Acatistul Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop


 


Preotul dă obișnuita binecuvântare:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Iar dacă nu este preot, se zice:

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Apoi Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Crezul:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit.
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Troparul Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop

Glasul 1

Iubitorule de nevoință și râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioan, părăsit-ai cele trecătoare și ai ales pe cele veșnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop și în peșteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea.
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie.
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine.
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Jugul nevoințelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Prea Cuvioase Părinte Ioane. În peșteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit și podoaba pustniciei o ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm, zicând: Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului!

Icosul 1

Îngerească viață alegând a petrece pe pământ, Părinte Ioane, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii și umplându-te de dumnezeiasca dragoste ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei, de care minunându-ne, zicem ție:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri crucea lui Hristos;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ți-ai logodit ție curăția;
Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai câștigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat într-însul semințele dreptei credințe;
Bucură-te, împreună viețuitorule cu îngerii;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinții;
Bucură-te, candelă nestinsă în rugăciune;
Bucură-te, că ne luminezi calea către Dumnezeu;
Bucură-te, pilda monahilor dreptmăritori;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 2

Făcătorul îngerilor și al oamenilor te-a ales pe tine, Sfinte Ioane, ca să preamărească cu viața ta numele Sfintei Treimi și făcător de minuni te-a arătat, în urma cărora ai primit îngăduința tatălui tău de a te retrage în Mănăstirea Prislop, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Înțelegere cerească s-a dăruit ție, Părinte Ioane, că din tinerețile tale necontenit ai cugetat la cele înalte și părăsind casa părintească, ai aflat adăpostire peștera, pe care ți-ai pregătit-o cu înseși mâinile tale, minunând pe îngeri cu viețuirea; pentru care, mulțimea călugărilor laudă pe Dumnezeu, cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare și a demonilor pierzare;
Bucură-te, că din pruncie L-ai iubit pe Hristos;
Bucură-te, căci, copil fiind, ai mers la arat;
Bucură-te, că tatălui tău semn ai dat;
Bucură-te, că lemnul uscat în pământ l-ai înfipt;
Bucură-te, că acesta a înverzit;
Bucură-te, că Dumnezeu S-a preamărit;
Bucură-te, că atunci lumea ai părăsit;
Bucură-te, că în Mănăstirea Prislopului ai venit;
Bucură-te, că prin nevoințe aspre viața ți-ai sfințit;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, al Mănăstirii ocrotitor și ajutător;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 3

Ucenic smerit al lui Hristos te-ai arătat, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, străină viață petrecând pe pământ, minunând pe îngeri și pe oameni cu răbdarea ta; iar acum, luând răsplătire de la Dumnezeu, cânți Lui neîncetat, împreună cu toți sfinții: Aliluia!

Icos 3

Auzit-am, Sfinte Părinte, de viața ta cea dumnezeiască și văzând facerile tale de bine ce ne arăți în toată vremea, credem îndrăznirii tale către Dumnezeu, pentru care grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai fost înger în trup;
Bucură-te, că prin smerenie, cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, că prin tine ne izbăvim de văpaia ispitelor;
Bucură-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucură-te, întărirea bătrânilor;
Bucură-te, învățătorul tinerilor;
Bucură-te, grabnic ascultător al celor ce te roagă;
Bucură-te, cinstitorule al Maicii Domnului;
Bucură-te, că jugul lui Hristos ușor tuturor l-ai arătat;
Bucură-te, odraslă frumoasă a peșterii celei sfinte;
Bucură-te, stâlp de foc al credinței;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 4

Vifor de multe ispite s-au abătut de-a lungul veacurilor asupra Mănăstirii tale, Sfinte Ioane, dar din toate acestea ai izbăvit obștea cu mijlocirile tale către Dumnezeu; pentru care, împreună cu ea, cânți Stăpânului tuturor: Aliluia!

Icosul 4

Cu totul fiind întru cele de jos, mintea ta nicidecum nu ai dezlipit-o de la cele de sus. Și acum, facându-te părtaș cereștilor bunătăți, roagă pe Dumnezeu pentru cei ce grăim către tine acestea:
Bucură-te, minte cerească și înainte văzătoare;
Bucură-te, voință de daruri duhovnicești primitoare;
Bucură-te, că te-ai făcut sabie a Duhului cu două ascuțișuri;
Bucură-te, că prin tine câștigăm bunătățile cele nădăjduite;
Bucură-te, cel ce de cele pieritoare te-ai lepădat;
Bucură-te, glasul cel puternic risipitor al trândăviei;
Bucură-te, grabnicule mângâietor al necazurilor de tot felul;
Bucură-te, că în viață fiind, de trup te-ai lepădat;
Bucură-te, cel ce ești mărturisitor și mijlocitor;
Bucură-te, că tinerețea ți-ai pus-o în slujba Domnului;
Bucură-te, ostaș al lui Hristos cu daruri cerești înarmat;
Bucură-te, sprijinitorul nostru și grabnic ajutător;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 5

Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, așa și sufletul tău, Părinte, având osârdie spre lupta vieții monahicești, toată tinerețea ți-as pus-o în slujba Domnului Hristos, în peșteră nevoindu-te în post și rugăciune, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Veniți toți să lăudăm pe cel minunat intre sfinți, pe povățuitorul monahilor și lauda credincioșilor, pe cel din Mănăstirea Prislopului, pe marele între cuvioși Ioan și cu un glas să-i cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce în peșteră te-ai nevoit;
Bucură-te, de Dumnezeu prea luminată minte;
Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoințe;
Bucură-te, cel ce la înălțimea sfințeniei ai ajuns;
Bucură-te, cel ce in căile Domnului ne ești îndrumător:
Bucură-te, că în Mănăstire ai trăit in ascultare;
Bucură-te, cel ce ai purces să-ți sapi chilia;
Bucură-te, că peștera ți-e numită „Casa Sfântului”
Bucură-te, a cuvioșilor cunună;
Bucură-te, ocrotitorul Mănăstirii și a toată Țara Hațegului;
Bucură-te, că veacuri de-a rândul credincioșii te-au numit Sfânt;
Bucură-te, că toți creștinii aleargă la tine cu credință;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 6

Credincioșii din Țara Hațegului s-au mirat de viața ta cea însingurată, Cuvioase Părinte Ioane, că îmbrăcat fiind cu haina smereniei celei adevărate, de mari daruri te-ai învrednicit; pentru aceea împreună cu tine slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 6

Ca un luceafăr strălucind, întunericul necredinței ai risipit și cu numele tău cel sfințit pe mulți din umbra păcatului la lumina mântuirii i-ai ridicat; drept aceea, pentru ale tale osteneli și daruri duhovnicești cântăm ție așa:
Bucură-te, locaș prea înfrumusețat al Sfântului Duh;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioșii;
Bucură-te, că ne-ai arătat nouă calea către cer;
Bucură-te, mângâierea celor întristați;
Bucură-te, Părintele nostru cel milostiv și blând;
Bucură-te, liniștitorul sufletelor tulburate;
Bucură-te, că dreapta credință până la sfârșit ai păzit;
Bucură-te, că prin tine totdeauna dobândim cele trebuincioase;
Bucură-te, frumusețea sfinților cea strălucită;
Bucură-te, chipul cel sfânt al smereniei;
Bucură-te, că în necazuri ne îmbărbătezi;
Bucură-te, mângâierea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 7

Ajungând la sfârșitul ostenelilor tale cele mântuituitoare, Cuvioase Părinte Ioane, prin mucenicie ți-ai încredințat sufletul tău curat în mâinile lui Dumnezeu, fiind ucis de vânătorii care n-au cunoscut taina viețuirii tale în peșteră. Pentru aceasta Dumnezeu îndoită cunună ți-a dăruit, primindu-te între sfinții Săi, cu care cânți neîncetat: Aliluia!

Icosul 7

Uimindu-ne de adânca taină a mutării tale la Domnul, cuvios și mucenic deopotrivă te mărturisim pe tine Cuvioase Părinte Ioane, cinstindu-te cu cântări ca acestea:
Bucură-te, cel ce peștera în stâncă ți-ai dăltuit;
Bucură-te, că din lume în peșteră te-ai ascuns, ca pe Dumnezeu să-L lauzi;
Bucură-te, că peștera ți-e stropită cu lacrimi;
Bucură-te, că în peșteră te-ai săvârșit;
Bucură-te, cel ce scrieri nu ne-ai lăsat, ci pildă de viață ne-ai dat;
Bucură-te, că harul nu ți-a părăsit trupul;
Bucură-te, că numele peste munți ți s-a dus;
Bucură-te, mare folositor al celor ce-ți poartă numele;
Bucură-te, că mormântul îți este necunoscut;
Bucură-te, cel ce cu duhul ești printre noi;
Bucură-te, înainte rugător al nostru la tronul Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în toată vremea ne dai ajutor cu îmbelșugare;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 8

În trup fiind tu încă, toți s-au bucurat de îngereasca ta viață, iar acum în slăvile cerești fiind, înaintea împăratului Hristos stând, nu ne uita pe noi, cei ce săvârșim pomenirea ta, ci roagă-te Domnului pentru noi, cerând iertare de păcate și împărtășire de veșnicele bunătăți, ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Ucenic smerit al lui Hristos te-ai arătat, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, pentru care părăsind toate cele veselitoare ale lumii, ți-ai jertfit viața și, din smerenie, n-ai îngăduit să fie descoperite moaștele tale, ferindu-te și după moarte de laudele oamenilor. Pentru aceasta și noi grăim ție:
Bucură-te, că în trup fiind, te-ai făcut locaș al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că lui Hristos Dumnezeu cu smerenie ai slujit;
Bucură-te, că răstignindu-te lumii, Domnului jertfă te-ai adus;
Bucură-te, căci cu sudorile sihăstriei ai stins cărbunii patimilor;
Bucură-te, căci cu dumnezeiască smerenie ai smerit răutatea vrăjmașilor diavoli;
Bucură-te, căci prin sihăstrie te-ai arătat ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor;
Bucură-te, că ai pus temelia pustniceștilor tale strădanii;
Bucură-te, locuitorul cel ales al pustiei;
Bucură-te, că peștera nu ai părăsit-o;
Bucură-te, cel ce ești cuvios și mucenic;
Bucură-te, că ascunsă ți-a fost viața cea după Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitorul nostru către Maica Domnului;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 9

Soborul arhiereilor și ceata preoților dimpreună cu mulțimea credincioșilor adunați la canonizarea ta I-au adus rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru tine, Sfinte Părinte Ioane, cântându-I cântarea: Aliluia!

Icosul 9

Sfinte Ioane, Părintele nostru, în trup muritor fiind, ai biruit hotarele firii, viețuind ca un fără de trup, cu darul lui Dumnezeu; iar noi, mulțumire aducând Celui ce te-a mărit în viață și după moarte și închinându-ne de departe la locul necunoscut al moaștelor tale din Țara Românească, strigăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai defăimat înțelepciunea cea deșartă a lumii;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos te-ai nevoit până la vărsarea sângelui;
Bucură-te, căci cu râvna dreptei credințe te-ai făcut ucenic lui Hristos;
Bucură-te, stâlp al Bisericii;
Bucură-te, tărie a ortodoxiei românești;
Bucură-te, că Prislopul nu l-ai uitat;
Bucură-te, că viața nu ți s-a scris;
Bucură-te, că strămoșii nu te-au uitat;
Bucură-te, că predania te-a păstrat;
Bucură-te, că după sute de ani ai fost canonizat:
Bucură-te, că și acum nu încetezi a te ruga pentru noi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 10

Vrând Făcătorul tuturor făpturilor să ne mântuiască de înșelăciunea vrăjmasului, te-a ales pe tine ca pe un apostol al nostru, ca prin tine să învățăm să ne îndepărtam de toate înșelăciunile lumii și prin viată curată apropiindu-ne de Dumnezeu, să-I cântam împreună cu tine: Aliluia!

Icosul 10

Făclie purtătoare de lumina ești intre cuvioși, Părinte Ioane, și împreună locuitor cu sfinții. Pentru aceasta soborul monahilor dreptmăritori care s-au ostenit peste veacuri în Sfânta Lavră a Prislopului, împreună cu noi, cei de astăzi, aducem doxologie lui Dumnezeu pentru tine, zicând:
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinitorul poruncilor Lui;
Bucură-te, icoană însuflețită a vieții celei curate;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bine primite;
Bucură-te, stâlp de sprijin în primejdii;
Bucură-te cel ce dorești mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, că tu ne ești apărător la judecată;
Bucură-te înainte mergător al Înălțării Sfintei Cruci;
Bucură-te, că la praznicele Mănăstirii împreună cu noi slujești;
Bucură-te, că împărățești întru cele de sus;
Bucură-te că de acolo privești la noi, spre cei de jos;
Bucură-te, că noi, creștinii, cu evlavie numele tău sfânt pomenim;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 11

Lăudând proslăvirea ta, te fericim toți credincioșii, Părinte Ioane, lauda Bisericii și podoaba monahilor, roagă pe milostivul Dumnezeu să ocrotească Biserica și pe credincioșii robii Săi de toată reaua întâmplare, ocrotește casele noastre cu căldura rugăciunilor tale, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Mulțimea credincioșilor dreptmăritori care se adună la praznicele duhovnicești ale Sfintei Mănăstiri a Prislopului, mărturisindu-și o tainică dorință și crezând cu tărie că acolo unde vrea Dumnezeu toate sunt cu putință, îndrăznesc a-ți aduce cântare plină de nădejde, zicând:
Bucură-te, că, dacă voiești, mormântul ți se va descoperi;
Bucură-te, că moaștele la Prislop ți se vor aduce;
Bucură-te, că Biserica te așteaptă;
Bucură-te, că Mănăstirea te dorește;
Bucură-te, ucenic peste veacuri al evanghelistului Ioan;
Bucură-te, următor al Sfântului Nicodim;
Bucură-te, cel ce vei face mare bucurie tuturor credincioșilor;
Bucură-te, căci credința se va întări și Dumnezeu se va slăvi;
Bucură-te, că la El toate sunt cu putință;
Bucură-te, că acum noi, credincioșii, te avem pe tine mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, că ești preamărit împreună ca mucenicii în locașurile cerești;
Bucură-te, că amintirea ta se serbează în toată Biserica;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 12

Împărate Sfinte, primește pe mijlocitorul nostru și împlinitorul poruncilor Tale, care se roagă Ție ca să dai Bisericii Tale unire, pace la toată lumea și stingerea dezbinărilor; să nu ne dai vrăjmașilor noștri, nici cu mânia Ta să ne cerți pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, de la care primește cântarea: Aliluia!

Icosul 12

Mare dar ai revărsat, prin Biserică, asupra noastră și asupra Țării Ardealului, prin viața ta întru tot sfântă, Prea Cuvioase Părinte Ioane; de aceea, cu recunoștință îți aducem laudă și mulțumire, cântându-ți:
Bucură-te, podoaba cea frumoasă a cuvioșilor;
Bucură-te, nevoința cea cu osârdie a pustnicilor;
Bucură-te, cel ce ai iubit tăcerea ca marele Arsenie;
Bucură-te, că peștera ai lăsat-o ca turn de strajă al Mănăstirii;
Bucură-te, că icoana ta ne este fereastră spre cer;
Bucură-te, îndrumătorule al vieții monahicești;
Bucură-te, că fericirea cerească cu toți sfinții ai moștenit;
Bucură-te, că de acolo pe noi ne priveghezi;
Bucură-te, că pe nume ne cunoști;
Bucură-te, ocârmuitorul celor ce înoată pe marea vieții acesteia;
Bucură-te, că toți, urmându-ți pilda vieții, ne mântuim;
Bucură-te, că la peștera ta alergând, simțim alinare sufletească;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 13

O, de trei ori fericite, Prea Cuvioase Părinte Ioane, purtătorule de Dumnezeu, primind acest dar de rugăciune de la noi acum, izbăvește-ne de toată nevoia și scapă din chinul ce va să fie pe toți cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori).

Icosul 1

Îngerească viață alegând a petrece pe pământ, Părinte Ioane, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii și umplându-te de dumnezeiasca dragoste ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei, de care minunându-ne, zicem ție:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri crucea lui Hristos;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ți-ai logodit ție curăția;
Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai câștigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat într-însul semințele dreptei credințe;
Bucură-te, împreună viețuitorule cu îngerii;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinții;
Bucură-te, candelă nestinsă în rugăciune;
Bucură-te, că ne luminezi calea către Dumnezeu;
Bucură-te, pilda monahilor dreptmăritori;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane!

Condacul 1

Jugul nevoințelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Prea Cuvioase Părinte Ioane. În peșteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit și podoaba pustniciei o ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm, zicând: Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului!

Apoi se zice această rugăciune:

Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop

Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura. Căci, din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea și nădejdea, ai binevoit a ridica din neamul nostru fii aleși care prin credință și nevoință pustnicească să mențină credința în atotputernicia și milostivirea Ta și să nu lase neamul nostru a se prăbuși în întunericul necunoștintei de Dumnezeu.

Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul nostru, Care din îndurare, ca un Dumnezeu al milostivirii, ai dăruit Țării Hațegului și întregului popor dreptcredincios pe Sfântul Cuvios Ioan, ca să ne fie mijlocitor, rugător si ajutător în nevoințele mântuirii.

Doamne Dumnezeul nostru, am greșit și nu suntem vrednici a câștiga milostivirea Ta prin sârguința cea de toate zilele. De aceea, aducem mijlocitori pentru sufletele noastre pe PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu împreună cu Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, ca, prin rugăciunile lor să ne ocrotești pe noi, Biserica Ta, și tot poporul românesc, dăruindu-ne sănătate, viață ferită de toată răutatea, ca din adâncul inimilor să mărim Prea Sfânt Numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop

Glasul 1

Iubitorule de nevoință și râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioan, părăsit-ai cele trecătoare și ai ales pe cele veșnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop și în peșteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.

Preotul (sau diaconul) zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

În lipsa preotului, încheiem, zicând:

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta