila să tragă pe inimă a se apropia și el cu frații la anafură, la sărutat icoanele și la orice îl va pune egumenul. Iar nefăcând așa, apoi până la groapă îl va petrece acel duh rău, vrând să-l câștige prin deznădejde.

34. Pentru Sfânta Împărtășanie astfel îndemna Cuviosul Gheorghe pe ucenicii săi:

– Părintește vă îndemn ca să nu treacă nici o lună, nefiind împărtășiți cu dumnezeieștile Taine. Ci, toți de obște să vă îndeletniciți a vă cumineca de douăsprezece ori pe an, afară de alte neocolite pricini. Eu vă sfătuiesc, iubiții mei fii, să nu vă abateți alegând ceva din cele peste măsura voastră, nici a vă socoti cu cei de-a pururea vrednici împărtășirii. Ci, precum de multe ori v-am zis, păziți calea de mijloc, împlinind după puterea voastră pe cele cuviincioase pregătiri. Măcar trei zile de rând postindu-vă, îndrăzniți a lua cu cucernicie de la sfințitorul preot pe cele curățitoare Taine.

35. Zicea iarăși Cuviosul Gheorghe:

– Feriți-vă, o, fiii mei, să nu vă înșelați grăbindu-vă a primi lupi cuvântători întru smerita turmă. Adică pe aceste cinci firi de oameni ce sunt încurcați cu străine așezări sufletești: pe călugărul venit de aiurea, ce este numai rasofor; pe schimnic, care este mai presus de cinul vostru; pe cel ce este de neam mare; pe cel foarte învățat și nesupus; și pe cel ce este peste fire lipsit de minte. Că ale acestora nepotrivite așezări nu vă sunt de folos a rămâne cu voi. Însă, iarăși, prin duhul blândeților vă poruncesc ca, văzându-i plecați spre căință cu adevărată umilință, să-i numărați a fi bine primiți cu cei dintâi, după cuvântul Domnului ce zice: Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară.

36. Marele stareț, arhimandritul Gheorghe, considera că mântuirea călugărilor din viața de obște atârnă de păzirea statornică a următoarelor cinci porunci așezate în chipul crucii:
- Toate cu binecuvântare;
- Toate cu spovedanie;
- Dreapta socoteală;
- Smerita înțelepciune;
- De 12 ori pe an a se împărtăși;

37. Spunea starețul și aceste cuvinte:

– Călugărul cel de bun neam și cinstit, mult, puțin ce a adus cu sine, să le pună la mijloc spre mângâierea tuturor din obște, împrumutând cu acestea pe Sfântul Ierarh Nicolae. Că, dimpreună cu părăsirea de toate, i-a primit Dumnezeu și pocăința.

38. Iar despre tăierea voii zicea:

– De la călugărul cel de bun neam numai această mică slujbă i se cere, ca să nu creadă minții sale mai mult decât celui ce îl povățuiește pe el. Ci, precum deodată a părăsit lumea, în acest chip să-și taie și voia sa. Și cu aceasta a împlinit toată dreptatea.

39. Către iconomul obștii acestea poruncea marele stareț:

– O, prea iubite fiul meu iconoame, întru cele mai ușoare iconomii firești vei săvârși îndreptări de slujbă după cum Sfântul Nicolae îți va povățui mintea. Iar întru ascultările mai grele, cu nedumeriri de taină, să nu calci hotarul, ci să întrebi și pe duhovnici, că atunci mai puțin vei greși.

40. Zicea iarăși:

– La toate ascultările să ai grijă a nu se face ceva pagubă, nici risipire fără de rânduială sau vătămare celor rânduiți de tine în ascultare. Ci, la fiecare slujbă să așezi câte trei oameni, ajutându-se unul cu altul.

41. Să-ți fie în știre și aceasta, fiule – zicea bătrânul –, ca pe cei posomorâți și fricoși la luptă, niciodată să nu-i pui la slujbe grele, pentru că, negreșit, te vor rușina.

42. Apoi adăugă starețul Gheorghe și aceste cuvinte părintești către iconomul mânăstirii:

– Fiule iconoame, prea cu bună pază să cumpănești greșelile fraților, a nu le judeca numai cu asprime, după trup, ci mai ales cu multă milostivire, după duh. Că zice Hristos: Milă voiesc, iar nu jertfă (Matei 9, 13).

43. Zicea și acestea:

– Deși multe căderi vor pătimi frații, ca niște oameni cu neputințe, și felurite scârbe cu nemulțumire îți vor pricinui, tu, fiul meu, nu-i mustra cu patimă, nici să-i osândești după obicei, ca să nu cazi și tu din bunătăți și mai târziu vei rămâne cu mântuirea mai prejos decât cei ce de-a pururea cad și se scoală.

44. Iarăși zicea iconomului:

– Arată-te vesel spre frați și foarte mult vei fi iubit de toți. Și chiar de vei pătimi întocmai ca dreptul Iov, să nu te aluneci dând vină asupra fraților sau cârtind asupra Ziditorului a toate. Că destul îți este folosul a te păzi cu cinste de păcat și a mângâia sufletele lor.

45. Altădată iarăși învăța pe iconom, zicând:

– Să știi, fiul meu prea iubite, că și rânduiala iconomiei celei dinlăuntrul sufletului este un dar foarte scump și nu lesne de aflat, care întrece cu prețul toată agonisita cea trupească. Deci, să nu se vatăme frații, apropiindu-se de tine ca să ia folos. Și nici tu să nu simți durere când te vor necăji întru ceva. Numai prin harul acesta, ce este tăinuit de furii cugetelor, degrabă vei umple jitnițele faptelor bune, săturând din destul adunarea obștii.

46. La urmă adaugă și aceste cuvinte:

– Fă-te ca un tată iubitor de fii și te bucură de sporirea lor, că atunci și ei îți vor purta neputințele tale.

47. Spunea starețul ucenicilor săi:

– Fiilor, deprindeți-vă cu rânduiala părintelui meu, Kir Paisie, care poate și în zilele noastre mult a ne folosi, fiindcă pravila acestui drept bărbat este întemeiată pe șapte stâlpi neclătiți și întărită pe cele șapte Laude ale Maicii noastre, Biserica.

48. Zicea iarăși:

– Se cuvine a nu tăinui vouă, fiilor mei, că mai ales trei odrasle ale bunătății starețului meu, mi se pare că nu veți putea degrabă a le vedea rodind aici, nici a le câștiga așa ușor în scurtă vreme. Adică rugăciunea lui Iisus, povățuirea de călugări mulți și împăciuirea monahilor de multe neamuri.

49. Cea dintâi odraslă este lucrarea minții, adică făclia cea nestinsă a îndreptării sufletului, care povățuiește pe smeritul om către raiul cel gânditor și îl face în stare să ajungă la măsura vârstei lui Iisus Hristos. Această lucrare departe se află de niște pătimași ca noi.

50. Fraților, adăugă bătrânul, nu vă slobozesc a lua cuțit spre junghiere, cercând taina acestei lucrări, până ce veți agonisi cărți spre ajutor la meșteșugul ei. Pentru că nefiind bine iscusiți, să nu vi se întâmple ceva mai rău și veți fi de râs vrăjmașilor draci. Căci foarte cu anevoie nimeresc calea aceasta cei nedezbrăcați peste tot de materiile trupului, după cuvântul ce zice: „Nu va locui Duhul lui Dumnezeu în oamenii aceștia, de vreme ce încă trup sunt și numai cele pământești caută”.

51. Cea de a doua odraslă, continua starețul, este ca nicidecum să nu primiți în obște mai mult decât 103 frați. Măcar de ar veni la voi orice față, aducându-vă toate bunătățile pământului, să nu călcați așezământul ce vi se hotărăște, că atunci se vor naște între voi urâte prigoniri și veți cădea în grele ispite și nu veți fi mângâiați de nimeni. Ci, numai după ce se vor muta unii către Domnul, să împliniți locul și numărul.

52. Cea de a treia odraslă, fraților, este ca să nu caute întâietate cineva din călugări sau din frații cei primiți în obște ce sunt de alte neamuri. Că mai bine este ca fiecare să se întrebe pe sineși cum s-a făgăduit înaintea Sfântului Nicolae și oare la ce a venit la mânăstire, îndestulându-se a fi cinstit cu cei de mijloc fericiți ascultători și numărat cu cei neînstrăinați de mila lui Dumnezeu.

53. Zicea și acestea marele stareț:

– Harul acestor trei bunătăți, adică al lucrării minții, al povățuirii de popor mult și al împăciuirii limbilor, nu multora s-a dat de la Dumnezeu.

54. Alteori, sfătuia cu stăruință pe ucenici:

– Părintește vă rog, pentru numele Preasfintei Treimi, să nu faceți supusă această smerită obște (Cernica) altor neamuri mai sporite, cât timp va locui măcar un singur suflet de român într-însa. Ci, ori greci, ori de altă limbă, să nu îndrăznească a păși peste soarta românilor, nici ține începătoria înlăuntrul bisericii sau în iconomia de afară. Numai cu învoire de obște pot să fie ca o mână dreaptă românilor statornici, spre ajutor la greutatea vieții.

55. Iar pe călugării cernicani astfel îi sfătuia bătrânul:

– Nici între voi, românii, să nu faceți prigoniri, aflându-vă mai buni decât alții și să vă certați, zicând: că eu sunt pământean, iar acela este moldovean și acesta transilvănean. Pentru că nu felul limbii românești judecăm, ci mai degrabă faptele credinței cercăm. Iar de nu veți ține seamă de cuvântul ce v-am rugat, apoi să știți, fiii mei, că multă plângere veți moșteni, în loc de pace. Drept aceea, să nu călcați hotarul, căci toți în curând vom muri și vom stăpâni numai mormântul.

56. Pentru privegherile cele de peste an, așa învăța Cuviosul Gheorghe pe fiii săi:

– Iubiților, puneți-vă la răbdare și cu dragoste să închinați lui Dumnezeu în cursul unui an câte o priveghere de om, după numărul ce sunteți adunați aici, în această vreme.

57. Zicea iarăși:

– În tot lucrul bine este a păzi fiecare măsura de mijloc, atât pentru alinarea măririi deșarte, cât a fugi și de omorâtorul păcat ce se naște călugărului din trândăvie. Deci, să nu se îngreuieze inima voastră cu neînțelegerea, căci și psalmistul zice: „Adormit-au cu somnul lor și n-au aflat nimic”. Ci, vă hrăniți sufletul cu rugăciunea cea de-a pururea curgătoare a străjuirii nopții, ca să dobândiți har cu prea bogată milă de sus.

58. Apoi continuă starețul:

– Privegherile să le faceți după rânduiala aceasta: 40 de privegheri la sfinții cei aleși de peste an, punându-le slujba după învoire frățească și făcând osteneală cinci ceasuri din noapte; 7 privegheri de câte șapte ceasuri să-i închinăm cu cuget smerit Maicii Domnului, la toate praznicele ei, întru cinstea și mărirea pururea Fecioarei Maria; 12 privegheri la praznicele împărătești ale Însuși Ziditorului a toată făptura și Mântuitorului nostru, făcând osteneală câte nouă ceasuri din noapte, după numărul celor nouă cete de îngeri care îl slăvesc neîncetat; 3 privegheri de toată noaptea, de câte douăsprezece ceasuri, din care: una la întâi septembrie pentru biruința și întemeierea prea înălțatului nostru domn; a doua, la întâi martie, pentru fericita sănătate și buna sporire a preasfințitului nostru mitropolit; iar a treia, la 6 decembrie, spre ziua hramului, întru cinstea și pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae.

59. La urmă, adăugă starețul și aceste cuvinte:

– Săvârșiți-le pe toate cu bună rânduială, o, fiii mei. Purtați grijă a nu fi lipsit cineva de harul privegherilor, nici să rămâneți bătând afară la ușa milostivirii lui Dumnezeu. Ci mai ales voi, clericii, cu foarte mare pază să umblați, nesocotind a fi mică pagubă a scădea măcar o cirtă din lege, că scris este: Cel ce nu se ostenește după lege, nu se încununează (II Timotei 2, 5).

60. Pentru canonul și pravila de la chilii, astfel învăța Cuviosul Gheorghe pe fiii săi duhovnicești:

– Am rânduit să faceți și ceva canon pe la chilii, care este după măsură cumpănit și cu putință fiecăruia a-l săvârși. Socotiți, fiii mei, mai întâi să nu aveți unii spre alții pomenire de rău, ca să nu apună soarele întru mânia voastră (Efeseni 4, 26).

61. Apoi zicea:

– Cei ce știți carte, vrând de cu seară a vă odihni, alegeți a citi una din acestea două: sau molitfele spre somn sau Canonul Îngerului. Iar deșteptându-vă din somn, să citiți iarăși sau icoasele Maicii Domnului sau molitfele dimineții.

62. Zicea iarăși starețul:

– La închinăciuni dăm voie, sau 300 de cele mai mici să faceți, sau 100 de metanii până la pământ. Asemenea pogorâm hotarul milei și către cei cu totul slabi ce nu sunt cărturari. Să facă deci, sau 700 închinăciuni mici, sau 300 metanii mari, păzind întocmai până la moarte această legătură, afară doar de sâmbete, de Duminici și praznice cu dezlegare, că atunci metanii mari nu se fac.

63. De se află cineva râvnitor, iubind a le săvârși pe toate cele rânduite fiecărei zile, acesta despre noi să fie slobod și binecuvântat. Însă și stihul cel rânduit călugărului, toți, de obște, să-l aveți întru pomenire. Adică de-a pururea culcându-vă și sculându-vă să ziceți așa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.

64. La urmă adăugă starețul și acestea:

– Zis-a un mare filosof cum că celor înțelepți puține le trebuiesc. Astfel și voi, fiii mei, citind multe scripturi, măcar numai să fiți cucernici. Măcar să nu pizmuiți celor împlinitori de porunci, ca să nu rămâneți și nelucrători din rea voire; ci, cât aveți încă vreme, sârguiți-vă fiecare cât poate.

65. Iar pentru măsura somnului, spunea marele stareț:

– Fiilor, să vă arăt puține și pentru greutatea somnului, numit și moarte a sufletului, ca să-i știți măsura și sorocul odihnei. Precum din patru stihii este alcătuită lumea de Dumnezeu, într-acest chip se cuvine și somnului să-i despărțim vremea și, drept cumpănindu-l, să-i lăsăm daraua numai întru a patra parte de măsură. Adică iarna să vă odihniți dormind noaptea șase ceasuri. Iar vara, patru ceasuri noaptea și două ceasuri ziua. Și numai atât. Iar dacă încă nu ajung dramurile firii unora din slăbănogi, apoi lăsăm voie la începătorul obștii (egumenul) a le mai face ceva adaos, pe cât va socoti.

66. Zicea iarăși fiilor săi:

– Precum v-am spus a păzi rânduiala privegherilor, în același chip se cuvine și în toate zilele a nu lipsi nici un frate de la cele șapte laude ale Bisericii, după hotărârea marelui psalmist ce zice: De șapte ori pe zi Te-am lăudat pe Tine, Doamne (Ps. 118, 164).

67. Sosind vremea cântării de noapte, străjerul cel rânduit să nu lipsească din pridvor, ci cu bună pază să ia în scris pe toți frații, cine la ce vreme a intrat. Iar după sfârșit, să ducă mărturia la egumen, ca pe cei întârziați de la rugăciune să-i rânduiască sub duhovnicească epitimie. Adică, sau plecându-i va face metanii, sau oprindu-i a nu mânca într-acea zi.

68. La urmă a adăugat cuviosul și acestea:

– Să nu vă obișnuiți, fraților, a umbla din loc în loc, bătând vânturi fără de folos și rezemându-vă de umbra necuratelor păreri. Ci vă întăriți unul pe altul și faceți roduri vrednice de pocăință. Iar părăsind voi lăcașul acesta, veți cădea sub grea epitimie (canon), ca niște netrebnici însoțirii celor aleși.

69. În anul 1806, la 3 decembrie, îmbolnăvindu-se de moarte, Cuviosul Gheorghe a chemat la sine pe toți și le-a zis:

– Copiii tatei, dragoste să aveți între voi! Să știți că la Cernica va merge bine până la al patrulea stareț, iar de aici Dumnezeu știe. Apoi, dându-și duhul în mâinile Domnului, a fost îngropat în pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe din insula mică.