II Corinteni 5, 10-15



Prochimen, glasul al 4-lea (Psalm 103: 5, 1)

Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc;

Stih: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

10 Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău. 11 Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să-i înduplecămd pe oameni; lui Dumnezeu însă Îi suntem binecunoscuți; și nădăjduiesc că binecunoscuți suntem și'n conștiințele voastre. 12 Căci nu vă spunem din nou cine suntem, ci vă dăm vouă prilej să vă lăudați cu noi, ca să aveți ce răspunde acelora care se laudă cu ceea ce se vede și nu cu ceea ce este în inimă; 13 că dacă ne-am ieșit din fire, a fost pentru Dumnezeu; iar dacă suntem cumpăniți la minte, e pentru voie. 14 Căci dragostea lui Hristos ne ține, pe noi, cei ce socotim că dacă unul a murit pentru toți, iată că toți au murit. 15 Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce viază să nu mai vieze loruși, ci Aceluia Care pentru ei a murit și a înviat.

Aliluia, glasul al 2-lea (Psalm 148: 1, 2)

Stih 1: Lăudați-L pe Domnul, cei din ceruri. Lăudați-L pe El întru cele înalte.

Stih 2: Lăudați-L pe El toți îngerii Lui. Lăudați-L pe El toate puterile Lui. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta