REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

Glasul 3 Foarte mult ai veselit pe cei dreptmăritori și ai rușinat pe cei rău credincioși, Sfântă Mare Muceniță Eufimia, Preafrumoasă fecioară a lui Hristos, întărind cele ce părinții bine au dogmatizat la al patrulea Sinod Ecumenic. Muceniță Preamărită, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.  

  Pe timpul împărăției lui Dioclețian păgânul (284-305), stăpânea la Calcedon Prisc Antipatul, cel întărit de dânsul. Acesta, vrând să facă praznic zeului ce se numea Aris, a cărui capiște și chiar idol erau în Calcedon, a trimis invitațiile sale prin cetăți și prin satele cele dimprejur, iscălite cu numele împărătesc, poruncind tuturor ca să se adune în Calcedon la praznic și să aducă fiecare, după puterea sa, jertfă lui Marte. Și îngrozea, în scrisorile sale, cu mari prigoniri pe aceia care n-ar asculta porunca și nu s-ar afla la acel praznic a cărui zi o hotărâse, după opt zile. Iar când a sosit ziua cea arătată a praznicului celui păgânesc, s-a adunat mulțime multă de popor, cu dobitoacele ce le aduseseră ca jertfă și se făcea praznicul cu dănțuire, junghiind oi și boi și închinându-se idolului neînsuflețit, dar mai ales diavolului celui ce locuia într-însul. Atunci creștinii cei ce locuiau acolo, scârbindu-se de acea prăznuire urâtă de Dumnezeu și temându-se de groaznica înfricoșa

  Mult-binecuvîntata Eufimia, sfânta fecioară, Pe sine ca o mielușea de jertfi lui Hristos s-a adus. Ea nici a oftat, nici s-a plâns, nici a jelit, Ci pentru-ale ei chinuri a mulțumit lui Hristos. În flăcări fiind, îngeri au pogorât la ea, Și focul l-au stins cu răcoare din Rai. Cu adevărat neclintită este credința creștinilor! Cu adevărat de nestins dragostea lor de Hristos! O, Sfântă Eufimia muceniță-fecioară a lui Hristos, Ceea ce plină ești de a Lui înțelepciune! Pentru-ale tale chinuri Domnul cu-a Raiului Bucurie Te-a răsplătit! Tu îndrăznire multă ai înaintea Maicii lui Dumnezeu, Și a Dulcelui ei Fiu! Cu ale tale rugăciuni tu duci ajutorul lor lumii! O, Sfântă Mare Muceniță Eufimia, Roagă-te pentru toți păcătoșii, Și a duce-i pe ei la pocăință!

  S fânta Eufimia s-a născut în Calcedon. Tatăl ei, senatorul Filofron și maica ei, Theodorisia, erau creștini adevărați, plini de toată cucernicia și evlavia. Fiica lor, Eufimia, era de o mare frumusețe și trupească și sufletească. P e când odată proconsului Priscus a organizat o mare serbare în Calcedon, în care a poruncit și aducerea de jertfe la idolul lui Ares, patruzeci și nouă de creștini s-au ascuns, spre a nu fi nevoiți să aducă jertfe idolului. Ei au fost însă aflați și târâți înaintea judecății, iar printre ei se afla și Eufimia. Î ntrebați fiind cu aroganță de către Priscus cum au îndrăznit să sfideze decretul imperial, ei au răspuns: „Comanda împăratului și a ta se cuvine să fie împlinită atunci când nu este contrară poruncii lui Dumnezeu Celui din Ceruri. Dar dacă ea este potrivnică poruncii lui Dumnezeu, atunci ea nu numai că nu trebuie împlinită, dar încă combătută. " C ei patruzeci și nouă au fost torturați bestial timp de nouăsprezece zile încheiate, în ziua

  I coana Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” este prăznuită pe 16 septembrie. I coana Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” a apărut în anul 1420 , în apropierea lacului Stonii din ținutul Pskovului. Icoana a plâns cu lacrimi de sânge în septembrie 1426 , fapt corelat cu evenimente ulterioare, precum: foamete, incendiu de proporții și invazia unui prinț lituanian aliat cu tătarii, toate din zona Pskovului. La 16 septembrie 1426 a avut loc mutarea icoanei în catedrala din Pskov, fapt comemorat până astăzi în Biserica Rusă. Î n icoană, Maica Domnului e zugrăvită șezând. Capul îi este încununat de o coroană. În mâna dreaptă ține sceptrul, iar cu stânga Îl ține pe Dumnezeiescul Prunc. Pruncul este zugrăvit cum stă în picioare pe genunchii Maicii. Cu mâna dreaptă se atinge de obrazul ei, iar în stânga ține globul pământesc ‒ simbol al stăpânirii asupra lumii. Această minunată icoană s-a aflat o perioadă îndelungată în catedrala din Pskov, dar în anul 1917 icoana a dispăr

  Glasul al VIII-lea. (1-6 august, 13 august și 24 august - 21 septembrie) Cântarea I: C ruce însemnând Moise de-a dreptul, cu toiagul, Marea Roșie a despărțit lui Israel, celui ce cu piciorul a trecut-o; iar de-a curmezișul lovind-o, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, înscriind deasupra nebiruita armă. Pentru aceasta, lui Hristos, Dumnezeul nostru, sa-I cântam, ca S-a preaslăvit. Cântarea a III-lea: T oiagul spre închipuirea tainei se primește, că, prin odrăslire, a ales preot; iar acum Bisericii, celei mai înainte neroditoare, a înflorit lemnul Crucii, spre putere și spre întărire. Cântarea a IV-lea: A uzit-am, Doamne, taina rânduielii Tale, înțeles-am lucrurile Tale și am slăvit Dumnezeirea Ta. Cântarea a V-lea: O , de trei ori fericite lemn, pe care S-a răstignit Hristos, Împăratul și Domnul; prin care a căzut cel ce a înșelat cu lemnul, biruit fiind de Cel ce S-a pironit pe tine cu trupul, de Dumnezeu, Cel ce dă pace sufletelor noastre! Cântarea a VI-lea

  Ș i sufletul și lumea aceasta, amândouă ne sunt iubite, iubiților ascultători. Amândouă sunt iubite oamenilor și mântuirea sufletească și îndulcirea din lumea aceasta. Iubit este sufletul, că cel legat împreună cu trupul din pântecele cel de mamă și împreună-născut, precum grăiește David: ,,Izbăvește de sabie sufletul meu și din mâna câinelui pe cel unul născut al meu". Iubita este și lumea aceasta, pe care însuși Dumnezeu a iubit-o. Că atât a iubit Dumnezeu lumea, adică pe om, cât și a pătimi pentru dânsa a binevoit. Iubit este sufletul, pentru că printr-însul viem, printr-însul ne mișcăm, iar, luându-se sufletul, omul mort rămâne. Iubita este și lumea aceasta, pentru că într-însa ne îndulcim, întru dânsa ne odihnim, întru dânsa toate cele de trebuință vieții noastre de acum le avem. Iubit este sufletul pentru că acesta, toate simțirile noastre înviindu-Ie, le dă lor putere de îndulcire din toate bunătățile cele pământești. Că fără de suflet nici o simțire nu poate lucra ceva,

  A cest ierarh sfânt și purtător de Dumnezeu, Iosif cel Nou de la Partoș, s-a născut pe la anul 1568, în orașul Raguza Dalmației, dintr-o familie de creștini valahi. Din botez se numea Iacob. Rămânând orfan de mic, mama sa i-a dat o creștere aleasă, iar la vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să învețe carte. C ând avea 15 ani, tânărul Iacob este chemat de Hristos la sfânta nevoință călugărească, în Mânăstirea Maicii Domnului din localitate. După cinci ani se duce la Muntele Athos și intră în obștea Mânăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovnicești, îmbracă schima marelui și îngerescului chip cu numele de Iosif. L a Pantocrator, Cuviosul schimonah Iosif „Valahul” s-a nevoit mulți ani de zile împreună cu numeroși alți monahi greci, români și macedoneni. Acolo a deprins meșteșugul luptei duhovnicești, postul desăvârșit, privegherea de toată noaptea, ascultarea și smerenia. Apoi, făcându-se sihastru în pădurile din împrejurimi și mult ostenindu-se, a ajuns la măsura d

 

    Dupa o zi de drum, o persoana se hotari sa ramana peste noapte la o manastire. Cand i-a fost aratata camera in care urma sa se odihneasca, aceasta a spus: "Nu aveti mobilier?" Calugarul care a insotit-o a raspuns: "Dar al dumneavoastra unde este?" "Al meu?", a intrebat calatorul. "Eu sunt aici in calitate de pelerin, nu am de ce sa port cu mine mobilierul". Si noi suntem la fel, i-a raspuns monahul, niste pelerini in aceasta lume.

  De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui D

 

  16 știind însă că omul nu se îndreptățește i din faptele legii j , ci numai prin credința în Iisus Hristos, am crezut și noi în Hristos Iisus, pentru ca din credința în Hristos să ne îndreptățim, iar nu din faptele legii; căci din faptele legii nimeni nu se va îndreptăți. 17 Dar dacă'n căutarea noastră de a ne îndreptăți în Hristos ne-am găsit și pe noi înșine păcătoși, este oare Hristos slujitor al păcatului? Ferească Dumnezeu! 18 Că dacă pe cele ce eu le-am dărâmat, pe acelea le zidesc la loc, mă adeveresc pe mine însumi călcător de poruncă. 19 Fiindcă eu prin lege i-am murit legii, pentru ca să-I trăiesc lui Dumnezeu: 20 m'am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăiește în mine; ceea ce trăiesc eu acum în trup, trăiesc întru credința în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce m'a iubit și pe Sine Însuși S'a dat pentru mine.

  Cuvântul Crucii, pentru cei pieritori, nebunie este. Iar nouă celor ce ne mântuim, puterea lui Dumnezeu este (I Corinteni 1, 18) I ubiți credincioși, M ântuitorul nostru Iisus Hristos zice în Sfânta Evanghelie: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24). Astăzi vom vorbi despre deosebirea crucilor prin care ne putem mântui pe pământ. Vă amintim că noi creștinii cinstim îndoit Crucea lui Hristos: crucea materială, văzută, pe care o cinstim, o sărutăm și o purtăm și crucea spirituală care este suferința pentru fapta bună. D acă citim cu atenție în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură vedem că semnul Crucii materiale s-a arătat în chip simbolic din cele mai vechi timpuri. Astfel vedem că patriarhul Iacov a binecuvântat pe fii lui Iosif cu mâinile sale în semnul Crucii (Facere 48, 13-16). S emnul Crucii văzute a fost prefigurat de ținerea mâinilor lui Moise la rugăciune în chipul crucii, în timpul luptei cu Amalec (Ieș

 

  Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie (Marcu 8,34) Iubiți credincioși, Î n Duminica de astăzi, după înălțarea Sfintei Cruci s-a citit Evanghelia de la Marcu, capitolul 8, versetele 34-38. Aici Mântuitorul ne învață cum trebuie să ne ducem crucea vieții și ce să facem să mântuim sufletele noastre. Prima condiție obligatorie pentru mântuire, pentru a începe o viață de pocăință este "lepădarea de sine", adică lepădarea de egoism, numit și "iubirea de sine". Pentru a înțelege ce grea este această patimă, cât și felul cum putem scăpa de ea, pentru a ne mântui sufletul, vom vorbi astăzi despre această patimă, care stă ca o caracatiță cu multe capete în inima noastră. C ea mai grea și mai subțire dintre toate patimile care robesc firea omenească este iubirea de sine. Această cumplită patimă și prea greu de vindecat, este cu anevoie de cunoscut de mintea noastră, și cu mult mai anevoie de biruit, decât alte pati