ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI

 

Când Soarele, la Răsărit, din orizontu-i se ridică,

Lumina-i binefăcătoare peste pământul țării pică,

E țara-n care Creatorul a pus din toate câte-un pic...

De la nivelul mării, când o străbat, mă tot ridic.

Și Delta pare un miracol cu fauna-i și habitat,

Vezi nuferii plutind pe ape, canale-nguste-n lung și-n lat,

Se-adună toate-n brațe trei  din fluviul ce hotar ne este

Când intră pe la Baziaș, țesând din ape o poveste. 

Străbat câmpiile mănoase,în alte timpuri, astăzi nu-s

Decât relicva celor care o faimă-n lume ne-au adus... 

A Maicii Domnului Grădină, o spun  acei ce o cunosc, 

De trei decenii e condusă de indivizi ce-o jefuiesc. 

Dar România încă are, între hotarele-ngustate, 

Frumoase dealuri și coline, chiar cu pădurile tăiate, 

Carpații încă stau de strajă, în pântece-ascunzând comori, 

Nu pot fi scoase la lumină, c-avem doar  trăgători de sfori. 

Tu, Maică și Fecioară Sfântă, cu secole în urmă cinci, 

Când viețuitorii țării, cei mulți, umblau în port și în opinci,  

Lăcaș de-nchinăciune să zidească li te-ai arătat

 Și Țara, cu Acoperământu-ți, ai binecuvântat. 

Dă, Maică, gânduri bune celor ce sunt în fruntea țării, 

Cât încă nu-i târziu, s-o scoată din traiectoria pierzării, 

Fă ca-n Grădina Ta să curgă ape limpezi, pădurile să cânte 

Că s-au trezit românii din coșmar și încă mai au minte!

Autor: Georgeta Tudor, membru în Liga Scriitorilor Români