Evrei 9, 1-7
Prochimen, glasul al 3-lea (Luca 1: 47, 48)
Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.
Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile.
1 E adevărat că și cel dintâi avea rânduieli pentru sfintele slujbe, și altarul pământesc; 2 căci s'a pregătit un cort, primul, în care erau sfeșnicul și masa și pâinile punerii-înaintea; acesta se numește sfânta. 3 Iar înapoia celei de a doua catapetesmeb era un cort numit sfânta-sfintelor, 4 având altarul de aur al tămâierii și chivotul legământuluic, peste tot ferecat cu aur. În chivot era urna de aur care avea mana, și toiagul lui Aaron, cel ce odrăslise, și tablele Legii. 5 Deasupra chivotului erau Heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcăriid - dar despre acestea nu putem vorbi acum cu de-amănuntul. 6 Astfel fiind întocmite lucrurile, preoții intrau întotdeauna în primul cort, săvârșind sfintele slujbe; 7 în cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care-l aducea pentru sine însuși și pentru păcatele cele din neștiință ale poporului.
Aliluia, glasul al 8-lea (Psalm 44: 12, 14)
Stih 1: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău,
Stih 2: Feței tale se vor ruga mai marii poporului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu