De ce trecem pe sub Epitaful Adormirii Maicii Domnului pe 14 august ?


 


Pe data de 14 august, în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, numit în popor și „Paştele verii”, în toate bisericile mănăstirile din țara noastră se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului.

După modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din Vinerea Sfintelor Patimi, în cadrul acestei slujbe, la slujba Vecerniei sau a Privegherii, se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf cu icoana Adormirii Maicii Domnului, cântându-se troparul praznicului


🌺„Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi, prin rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”🌺


 Sântul Epitaf mai este numit și „aer”. Liturgiștii explică această denumire arătând că, inițial, „aerul” era un acoperământ ușor care acoperea Darurile din motive strict practice, fiind numit adesea și „nor” sau „voal”. Mai apoi, această pânză a început sa fie împodobită cu diferite simboluri și reprezentări precum plânsul Maicii Domnului de la mormânt, mielul înconjurat de îngeri etc. Astfel, aerul s-a transformat, cu timpul, în Epitaf.


În multe zone din ţara noastră, credincioșii trec pe sub masa pe care este așezat Epitaful Adormirii Maicii Domnului, rememorând astfel Jertfa unică a lui Hristos, care a ridicat-o la cer pe Născătoarea de Dumnezeu, cinstind astfel neamul nostru omenesc.


De asemenea, conform tradiției, trecerea credincioșilor pe sub Sfântul Epitaf simbolizează, într-un fel, și o imitare a intrării în mormântul Maicii Domnului, spațiul în care a fost așezat, pentru scurt timp, trupul neînsufleţit al Fecioarei Maria. Așa cum mormântul şi moartea nu au putut-o ţine pe Maica Vieţii, și trupurile noastre se vor ridica din morminte și noi vom învia, spre bucurie veșnică – Adormirea Maicii Domnului transformată în Înviere fiind o reală garanție a propriei noastre Învieri.


🌺“Bucură-te cea plină de dar, care întru adormirea Ta nu ne lași pe noi,,🌺 Autor : Teolog/Jurnalist Dir Ascior Religiei Caranda Daniel 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta