Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 30-35


 

6 Când L-au văzut atunci arhiereii și slujitorii, au strigat, zicând: „Răstignește-l!, răstignește-l!...“. Zisu-le-a Pilat: „Luați-l voi și răstigniți-l, că eu nici o vină nu găsesc în el“. 7 Iudeii i-au răspuns: „Noi lege avem, și după legea noastră trebuie să moară, pentru că s'a făcut pe sine fiu al lui Dumnezeu“. 8 Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s'a temut. 9 Și din nou a intrat în pretoriu și i-a zis lui Iisus: „De unde ești Tu?...“.b Dar Iisus nu i-a răspuns. 10 Atunci Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbești? Nu știi că putere am să te eliberez și putere am să te răstignesc?“ 11 Iisus a răspuns: „Asupra Mea n'ai avea nici o putere dacă nu ți-ar fi fost dat de sus. De aceea, cel care M'a dat în mâna ta, mai mare păcat are“.

13 Atunci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus pe Iisus afară și a șezut pe scaunul de judecată, în locul numit Pardosit-cu-pietre, iar evreiește Gabbata. 14 Și era Vinerea Paștilor, ca la al șaselea ceasd; și le-a zis Iudeilor: „Iată, împăratul vostru!“ 15 Atunci ei au strigat: „Ia-l!, ia-l!, răstignește-l!...“. Pilat le-a zis: „Pe împăratul vostru să-l răstignesc?“ Arhiereii au răspuns: „Nu avem împărat decât pe cezarul...“. 16 Atunci L-a dat pe mâna lor, ca să fie răstignit. Și L-au luat pe Iisus și L-au dus. 17 Și ducându-Și crucea, a ieșit la locul ce se cheamă Al-Căpățânii, căruia pe evreiește i se zice Golgota, 18 unde L-au răstignit; și împreună cu El pe alți doi, de-o parte și de alta, iar la mijloc pe Iisus. 19 Iar Pilat a scris și titlue și l-a pus pe cruce. Și era scris: Iisus Nazarineanul, împăratul Iudeilor. 20 Deci mulți dintre Iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Și era scris în evreiește, latinește și grecește.

25 Și lângă crucea lui Iisus stăteau mama Sa și sora mamei Sale, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena. 26 Atunci Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a zis mamei Sale: „Femeieg, iată, fiul tău!“ 27 Apoi i-a zis ucenicului: „Iată, mama ta!“ Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sineh. 28 După aceea, știind Iisus că de-acum toate s'au săvârșit, ca să se plinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete“.

30 Deci, când a luat oțetul, Iisus a zis: „Săvârșitu-s'a!...“. Și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul. 31 Apoi Iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce - că era mare ziua acelei sâmbete -, l-au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelorj și să-i ridice. 32 Deci au venit ostașii și au zdrobit fluierele celui dintâi și pe ale celuilalt, care erau răstigniți împreună cu El. 33 Dar venind la Iisus, dacă au văzut că de-acum murise, nu I-au zdrobit fluierele, 34 ci unul din ostași cu sulița coasta I-a împuns-o și îndată a ieșit sânge și apăk. 35 Și cel ce a văzutl a mărturisit, și adevărată este mărturia lui; și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta