Pomenirea Sfântului Mucenic Codrat din Corint și celor împreună cu dânsul

 

În timpul marilor prigoane împotriva creștinilor, mulți dintre cei credincioși scăpau ascunzându-se în munți și în peșteri. Așa s-a întâmplat și cu mama acestui sfânt Codrat. Ea era însărcinată când a izbucnit prigoana. Fugind și ascunzându-se, l-a născut pe Codrat într-o pădure și a murit la scurt timp după aceea.
Sfântul Codrat a rămas de copil în grija Sfintei Pronii Dumnezeiești și sfântului înger păzitor care l-au hrănit și au avut grijă de dânsul, călăuzindu-l la tot pasul.
Sfântul Codrat a crescut în sânul naturii și în deplină singurătate. Cel care i-a hrănit pe israeliți cu mană în pustie picura o rouă dulce și pe buzele copilului Codrat. Când a împlinit doisprezece ani, acesta a intrat în cetate și acolo niște oameni buni l-au îndrăgit și l-au luat cu ei, dându-l la învățătură.
El a studiat știința medicală și a ajuns să vindece bolnavii, cu remedii trupești, dar mai mult cu cele duhovnicești aflate în puterea și duhul rugăciunii îngemănate cu postul, cu care era obișnuit încă din copilărie.
Când un nou val de persecuții a izbucnit sub împăratul Decius, Sfântul Codrat a fost adus la judecată și aruncat în temniță. Cu el s-au mai aflat cinci împreună-pătimitori, care au mărturisit și ei numele lui Hristos. Ei erau Ciprian, Dionisie, Anectus, Pavel și Crescens. Toți șase au fost târâți pe străzile cetății de către păgâni și mai ales de copiii acestora. Ei au fost bătuți cu ciomege iar în cele din urmă târâți la eșafod. Aici mucenicii s-au rugat lui Dumnezeu, după care au fost uciși prin decapitare.
Chiar din acel loc a izbucnit atunci un izvor de apă care se numește și astăzi Codrat, rămânând mărturia de neșters a muceniciei acestor șase sfinți nevinovați ai lui Hristos.
Ei au luat mucenicia cu cinste în Corint, la anul 250 de la întrupare, în timpul nelegiuitului împărat Decius și al guvernatorului său Iason.