Pomenirea înnoirilor [sfințirii] Sfântului Locaș al Sfintei învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru

 

După ce Sfânta Elena, împărăteasa a aflat Sfânta Cruce a Domnului la Ierusalim, a mai zăbovit o vreme în Sfânta Cetate, ridicând Sfinte biserici la Ghetsimani, la Bethleem, la Muntele Măslinilor, precum și în alte locuri sfințite mai ales de prezența Mântuitorului în ele.

Ea a început zidirea unei biserici foarte mari și slăvite pe Golgota. Planul bisericii era făcut să cuprindă și locul Căpățânii, la care a fost răstignit Mântuitorul, precum și locul unde a fost îngropat.

Sfânta împărăteasă voia să cuprindă sub același acoperiș locul Jertfei Mântuitorului și locul înmormântării Lui. Sfânta împărăteasă a voit, adică, să cuprindă sub același acoperiș locul Patimilor Lui și locul din care a răsărit Slava Lui sub același acoperiș. Dar Sfânta Elena s-a săvârșit către Domnul mai înainte ca să săvârșească lucrarea.

Când ea s-a săvârșit cu slavă, Sfântul împărat Constantin a sărbătorit deja anul al treizecilea al domniei lui. Astfel, Sfințirea Slăvitei Biserici a învierii Domnului de la Ierusalim și jubileul domniei împăratului s-au prăznuit întru aceeași zi, în treisprezece zile ale lui septembrie, ale anului 335.

Atunci a avut loc și un Sinod local al episcopilor, în cetatea Tirului. Toți acești sfințiți episcopi și încă alții în afară de ei, au venit la Ierusalim pentru sfințirea solemnă a Bisericii învierii Domnului. S-a hotărât atunci ca această sfântă zi să se prăznuiască în fiecare an cu cinste și cu slavă, întru luminată izbândă a Bisericii lui Hristos.