Icoana Maicii Domnului Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră

Icoana Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră” a fost zugrăvită de maicile Mănăstirii Leushinski cu binecuvântarea sfântului Ioan de Kronstandt în anul 1894. Însuși sfântul Ioan a sfințit-o și s-a rugat dinaintea ei numind-o „Mântuitoarea Rusiei”.

Trei ani mai târziu, sfântul Ioan l-a binecuvântat pentru rugăciune și nevoință dinaintea acestei icoane pe sfântul Serafim de Virița, care pe atunci viețuia încă în lume, spunându-i:

– Vei fi schimnic al Lavrei Alexandru Nevski. Roagă-te pentru mântuirea Rusiei înaintea acestei icoane.

Și îi porunci să repete nevoința sfântului Serafim de Sarov: să se roage Preacuratei Maici a Domnului să trimită pace țării.

După mutarea sa la Virița, în anul 1937, sfântul Serafim se rugă dinaintea acestei icoane 1000 de zile și nopți, cerând Maicii Domnului să trimită pace Rusiei.

Odată, o familie și-a adus pruncul bolnav de la Sankt Petersburg la sfântul Serafim să se roage pentru sănătatea copilului, însă când intrară la cuviosul părinte, copilul era deja mort. Părinții plângeau și îl rugau să le ajute. Sfântul Serafim se rugă Maicii Domnului, iar copilul învie. Vestea minunii se răspândi cu repeziciune, pricină pentru care autoritățile hotărâră să confiște icoana. În acest timp, la sfântul Serafim veni o fiică duhovnicească, Lidia, pe care o tunse în monahism cu numele Varsanufia și îi încredință icoana spre păstrare.

După ce în anul 1962, icoana Maicii Domnului fu adusă în Ucraina, dinaintea ei se rugă 1000 de nopți schiegumena Alexandra care cu puțin timp înainte de plecarea sa la Domnul, săvârșită în 1978, auzi din icoană ziua adormirii sale.

În 1997, icoana fu dăruită Mănăstirii de maici a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Cernigov, Ucraina. Primele minuni săvârșită aici a fost îmbunătățirea viețuirii, încuviințarea unui preot de sluji la mănăstire, sosirea unor surori cântărețe și începutul lucrărilor de construcție.

La 23 aprilie 2002, Biserica Ortodoxă Ucraineană a adăugată în lista icoanelor făcătoare de minuni, așezând prăznuirea sa în Sâmbăta din Săptămâna a cincea a Postului Mare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta