II Corinteni 10, 7-18

Prochimen, glasul al 8-lea (Psalm 18: 4, 1)

În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor.

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

⁷ Priviți lucrurile'n față! Dacă cineva se încrede'n sine că este al lui Hristos, tot astfel suntem și noi^f. ⁸ Și chiar dacă mă voi lăuda ceva mai mult cu puterea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o spre zidirea și nu spre surparea voastră, nu mă voi rușina. ⁹ Să nu par însă că v'aș înfricoșa prin scrisori. ¹⁰ „Că scrisorile lui - spun ei - sunt cu greutate și pline de putere, dar înfățișarea trupului său e slabă și cuvântul său e vrednic de dispreț“. ¹¹ Cel ce vorbește astfel să-și dea seama că așa cum suntem în cuvânt prin scrisori când nu suntem de față, tot astfel și'n faptă când suntem de față. ¹² Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii din aceia care se laudă singuri; dar când ei se măsoară și se aseamănă pe ei cu ei înșiși, nu au pricepere. ¹³ Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului^g cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu: aceea de a ajunge și până la voi. ¹⁴ Că nu ne întindem peste măsură, ca și cum n'am fi ajuns la voi; căci noi am fost cei dintâi care-am ajuns și la voi cu Evanghelia lui Hristos. ¹⁵ Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora; dar avem nădejde că, odată cu creșterea'ntru voi a credinței voastre, cu prisosință vom crește după dreptarul nostru, ¹⁶ ca să propovăduim Evanghelia și'n ținuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu dreptar străin, în cele de-a gata^h . ¹⁷ Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. ¹⁸ Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă.

Aliluia, glasul 1 (Psalm 88: 6, 8)

Stih 1: Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne, și adevărul Tău, în adunarea sfinților.

Stih 2: Dumnezeul, Cel slăvit în sfatul sfinților, mare și înfricoșător este peste toți cei dimprejurul Lui.