Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului


 


Troparul Sfântului Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Eutihie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Israel în adânc a luat urma și pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruință să-I cântăm.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogățindu-te cu virtuți și luminându-te cu Luminile cele Strălucitoare ale darurilor lui Dumnezeu, izbăvește-mă de patimile ticăloșiei prin rugăciunile tale, ca să te laud, Preaînțelepte Ierarhe Eutihie.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viță sădită din cer în curțile lui Dumnezeu ai odrăslit, adevărat îndestulată cu roadele faptelor celor bune, împreună și cu ale minunilor, Sfinte Părinte Eutihie.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Făcând mintea stăpână, ai biruit tirania patimilor, cuvioase. Pentru aceea, înălțându-te cu aripile nepătimirii, ai ajuns tocmai la Locașurile lui Dumnezeu.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primind pe Ziditorul tău, precum a voit a Se Întrupa mai presus de cuget din pântecele tău fără de sămânță, te-ai arătat cu adevărat Stăpână a făpturilor, Preacurată.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt...

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curățindu-te pe sineți de tina patimilor prin multa osârdie, te-ai făcut locaș Duhului Sfânt, purtătorule de Dumnezeu, Strălucite Ierarhe Eutihie.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai fiu al zilei cu împărtășirea Luminii celei fără de materie și cu strălucirea tămăduirilor celor adevărate gonești stricăciunea patimilor cea întunecoasă, pururea pomenite.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pruncie sugând laptele înfrânării, petrecândpururea în rugăciuni, ai ajuns la măsura vârstei lui Hristos cu adevărat, Ierarhe Strălucite Eutihie.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Deschizându-ți cinstita gură, părinte, ai tras duh și ai îngrădit gura care a cugetat nedreptate, spre Singură Înălțimea Întrupării lui Dumnezeu, preaînțelepte.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minunea Dumnezeieștii tale nașteri, Curată, întrece toată rânduiala firii. Că ai zămislit în pântece pe Dumnezeu mai presus de fire și născându-L ai rămas pururea Fecioară.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălțat fruntea credincioșilor Tăi, Bunule și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Hristos este Puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserieă cu Dumnezeiască cuviință cântă, strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu Raza Dumnezeiescului har, ai întunecat toate părerile ereticilor și ai luminat adunările popoarelor celor credincioase, preaînțelepte.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suferind prigoniri pentru credință nu te-ai slăbit. Că ai avut Ajutor pe Însuși Hristos, Cel Ce era hulit, ierarhe preacinstite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Înălțându-te Domnul, a întărit pe piatra adevărului pașii sufletului tău și a împiedicat cugetele vrăjmașilor cele îngâmfate.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat negrăită și nepricepută este la cei din cer și la cei de pe pământ Taina nașterii tale celei cu Dumnezeiască cuviință, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste Te rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, pe Cel Ce ne chemi din negura greșelilor.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izgonindu-te fără dreptate, vitejește ai suferit despărțirea de turma care ți-a fost dată, înțelepte părinte. Dar iarăși te-ai întors la dânsa cu bucurie, mult fiind de toți prealăudat.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu prin semn de pildă vezi acum Slava lui Dumnezeu, de care din pruncie ai dorit-o, Fericite Eutihie. Ci, mai ales față către fată o vezi acum, dezlegându-se oglinzile trupului, părintele nostru.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Umplându-ți-se sufletul tău de Ape Dumnezeiești, cu adevărat a izvorât Bisericii râuri de învățături, Înțelepte Părinte Eutihie și adapă brazdele ei, fericite părinte.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ești Bună, Stăpână a lumii, miluiește pe cei ce te mărturisim din suflet pe tine, Născătoare de Dumnezeu. Căci pe tine te avem Ocrotire Nebiruită, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieții văzând-o...

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sălășluitu-s-a Preasfinta Treime întru tine, că fiind curat de tulburarea patimilor și cu adevărat te-a umplut de daruri, prin care pururea alungi toată boala, cugetătorule de Dumnezeu, Părinte Eutihie.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având în inima ta smerenie cu adevărat înălțătoare, te-ai înălțat și toate măiestriile demonilor deodată le-ai umilit, ierarhe al Domnului, pururea pomenite.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând marea vieții fără de valuri, ai ajuns la limanurile Împărăției Cerurilor, părinte, păstrând lui Dumnezeu poverile sufletului, vrednicule de minune.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Fiind plin de învățăturile dreptei credințe, la verdeața acestora ai păscut turma ta cea cuvântătoare și de apele cele tulburi cele împotriva dogmelor neîmpărtășită ai arătat-o, cuvioase.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Stăpână, Ceea ce ai născut oamenilor pe Ocârmuitorul, Domnul, potolește tulburarea patimilor mele cea nestatornică și cumplită și dă liniște inimii mele.

Irmosul:

Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viața mea, Mult Milostive.

CONDAC, glasul al 8-lea.

Să lăudăm toți cu credință pe Dumnezeiescul Ierarh Eutihie și cu dragoste să-l fericim, ca pe un mare păstor și slujitor și preaînțelept învățător și izgonitor al eresurilor. Că se roagă Domnului pentru noi toți.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioșilor tineri. Iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe tiranul l-a plecat a striga: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-ți sufletul ca zăpada, te-ai asemănat îngerilor prin albiciunea virtuților, părinte. Pentru aceasta veselindu-te împreună cu dânșii, dănțuiești strigând: Binecuvântatești, Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o jertfa fără de prihană, din pruncie te-ai adus pe tine Stăpânului tău, cuvioase, prin omorârea plăcerilor și cu adevărat pentru aceasta veselindu-te, strigi: Binecuvântat eștiDumnezeul părinților noștri.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Izvoarele lacrimilor tale, părinte, arătat au stins focul plăcerilor trupești și s-au făcut rouă de tămăduiri celor ce pururea cu credință strigă lui Hristos: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Preacurată și Maică pururea Fecioară, te-am cunoscut Mântuire noi oamenii: că Fiul Cel Nedespărțit de Sânurile Tatălui, s-a Întrupat din tine. Pentru aceasta Binecuvântată ești de neamurile neamurilor.

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioșilor...

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădând somnul lenevirii, ai priveghiat, părinte, la purtarea de grijă a virtuților, până ce te-ai arătat locaș Dumnezeului lui Iacov, pe Care-L preaînălțăm întru toți vecii.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu pavăza dreptei credințe fiind acoperit și luând dogma cea cinstită ca o sabie cu două ascuțituri, cu adevărat ai tăiat toate cetele ereticilor, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfe fără de sânge ai adus lui Dumnezeu, întru smerirea inimii, Părinte Eutihie, jertfind pe Cel Ce s-a jertfit pentru tine ca o oaie. Pe Care-L preaînălțăm întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe SfântulDuh, Domnul.

Înălțându-te prin înlăturarea celui mai rău și asemănându-te îngerilor celor fără de materie, fiind încă în trupul tău, prin dragoste neoprită ai purces către Hristos, după Care doreai.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru naștere ai scăpat de dureri, Preacurată și după ce ai născut, iarăși Fecioară ai rămas, că toate le face Iisus, Cel Ce este Dumnezeu și Om; pe Care-L preaînălțăm întru toți vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Din văpaie cuvioșilor rouă ai izvorât și jertfa dreptului cu apă ai ars-o, că toate le faci Hristoase prin singură voirea. Pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În locul celor mici câștigând pe cele mari și în locul celor stricăcioase cumpărând cele nestricăcioase, ai luat Împărăția Cea Neclintită și ai dobândit Mărirea Cea Netrecătoare, împodobindu-te cu frumusețile virtuților tale.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curat ți-ai petrecut viața ta și te-ai arătat slujitor Fecioarei Celei Curate, Sfinte Eutihie, Ierarhe al lui Dumnezeu preaadevărat, stâlp Ortodoxiei, reazem al credinței, zid poporului celui ales, de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetul trupului l-ai supus minții și fiind în trup ai viețuit pe pământ ca fiind fără trup, Sfinte Părinte Eutihie. Pentru aceea împreună cu Dumnezeieștile Puteri cele fără de trup bucurându-te, stai înaintea Stăpânului și Dumnezeului tuturor.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ca lumina, ca zorile, ca Soarele cel mare ai strălucit celor de pe pământ, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Părinte Eutihie. Și mutându-te iarăși de pe pământ către Dumnezeu și primind vărsările din Lumina Lui, iarăși trimiți lumină tuturor, celor ce te laudă pe tine.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întărindu-mă cu puterea și cu harul tău, ție am dat cu osârdie cântarea cea din inimă; ci, primește-o, Fecioară Preacurată, dăruindu-mi pentru dânsa harul tău cel mult luminos, din comorile cele nepieritoare, de Dumnezeu Fericită.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oștile îngerești. Iar prin tine, Preacurată, s-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat. Pe Care slăvindu-L eu Oștile cerești, pe tine te fericim.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Fiind îmbrăcat cu Putere Dumnezeiască, ai dezgolit puterea înșelătorului, făcând minuni alese, purtătorule de Dumnezeu și fiind izgonit fără dreptate de la turma ta, iarăși te-ai întors la dânsa mărit; părinte cuvioase, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Nu s-a despărțit de Firea Cea Fumnezeiască Trup făcându-Se în pântecele tău, ci, făcându-Se Om a rămas Dumnezeu, Cel Ce după naștere te-a păzit pe tine, Maică Fecioară, ca și mai înainte de naștere Preacurată, Însuși Domnul. Pe Care roagă-L cu osârdie, să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Nu Te-ai despărțit de Firea Cea Dumnezeiască, măcar de ai și pătimit de bunăvoie, ci, Răstignindu-Te cu Trupul, Preabunule, toatălumea cea de sub soare o clatini ca un Dumnezeu, striga Născătoarea de Dumnezeu lăcrimând. Pe care să o lăudăm ca pe Maica Domnului, cerând să luăm printr-însa mare milă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta